Ospiciul

Capitolul 3

     Mă îndrept către living unde mă așteaptă domnul Cedric. Galya părea destul de speriată, oare ce s-ar fi putut întâmpla? Când ajung în living simt cum fața mi se zdrobește de podea. Pe un fotoliu stătea domnul Cedric, iar pe cel de lângă stătea claia brunetă cu voce pițigăiată.

– Aaron, nu te pot înțelege băiete. Astăzi ai ieșit și tu ce faci?

– Nu înțeleg la ce vă referiți domnule...

– Nu îmi spune că nu înțelegi! Astăzi în timp ce sedam pacientul din camera 401 îmi sună telefonul. După ce termin treaba sun înapoi și ghici? Ma sunat Katrin speriată! Katrin e fiica mea, fata cu care mă aflu aici! A început să îmi zică cum ai amenințat-o când ai întâlnit-o pe stradă.

– Mhm... Dar motivul l-ați aflat domnule? Eram pe stradă cu o fată care este la același facultate cu ea. Este o fata minunată, Jane, pe care ea, și prietenele ei au jignit-o ca pe un ultim om din cauza situației sale materiale! Și eu i-am luat apărarea!

– Tati, nu-l asculta, minte. E nebun!

– Katrin, taci! Pe Jane? Jane Hall? Cum ai putut? Fata asta te-a ajutat să îți termini liceul!

– Tati, preferi să crezi un nebun decât pe fiica ta?

– Aaron nu e nebun, și îl cred pe el. Treci acasă!

Perspectiva lui Jane

După o bine meritată joacă cu cățeii lui Aaron mergem către intrarea în casă. Când am ajuns chiar nu am observat deloc împrejurimile, fiind mai mult atrasă de patrupedele din fața mea. Era o casă, ce casă?! vilă de-a dreptul! Era toata albă, cu geamuri fumurii de termopan scufundate într-un maro închis, balcoane cu balustrade curbate foarte frumoase, iar geamurile de la etaj erau panoramice. Curtea din jurul casei era cu mult mai mare și de un verde frumos, primăvăratic. Ici colo erau așezați pitici de grădină și ghivece cu flori. Poarta care permite accesul în curte este de un negru cutremurător cu policarbonat fumuriu în spațiile libere. Poarta era prinsă între niște stâlpi cu o înălțime surprinzătoare pe care erau sculptați doi cai care stăteau în două copite. Revenind la realitate am observat că ușa era deachisă și în fața noastră era o doamnă în vârstă care avea o mimică îngrijorată a feței. Din câte am înțeles, pe doamnă o cheamă Galya și mă conduce în camera lui Aaron, unde el m-a îndemnat să-l aștept. Până să ajungem la camera lui, a trebui să urcăm niște scări spiralate și să traversăm un coridor destul de lung. Camera lui era ultima ușă pe dreapta.

– Așteaptă-l aici pe Aaron.

– Desigur, mulțumesc că m-ați adus până aici.

– Nici o problema scumpo. Pot să te servesc cu ceva?

– Nu mulțumesc, stați liniștită.

Doamna pleacă, iar eu fiind o fire curioasă încep să analizez camera. Este o cameră destul de mare, cât un living dintr-un apartament de mărime medie. Vis-a-vis de ușă se afla un pat destul de mare pentru o singură persoană, cu doua noptiere în laterale, iar deasupra lui un geam prin care puteai privi cerul să te relaxezi, iar pe pretele de lângă pat era un geam panoramic, poziționat pe tot peretele și în spatele lui un balcon mare, cu un mic balansoar și o măsuță cu 4 scaune. Pe peretele cu ușa era un dressing de un maro închis care se asorta cu culoarea camerei, camera fiind un crem destul de deschis. În încăpere se mai afla o bibliotecă și o ușă care presupun că este baia. Mă îndrept către bibliotecă și observ că este și cartea mea preferată, Mandrie și prejudecată. După ce am analizat cam toată camera mă așez pe pat și-l aștept pe Aaron.