7

2.Malcolm

Lumina difuză își face loc în încăpere, pot vedea particulele de praf, sunt 4...nu stai, sunt 4.000. Mai mult sau mai puțin.
Îmi trec mâna peste ceafă, nimic, continui ... În creștetul capului am un cucui cât fundul mamei.
-Oh, fuck! Mama! Strig disperat lungind vocalele, și încă o dată, încă o dată... Nimic.
Mă ridic de pe jos, sprijinindu-mă de spătarul unui scaun.
Mă duc la baie. Mama poate să aștepte, îmi explodează vezica.
Îmi ridic privirea spre oglindă, am ochiul stâng vânăt. Dar nu asta îmi atrage atenția, ci faptul că am un bilet lipit de frunte.
Îl iau...îmi curge o lăcrimă, de mult nu am plâns. Mototolesc hârtia ș o arunc în budă.

"Acum putem pleca"

Cine se crede? Și de ce aș pleca? I-am spus clar și răspicat, motivul pentru care nu pot să plec.
Încremenesc. Mi-am contractat mușchii faciali, de data asta abțin de la a plânge. Fug ca un retardat spre camera mamei.
-E bine! Știu că e bine! Mama mereu e bine...știu sigur că e bi.....
Îmi repetam încontinuu asta, știam că mă mint singur, dar într-un loc ferit de privitori, adânc în mine e fărâma aia de speranță, inocența mea care a permis lacrimii de odinioară să îmi scalde pomeții. Eu îl numesc glob de cristal, e fragil...dar acolo e lumea mea roz (verde), sunt ferit de pericolele lumii inundate de marea de adulți când eu vreau să rămân doar un copil.
S-a spart, acest glob retardat s-a spart. Ochii îmi scapără, lichidul roșu-cafeniu acum uscat e împrăștiat pe cearceaful bej, mama e acolo, îi privesc bustul proeminent.
Trec 1,2,3,4 secunde. Nimic...nu respiră.
Acum am înțeles planul lui Victor. Nu era ceva prea greu de ghicit. Eu i-am explicat motivul pentru care am ales să nu îl însoțesc, iar el a scăpat de motiv... A ucis-o pe mama...
Iau o margaretă semi-ofilită de pe masa din bucătărie, i-am daruit-o mamei acum o săptămână și totuși nu a pus-o într-o vază. Curva naibii !
Lacrimi, credeam că le pot stăpâni, ei bine nu pot. Simt cum in lichid fluid se scurge din fosele nazale, îmi trag mucii ca un bărbat adevărat și îi pun mamei floarea pe piept. Aș putea să mai stau puțin cu ea. Dar trebuie să plec...ar trebui să ajungă trenul.
Merg în camera mea, îmi fac bagajele. Îmi iau haine, mâncare, ceasurile, bijuteriile, toate comorile...
Trag aer în piept și ies. Încui ușa și bag cheia în buzunarul interior al gecii.
După un drum de juma de oră ajung la casa lui Victor. Nu mă înțelegeți greșit nu am fost niciodată la derbedeul ăsta, dar aparent a anticipat ceea ce vroiam să fac. Știa că nu voi rămâne singur, știa că sunt conștient de faptul că sunt doar un copil și mereu mă voi agăța de cineva, aparent acum de el. Individul a lăsat o dâră de tutun. Îi pot simți mirosul, duhnește a rahat, e d-ăla ieftin.
Înghit în sec, sincer mi-e frică de el. Mi-e frică și să intru în casa lui.
Bătăile inimii accelerează rapid, respir pe gură, nu ajută.Aleg să intru.
E o casă mică, compusă dintr-o cameră și o bucătărie care împarte perimetrul cu baia. Nu mă miră faptul că tipul vrea să plece.
Cred că tutunul e halucinogen și aflu abia acum, dar individul are acasă un berbec. Îl văd. Are un corn pe jumătate fisurat, lâna... E acolo..aproximativ, iar copitele-i sunt înfipte în podeaua șubredă.
-Victor! Victor! Strig o dată, de două ori...Unde pula mea ești fraieru' dracu?
Îl văd ieșind din dulap, are cearcăne proeminente, urme pe față... Probabil de la pozițiile stranii în care doarme.
-Cum mi-ai zis nenorocit mic?
-Ă...fraier. Deși acum tind spre monstrul din dulap.
Aproape că râde, dar își aduce aminte că era o glumă la adresa lui așa că se abține.
-De ce dormeai în dulap?
Îmi face semn să mă îndrept spre salteaua cârpită pe care el o numește pat. Mă determină să o ridic, încerc, nu pot.
Acesta fiind amuzat de întreaga scenă se încumetă să mă ajute. Îmi scapără ochii, sub salteaua aia depravată tipul are sute sau poate...mii de tipuri de țigări. De cele mai multe nici nu auzisem.
-Are rost să mai întreb de ce?
-Nu. Spune scurt, apoi își aprinde încă o țigare.
-Contrabandă?
-Poate. Trage adânc în piept suflandu-mi fumul în față.
Are ochii sticloși, pupilele-i sunt dilatate, iar mușchii încleștați într-un surâs aproape dement.
-Ieși afară animal nenorocit!
Îl privesc confuz, acum mă face și animal, având în vedere că el mi-a luat ce aveam mai drag pe lumea asta, forțându-mă să îl însoțesc. Îmi iau rucsacul de pe jos și dau să plec, când acesta mă prinde de umăr și începe să râdă.
-Nu tu. Vorbeam cu berbecul, idiotule! Nu-mi spune că nu l-ai văzut când ai intrat.
-Credeam că mi-am închipuit eu totul. Adică serios, cine are ca animal un berbec?
-Nu e animalul meu de companie copil țânc, doar că își face uneori veacul pe aici. Probabil adoră mirosul îmbietor de tutun. Totul e ambalat în pungi și grupat sub podea.
Ridic din sprânceană și mă întorc în locul în care stăteam inițial. Animalul se conformează și iese.
Victor se schimbă în niște pantaloni de camuflaj, un tricou negru cu imaginea un baltag, peste își ia o geacă destul de lungă de fâș și cizmele de ploaie care le poartă zilnic.
Își înfige țigarea în gură și pleacă spre ușă fără a scoate un cuvânt.
Se oprește brusc, ia o rangă de după aragaz, ridică două scânduri mari care alcătuiesc cam 1/4 din podea. Îl studiez cum își azvârle mâna înăuntru și scoate zeci de pungi cu tutun cu etichete mici albe pe care nu reușesc să deslușesc ce scrie.
Le îndeasă pe toate în rucsac.
-Și țigările de sub saltea? Întreb confuz.
-Pot să mai rulez o mulțime. Grăbește-te! Avem trenul în 45 de minute.
Mă conformez, nu înainte de a lua cam 5 țigări de sub pat. Poate individul nu o să-mi mai dea...
Acesta merge grăbit în fața mea, mă grăbesc să îl prind din urmă dar mereu e cu 3,4,7,11 pași înaintea mea.
-Victor! Tre' să mă piș...
-Nu-mi pasă!
Și cam așa a decurs tot drumul.

Ok, deci acu' am trecut la Malcolm. Mai sunt încă 5 personaje și o să îl/o cunoaștem probabil pe Seven, încă nu știu.
Mersi că citiți.
Aștept, de fapt nu...ba chiar insist să lăsați păreri.
Pup :*
😊😊😊