Sta din nou la capatul patuluii meu, cu barbia sprijinita in palma si cu ochii pironiti asupra mea. Tresar, iar ea zambeste, indreptandu-si spatele. Parul, acum roscat, ii cade in valuri ondulate pe umeri, iar unghiile iisclipesc, pictate intr-o nuanta de rosu asortata.
- Cara, te-ai trezit?
Zambeste fals, caci privirea ii e incarcata cu venin.
- Voiam doar sa iti spun ca imi pare rau. Imi pare rau ca n-ai fost suficient de buna, suficient de puternica sa rezisti. Poate ca n-ar fi trebuit sa incerc de la inceput sa te ajut. Ridica din umeri. Cred ca acum inteleg de ce nu te-a vrut Roy.
Acum zambetu ce i se lateste pe fata e real, stiu asta. Icnesc, iar ea imi face un semn cu mana, expediindu-ma. Priveste usa salonului, ca si cum ar fi tentata sa plece, dar se intoarce si se apleaca spre mine. Ii pot simti parfumul cu aroma de scortisoara.
- Stii ce, n-am sa te mai deranjez. Cred ca merg sa o ajut pe Maddy sa se faca frumoasa.
Ridic mana ca sa o prind, dar imi trece prin ea ca printr-o holograma. Isi priveste unghiile, zambitoare, iar eu incerc sa ma ridic, dar simt o mana ce imi strange puternic umarul, tintuindu-ma in pat.
- Cara, e un vis. Trezeste-te!
Deschid ochii si dau de privirea ingrijorata a lui Matthyas. Ii mijeste deja barba si, in alte circumstante, probabil ca l-as fi considerat incredibil de atragator. Acum prezenta lui ma deruteaza. Intorc privirea spre locul unde ar trebui sa stea Ea, dar nu e nimeni acolo.
- E bine. E un vis, imi repeta el.
Aprob, usor panicata. Imi ia putin pana sa ma trezesc de-a binelea la realitate. Repet in minte exercitiul recomandat de medici, incepand cu cateva lucruri elementare. Sunt Cara Maxwell. Am optsprezece ani. Sunt din New Yorrk. Ma aflu intr-un spital pentru ca sufar de afectiuni psihologice. Adica sunt nebuna, adaug eu de fiecare data, desi medicii nu mi-au spus sa zic si partea asta. Dar asa e.
Ma trantesc in pat, privind tavanul. Asternuturile sunt reci si tari, dar Matthyas imi mangaie parul incalcit, facand totul mai usor de suportat. Asa face mereu. Sunt aici de doua saptamani si a devenit deja o obisnuinta sa sa trezesc tipand. Sa fie aici, incercand sa ma calmeze. Sa infruntam impreuna o noua zi, o zi in care sunt hranita prin tuburi, impotriva dorintei mele, o zi in care ma supun la tot felul de teste, o zi in care el imi promite ca ma va scoate de aici si ca va fi bine.
- Nu va fi bine.
Ma priveste usor mirat si se apleaca si si ma saruta pe frunte.
- Va fi.
- Sunt o nebuna, scancesc eu. Ar trebui sa ma abandonezi intr-un sanatoriu si sa-ti vezi de viata ta.
Clatina din cap. Am mai purtat discutia asta de atatea ori ca nu mai sunt in stare sa aduc argumente noi. Si nici el. Tot ce face acum e sa ma priveasca. Sub ochi i se intind cearcane negre. Arata rau cu totul atat de rau ca imi vine sa il gonesc acasa, ca sa se culce intr-un pat normal, sa manance mancare normala si sa stea cu oameni normali. Dar probabil c eu arat si mai rau, din moment ce nu se misca de langa mine.
- Dece faci toate astea?
Se apleaca iarasi spre mine si isi apasa buzele peste ale mele. Inchid ochii si incerc sa ma prefac ca nimic altceva nu mai exista.
- Pentru ca te iubesc, Cara.
Deschid brusc ochii si il imping. Ma priveste trist, dar sunt sigura ca nu minte. Continua, inainte ca eu sa pot spune ceva:
- Si pentru ca as face absolut orice pentru tine. De asta nu am plecat si nici n-am s-o fac. Poate ca n-ar fi treuit sa ma implic, dar n-am putut sa n-o fac. dar, la naiba, chiar daca as fi avut de ales, tot as fi facut-o. Si as mai face-o inca o data si de inca un milion de ori daca ar fi nevoie. Poate ca ei nu cred in tine, dar eu o fac. O fac, pentru ca stiu ca esti puternica si ca o sa treci si peste asta. O sa trecem, amandoi. Nu esti singura, bine?
- Si daca nu o sa o fac? ingan.
- Daca nu o sa o faci, nu voi trece nici eu. Daca tu mori, mor cu tine, Cara. Imi ia mana si mi-o asaza pe pieptul sau. Prin tricoul subtire, alb, ii simt bataile inimii. Vezi? ma intreaba el. Bate pentru tine. Bate odata cu a ta. Imi muta mana pe pieptul meu, acolo unde, la fel de rapid, imi simt propriile batai. Daca asta nu mai bate, nu mai bate nici asta, imi spune, facand semn spre el.
- Nu.. Matthyas, daca eu nu pot.. Tu trebuie sa fii puternic.
- Nu pot sa fiu puternic fara tine.
Simt cum lacrimile mi se scurg pe obraji, fara ca eu sa le pot controla. Nici macar nu mai stiu de ce as face-o.
- Te iubesc, Cara. Te iubesc asa cum n-am mai iubit vreodata.
Matthyas e cel care mi-a fost alaturi. Care, atunci cand l-am alungat, a stiut ca am mai mare nevoie de el si m-a ajutat si mai mult. E cel care s-a luptat cu toti si cu toate pentru mine. E cel care ma iubeste neconditionat. Dar oare eu mai stiu ce e iubirea?
- Si eu, soptesc. si eu te iubesc.
Aproba, zambind usor, de parca ar fi stiut. Dar cum putea s-o faca? Nici macar eu nu mi-am dat seama de asta, pana acum. Am fost prea oarba, prea speriata, prea derutata ca sa-mi dau seama..
- As face orice pentru tine, imi marturiseste, iar cuvintele lui ma fac sa ma infior.
- Vreau sa fii fericit. Dar nu poti fi fericit alaturi de mine.
Rade. Un ras amar si trist.
- Sigur ca pot. Din contra, n-as putea fi fericit niciunde altundeva. Suspina. Chiar vrei sa fiu fericit?
- As face orice pentru asta.
- Orice?
- Orice.
- Atunci traieste, Cara. Traieste pentru mine.
YOU ARE READING
Frumoasă până la moarte
Romance"Pentru mine, eşti cea mai frumoasă fată." Copyright © 2013 xshaden
