Războiul Aripilor

9.Tortură

Disclaimer: Matias, Patricia, Nathaniel şi Aaron aparţin utilizatorului DayanaHunter şi apar aici ca rezultat al unei colaborări. Pentru a vedea partea lor de poveste, plus unele scene ce nu vor apărea în Războiul Aripilor, Dincolo de Aparenţe, pe profilul utilizatorului numit mai sus.

Capitolul nouă

Tortură

Cred că aţi cunoscut vreodată un moment în care aţi deschis ochii şi imediat ce aţi făcut asta, v-aţi dat seama că de data asta, v-a cam expirat norocul, nu? Probabil că nu aţi făcut-o, dar vă asigur că momentul meu a fost veritabil şi terifiant. În ciuda faptului că nu am idee când mi-am pierd cunoştinţa între... răpirea – ce cuvânt abominabil – mea şi trezirea în acest loc – cu siguranţă o celulă, dar până aici aveam dreptate, pentru că locaţia era un mit. După cum spuneam, în ciuda acestei adormiri misterioase, când am deschis din nou ochii, îmi aduceam cu claritate aminte ce se întâmplase la bal şi ce eveniment mă adusese în acest loc. Ceea ce era destul de uimitor din moment ce mare parte din timp, eram foarte confuză când mă trezeam din somn. De unde luciditatea trezirii într-un loc atât de nefamiliar şi depărtat de camera mea?

Simţeam o durere cruntă în jurul încheieturilor şi a gleznelor. O arsură neplăcută, ce părea să-mi mănânce din piele, odată cu o răceală ce mi se insinua parcă în vene şi în oase, transformându-mi măduva şi sângele în ţurţuri înţepători şi dureroşi. Nu era nevoie să mă uit pentru a şti ce era. Argint. Era singurul lucru care ne putea face nouă, Shinigamilor, atât de mult rău. Era singurul metal blestemat care ne putea arde, fără flacără, şi ne putea îngheţa, fără gheaţă. Şi de asemeni, mă putea slăbi. Puterea mea nu mai era chiar ceea ce era de obicei atunci când argintul îmi atingea pielea. Nu avusesem niciodată atât de mult din chestia asta pe pielea mea.

Pentru un scurt moment, m-am gândit la Matias. Dacă-l chemam pe el, poate avea să mă ajute să ies din locul ăsta, dar un nor întunecat păru să treacă pe deasupra judecăţii mele. Întunericul...?

Chiar vrei să-l chemi iar pe Matias să vină fuguţa să-şi ofere ajutorul celei mai incapabile Nightshade ce a trăit vreodată? Crezi că nu are treburi mai bune de făcut decât să vină să te salveze pe tine?

La naiba... uram momentele când cineva avea dreptate, indiferent dacă era un cunoscut, unul din fraţii mei, părinţii mei sau o entitate întunecată dusă cu pluta.

Aş fi vrut să-i zic să mă ajute el, dar nu eram într-atât de proastă. Până la urmă, sămânţa asta o planta în capul meu. Voia să se asigure că, dacă dau înapoi din dorinţa de a nu-l deranja pe Matias, voi apela la el şi-mi voi lăsa sufletul în ghearele lui. Nu o să apelez la niciunul. Ce mama dracului, eram Antonia Nightshade. Mă puteam descurca, la naiba, fără ajutorul unui Demon înfumurat şi al unei entităţi care voia să mă devoreze din interior înspre exterior.

O pereche de paşi s-a făcut auziţi, apropiindu-se tot mai tare de uşa celulei mele. Paşii erai siguri, lipsiţi de orice şovăială, fermi, şi uşor apăsaţi, deşi eram sigură că la nevoie, puteau călca fără nici măcar un singur sunet. Trebuia să fie un Asasin cu siguranţă. Asasinii Demonilor erau cei mai buni la strecurat. Totuşi, nu mă aşteptam ca Aaron să intre, şi singur pe deasupra. Ce mama naibii, nu are servitori care să facă treaba murdară în locul lui?

O singură privire asupra lui mă făcea să vreau să repet gândul anterior. Trăsăturile lui cizelate, regale, păreau nelalocul lor într-un asemenea loc. Spre deosebire de Matias, care încă avea o oarecare vitalitate în trăsăturile lui, Aaron părea de marmură, deşi eram sigură că era din cauza elementelor Întunecate ce colcăiau în interiorul lui. Lucifer însuşi, care era mult mai bătrân decât Aaron, păruse mai plin de viaţă decât el. Aaron îmi aducea aminte de o statuie. Pielea lui era albă ca zăpada, ochii ficşi, de un albastru captivant, intens, acelaşi albastru al ochilor lui Matias. Acelaşi albastru din care derivase şi albastrul safir al ochilor lui Seth, sau albastrul violet al lui Nathaniel... Toţi îşi aveau rădăcinile în el, puteam vedea asemănările. Era imposibil să te îndoieşti că Aaron nu le era tată. Oh, ba da, era tatăl lor...