Vise de sticlă

Capitolul IV

Mă trezesc mai târziu decât de obicei, căci când mă trezisem era deja 1 după-amiaza, deci vă dați seama cât am putut să dorm? Aveam deja vreo 5 apeluri nepreluate și un mesaj. De la cine oare? În mesaj scria "Bună dimineața. Știu că e frumos pentru o fată să se trezească așa cu un mesaj de bună dimineața de la un băiat, deci eu o să fiu ăla care îți spune bună dimineața..
Oricând te vei trezi ...".
"Ce drăguuuuț" îmi zic în minte. Mă gândesc să îi trimit și eu mesaj.
- Neațaaaaa!
- Wtf. Tu abia acum te-ai trezit?
- Da! Și mă simt mai bine ca oricând.
- E din cauza mea sau din cauza somnului?
- Câte puțin din ambele. ❤
- Ai renunțat dintr-o dată la orgoliu? Nu că m-ar deranja asta! Din contră, mă bucur.
- NUUU. NU LA ORGOLIU. Știi cât țin eu la el.
- Atunci?
- Am spus doar un răspuns adevărat. ❤
- Cineva s-a trezit bine-dispusă azi. ❤
- Da, știi, e un sentiment liniștitor să știi că cineva ține măcar puțin la tine.
- Of, iubire. Mă bucur că te fac fericită.❤❤❤
- Am ratat ceva? Suntem cumva împreună sau ai greșit destinatarul?
- Prostesc lucrul de a mă gândi că ai renunțat la orgoliu. E încă aici.
- Eh.
- Btw, sunt singur acasă.
- Și?
- Mă gândeam că poate, știi, vii pe la mine.
- Ne cunoaștem de ieri. Nici nu îți știu adresa.
- Îți sugerez să te uiți prin buzunarele blugilor tăi.
- Ce? Asta a sunat ciudat.
- Te-ai uitat?
Într-unul din buzunare era o hârtiuță cu numele lui complet, numărul de telefon și adresa.
- Asta cum a mai ajuns aici?!
- Acum îmi dau seama că aș putea să-ți și fur din bani dacă vreau.
- Mai bine mă furi pe mine.
- Chiar vrei asta?
- Mă întrebi dacă vreau să mă furi?
- Hai că ne-am abătut de la subiect. Spune, vii la mine?
- Nu știu ce să zic.
- Ai încredere?
- Sincer, nu știu dacă pot avea încredere în tine. Nu știu dacă îmi spui adevărul și chiar simți sau dacă ăsta e doar un joc murdar de-al tău pentru a mă atrage într-o plasă. Cum face prădătorul cu prada sa, o atrage pentru a o putea avea definitiv. Și mi-e teamă că după ce m-ai avea ai face la fel ca prădătorul, m-ai sfâșia în bucăți. Sau poate că ți-ai găsit în mine un refugiu față de relația precedentă.
- Să nu mai zici asta, te rog. Chiar țin la tine. Tu nu mă simți? Nu simți? Asta simt sufletele pereche atunci când se întâlnesc. Simt chimia, se simt reciproc, deși aici intervine orgoliul unuia, celălalt îl simte și nu se dă bătut până nu reușește.
- O să vin.
- Serios? Haide. Te aștept afară.
A durat cam 30 de minute să mă aranjez dar a meritat. E a doua oară când mă uit în oglindă și-mi zic "Fato, arăți bine".
Bogdan mă aștepta chiar în fața blocului acela. Avea niște pantaloni scurți, un tricou și un păr ciufulit, dar era atât de nu-știu-ce-ar-putea-să-vadă-bunăciunea-asta-la-dezastrul-de-mine.
- Bună, a zis privindu-mă într-un fel în care îmi transmitea ce dorință avea să mă sărute în momentul ăla, dar în același timp îmi transmitea și o nesiguranță că eu nu simt la fel. Așa că în momentul când am semnalat nesiguranța aia nu m-am oprit din a mă apropia mai mult de el până câns buzele ni s-au lipit și am început cu un sărut franțuzesc foarte pasional. După ce am rupt sărutul m-am uitat în ochii lui și am văzut o satisfacție imensă. Nu s-a limitat, așa că m-a luat în brațe. Câțiva milimetri, nanometri - sau în ce aș putea să măsor distanța dintre pielea mea și pielea lui -. Deși e doar o îmbrățișare și pielea nu ni se atinge, simt cum sufletul lui îl ia la dans pe al meu. Și dansează sufletele noastre într-un dans lent. E pentru prima dată când constat că sângele poate vibra în vene. Și dansăm împreună, pe melodia sângelui care vibrează și a bătăilor inimilor noastre pe post de boxe. Îi simțeam sufletul mai aproape ca niciodată. Îi simțeam și sângele lui cum vibra în vene la atingerea sufletului meu. Prima dată când chiar aș putea spune că "îl simțeam".
- Te simt, i-am șoptit la ureche.
- În sfarșit, a spus încet.
Nu îmi dau seama că mă ia pe sus, stil mireasă.
- WTF?! CE FACI, BOGDAN?! DĂ-MĂ JOS ACUM SAU ... !
- Sau ce? Mă bați? a spus râzând.
- DĂ-MĂ JOS, BOULE, UNDE MĂ DUCI?
- LA MINE ACASĂ!
- ȘI TREBUIE SĂ MĂ IEI PE SUS, FMM?!
- TE DAU JOS, GATA, CĂ VÂD CĂ PREA TE APRINZI!
- ACUM APRINDE-TE ȘI TU! HAI SĂ ȚIPĂM UNU' LA ALTU'.
- TACI, a spus, după care mi-a luat fața între palme și m-a pupat.
M-a dus acasă la el, un apartament destul de drăguț și foarte frumos tapetat.
- Frumos apartamentul tău! Sunt curioasă de camera ta.
- Pe aici, a zis serios.
Când am văzut atâtea hârtii pline de informații pe care eu nu le știam, *deși aveam media generală 10* pe pereți, pe birou, atâtea chestii lipite, care dacă nu știai în camera cui ai intrat credeai că sunt ale unui geniu nebun, mai ceva decât Einstein. Am rămas uluită, uimită.
- Ce e?
- Nu cred că asta e camera ta.
- Serios?!
- Ești cumva reîncarnarea lui Einstein și nu știu eu?
- Acum știi motivul pentru care nu îmi chem prietenii acasă?
- Nici măcar iubitele? Niciuna nu a fost aici?
- Te asigur că eu până acum am avut niște curve pe care nu le-a interesat decât câți bani dau pe cadoul lor de Valentine's Day sau câte ore merg la sală sau câte pătrățele am.
- ...
- Și tu ești singura dezghețată la minte căreia văd că nu îi pasă de mușchii mei, care nu vrea să se fută cu o bunăciune doar ca să se laude apoi pe la prietene și căreia îi pasă decât de mentalitate.
- Minți.
- După tot ce am spus, tu îmi spui că mint. Good game, orgoliu.
- Haide, știi că apreciez că m-ai adus aici și că tu crezi că sunt mai open minded decât celelalte.
- Și că te plac și te simt și te vreau în secunda asta în patul ăsta, aici, acum, dar îmi e de ajuns să îți simt sufletul și privirea care îmi dă de înțeles că e prea devreme și că tu vrei să te limitezi doar la un sărut, așa că e ok.
- CE?
- AM ZIS ADEVĂRUL, ORGOLIU!
- DACĂ TE MAI ADRESEZI LA MINE CU ORGOLIU NU MAI VORBESC ÎN VIAȚA MEA CU TINE!
- Ăsta a fost orgoliul, nu mă adresam la tine, mă adresam la el pentru că l-am recunoscut.
- Nu mai vorbesc cu tine.
- Nu cred că reziști tu tentației, iubire. Și e atât de greu să renunți la orgoliu.
- Nu îmi mai zice iubire!
- Nu te-ai prins? Mă adresez la tine cu iubire când simt iubirea din tine și cu orgoliu când simt orgoliul, să îmi mai zici tu mie că nu te simt!
- Pupă-mă!
- Te pup, te pup.
- La propriu.
M-a pupat scurt.
- Mai lung.
- Nu ai zis 'sărută-mă,iubire' deci ...
- Știu că vrei.
- Te joci cu mine, îmi place.
M-a sărutat lung și pasional, simțeam și dorința aia de care vorbise mai devreme .
- Ți-a plăcut? Tu nu simți cum ți se umflă hormonii, fato?
- Ce întrebare.
- Orgoliu.
- Da, vrei să vorbești cu mine, 'tu-ți morții mă-tii?
- Da vreau, ce faci?
- Mă holbez la un bou care îmi spune indirect cât de nesimțită sunt.
- Tu nu poți renunța niciodată?
- Ăă, nu.
- Nici dacă îți spun ceva?
- Nu există niciun lucru pe care să-l spui și să mă determini să renunț la orgoliu.
- Te iubesc!