Povestire #P3

159 8 1
                                    

Eram cu mama și cu fratele meu.Mergeam acasă.Ea a oprit mașina ..era o umbră albă,ce semnăna încet cu chipul unei fete.S-a așezat lângă mine,a scos un cuțit și a omorât-o pe mama,și pe fratele meu.Lacrimile îmi curgeau.Știam că am să mor.M-a luat în brațe și mi-a zis :

-Nu o să te omor,vom trăii veșnic,împreună.

La scurt timp am leșinat,când mă trezisem și eu eram o fantomă.De atunci în fiecare noapte de 14 februarie omorâm alți tineri ,să fie fericiți ca noi..doar că nu sub forma oamenilor,ci a fantomelor.

Ce se întâmplă în jurul nostru?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum