Un vis destul de ciudat.
Ma aflam pe o scena, milioane de ochii privindu-ma . Ma simteam stanjenita..Ma simteam prost. Nu realizam totusi ca pana acum,cineva ma tot privea din spate.
Usor speriata, imi intorc corpul la 180 de grade si incerc sa dau de acel " cineva " care ma privea din intuneric. Usor usor.. Fata lui incepe sa iasa la iveala,lumina batandui pe parul lui blod,ca de aur. Ochii lui sclipeau ca 2 stele in miezul noptii,iar zambetul acela perfect vad cum se mareste.
Eram confuza..Oare este chiar el ? Oare este chiar Justin ? Acesta sa fie un semn?
Am lasat capul in jos,pana cand 1 singur cuvant de al lui mi-a mangaiat urechiile. Un cuvant care are o valoare destul de mare .
" ELENA ! BELIEVE ! "
Imi ridic usor capul,si o lacrima pretioasa si pura imi mangaie obrazul. Acest vis il am cam in fiecare noapte,dar acum,simt ca el este cel mai important.
Justin : Trezeste-te Elena.
E : Stai..ce?
Justin : Trezeste-te ! Hai la masa !
Imi deschid ochii parca ametita putin,fiind trezita de mama,si de razele puternice ale soarelui care imi dadeau tarcoale.
E : Lasa-ma sa dorm ! spun eu somnoroasa si suparata inca pentru ziua de ieri.
M : Hai sa mananci !
E : Nu imi e foame ! ii ridic putin tonul si o fac sa plece din camera.
Ma simteam prost.. dar ma simt si mai prost pentru faptul ca tata m-a lasat din nou balta. De ce imi face asta? Merit si eu atat. Ce sa mai, am mai putut adormii? M-am ridicat din pat si m-am dus la fereastra.
Se pare ca e o zii destul de frumoasa. Ce sa fac? Sa ies la o plimbare,sau sa stau inchisa in casa inca plangandu'mi de mila? Bineinteles,mergem la plimare.
Mi-am luat niste tenesti,mi-am indesat blugii pe mine si un tricou. Mi-am facut traditionalul coc,si am iesit pe usa. Mama statea in sufragerie,uitandu-se la un film.
E : O sa ies la o plimare! ii spun fara a ma uita la ea.
M : Unde mergi? imi raspunde cu un ton destul de aspru.
E : Sa ma plim ! ii spun ridicandu-mi fata spre ea.
M : Elena , nu pleci nicaieri !
E : Si eu..p...STAI ! CE?
Cum? Nu merg nicaieri? Ce am facut iar !? Se pare ca nici singura persoana cu care mai puteam discuta nu ma mai intelege. Lumea se intoarce pe dos,iar nici un vis nu mai poate devenii in aceste momente realitate.
M : Nu pleci nicaieri pentru ca trebuie sa iti faci bagajele. Pleci ,defapt,plecam in Canada!
Stoooop.. Ce?
E : Poftim? Serios? Cand? Cum ? De ce?
M : Mi-am dat seama cat de mult inseamna pentru tine sa il vezi pe tatal tau...
Exact. De asta vroiam eu sa merg neaparat la tata. Am doar 2 motive : 1. Imi este foarte dor de tata. Si 2 : OMG OMG OMG <3 Mergem la Justiiiiiiin :3
E : Doamne..mama.. Deci..Nu pot.. sa cred.. [ iar o lacrima imi apare - bineinteles,de fericire ] . Te iubesc mult !
M : Si eu te iubesc >:D< . Si inca o veste buna . Se pare ca Andrew,va merge cu noi.
E : Daaaaaaaaaaaaaaaaa? OMG ! Mamaaaa,iti multumesc !
M : Nu imi multumi mie,ci lui Andrew,daca el nu se ruga de mine,tu erai cum la tine in camera,uitandu-te la postere,si plangand ! imi spune ea pe un ton destul de amuzant.
Bineinteles, am imbratisat'o pe mama,si am iesit imediat pe usa,alergand spre Andrew. Acesta venea si el spre casa mea,se pare ca si-a dat seama ca am aflat.
M-am dus spre el,si i-am sarit in brate, imbratisandu-l destul de tare,si cu lacrimi in ochii,ii soptesc la ureche : " Multumesc ! " .
Acesta ma privea si zambea neincetat.
Perspectiva lui Andrew :
- O Doamne.. E fericita.. Fata ei adorbila imi da fiori.. Nu ma mai pot abtine foarte mult,dar inca nu sunt sigur. Sa ii spun ceea ce simt? Sau sa mai astept un timp? Pe cine pacalesc , Andrew,trebuie sa ii spui.
Imi ridic capul , iar mainile mele ii cuprind ei soldul.
A : Trebuie..sa iti spun ceva !
E : Orice ! imi raspunde ea cu un zambet mare pe fata.
A : Eu...
E : Tu?
A : Elena,te..
E : Stai.. Ma placi?
A : Ti-ai .. dar..cum?
E : Prin scanteia pe care o a in ochii cand vorbim mereu. Andrew,esti un dragut,si eu te iubesc mult,dar parca imi esti mai mult ca un frate.. Sau macar.. mai lasa-mi timp..sa ma gandesc !
Sa .. se gandeasca? Ce sa fac? Sa o las? Sa se gandeasca daca merit o sansa? Sau sa traiesc ceva timp ranit pentru refuzul primit? Am decis.. O las sa se gandeasca,stiu ca am de pierdut,dar trebuie sa accept faptul ca ea este doar cea mai buna prietena a mea. -
Perspectiva Elenei :
Ma place. Stiam asta,simteam asta,dar ma rugam sa nu imi spuna. Dar se pare ca sentimentele lui sunt destul de puternice..ce sa fac? Sa incerc sa il plac,si sa nu mai cred in dragostea cu niste postere,sau doar imaginara,sau sa imi continui basmul cu Justin in capul meu? + ca acum mergem si in Canda.. Dar.. nu pierd nimic daca ii dau o sansa,si incep sa imi traiesc viata in real. Totusi,e un baiat frumos <3 Are parul castaniu si ochii albastri,un corp binefacut,si mai mult de atat,un caracte impecabil.
A : Ok. imi raspunde el pe un ton destul de trist.
E : Uite,diseara,ne vedem in parc. Chiar o sa ma gandesc la asta. :) Iti promit. ii raspund punandui mana pe umar,si lasandu-l sa plece cu un zambet destul de fals.
Am plecat acasa,acolo...
Am facut partea mai mare. Sper sa va placa <3 Scuze daca mai sunt greseli ;3.
