One and only/Maxim f.f.

9.Evadarea

Perspectivă Marcus

Timpul trece fără să ne dam seama,glumele Dennisei te fac să uiți de trecerea timpului.În tot acest timp am râs,am glumit,dar planul de salvare nu e inca pregătit.

-Deci,facem planul azi?Întreb nervos.

-Aoleu,da.Deci,ce propui?

-Tu îi distragi atenția paznicului,apoi intru repede și caut locul unde e închisă Larisa.Dacă se prinde fugi ca să nu pățești ceva
-Dar nu vreau să te las singur,spune ea cu glasul tremurând.

-Nu contează,dacă mor știu ca am murit încercând să salvez persoana pe care o iubesc.

Dennisa își lasa privirea în jos,apoi observ ca câteva lacrimi ii curg pe obraji.Îi ridic capul și o strâng în brațe pentru a o consola.Nu știu de ce plânge,simte ceva pentru mine?Nu cred,ea îl iubește pe Alex.Dar stii cum sunt femeile,sunt schimbătoare ca vremea.

-Ce s-a intamplat?

Perspectivă Larisa

Încă stau singură,dar de data asta nu mai sunt legată, ci încuiată.
Deodată intra un bărbat bine făcut,cu o privire de speriat.Se apropie încet,îmi privește insistent corpul îmbrăcat cu un maieu rupt,aproape ca se vede pieptul,și colanții murdari de la mizeria de pe jos .Se apropie din ce în ce mai mult.Eu mă dau în spate cât de mult posibil,dar ajung lipită de un dulap cu acte.
Acel bărbat mă ține strâns de maini și mă sărută pe gât. Mă ține strâns de incheierurile mâinii și spațiul dintre noi ramane aproape inexistent.Acesta coboară mai jos,dandu-mi jos maieul și eu rămânând doar în lenjerie.Mă sărută în continuu,acesta ajungând aproape de locul sensibil.Eu gem și mă scutur în speranța ca voi scăpa, dar degeaba.
El se ridica,mă privește adanc în ochi și imi da o palma. Acea palma a durut foarte tare,nu doar durerea fizică, ci și cea emoțională. Imi e dor de casă, îmi e dor de Alex,îmi e dor de ce era înainte.Sigur o să mor aici în timp ce Alex sta cu Dennisa.
Lacrimile încep să curgă ca un izvor,îmi întorc capul ca să pot îndura durerea apoi mă trântesc pe podea.Bărbatul vine și mă apuca de incheieturi,dar eu tot mă zbat ca să mă lase în pace.Mă trage violent spre el și mă aseaza pe birou.Mă sărută brutal în timp ce lacrimile mele curgeau în continuu.
"Larisa,ești o lașă dacă renunți la șansa de a scăpa" îmi spune subconștientul.

La un moment dat prind curaj și îl lovesc cu pumnul pe bărbat,îl nimeresc în față cu puterea pe care nici nu știam ca o am.El cade pe jos inconștient,îi iau pistolul din buzunar și ies încet pe ușă.Mă asigur ca nu e nimeni apoi fug spre celulele fetelor, sperând să le salvez.Acum am armă, am voința dar nu mă compar cu matahalele care mă urmaresc mereu.Acum sunt singură pe holul rece,continui să merg înainte când deodată cineva mă trage de braț intr-un colț.Tip și apoi el îmi pune mâna la gură.

-Shht,nu țipa.

-Alex!

Cum îl aud îl strâng tare în brațe.Mi-a fost foarte dor de el.

-Puteai să mori,știai?Veneam eu sa te salvez.

-Mă pot salva și singură,mulțumesc.

-Larisa, asculta-ma.

-Ce să te ascult?Nu e destul ce ai făcut până acum?Du-te la Dennisa și lasa-ma în pace.

Încerc să mă ridic să plec dar el mă trage înapoi.

-Ori plecăm amândoi,ori niciunul.Înțeles?Nu vreau să mori.Te iubesc prea mult ca să te las să mori.

-Eu trebuie sa plec,lasa-ma in pace!

-Nu.Nu te las.Stii prea bine..

-Ma lasi sa imi traiesc viata in pace?-il intrerup-Doar e vina ta ca am ajuns aici!