Anonimul

5

Îl văd.. Pe el, pe anonim.

Dintr-un motiv sau altul, nu-i pot vedea fața.. Și nici nu îi pot auzi vocea.. Doar îi simt prezența..

Îmi întinde o mână..

- Akame-senpai *zâmbește dulce* urmează-mă. *simt că se uită în ochii mei, inocent*

I-am dat mâna.. Stai. Ce tot fac ?! Nu vreau să îi dau mâna.. Sau poate.. Vreau ?

- Akame-senpai. Uite, uite ! Broscuțe ! * spune zâmbind până la urechi *
Îți plac broscuțele, Akame-senpai ? C:

C..ce.. Nu pot vorbi.. Însă corpul meu nu face niciun semn, nu îi indică acestuia faptul că nu pot vorbi..

- Oh, Akame-senpai.. Azi nu mi-ai spus nicio vorbă.. Mă simt așa de singur..
Oh, știu ce te va înveseli ! *zambește iarăsi dulce*
Hai să luăm o barcă și să ne plimbăm pe lac cu ea !

Deodată în fața mea apare un lac uriaș, apoi o pădurice în continuarea lui. C-cum s-a întâmplat asta.. ?

Deodată acesta mă ia de mână către o barcă. Mai erau oameni, era însorit.. Se auzea ciripitul păsărilor și totul era așa de.. Vesel.. Familiile cu copii lor hrăneau gâștele și lebedele de pe marginea acelui lac..

Mă trezesc deodată înauntrul bărcii. Razele de soare îmi îngreunează capacitatea de a vedea clar totul, iar anonimul obervând asta, decide să vâslească către umbră, sub niște copaci din acea pădurice.
Se asează comod în barcă, cu fața înspre oameni și peisajului din perspectiva noastră.

- Ce zi perfectă ! Nu e așa, Akame ?

Oricât m-aș fi chinuit, nu aș fi putut scoate vre-un sunet.. Așa că doar am încuviințat din cap.
Începe să bată vântul.. Eram îmbrăcată doar cu o rochiță cu motive florale, albă, cu flori roz, roșii și portocalii, fară mânecă.
Mă ghemuiesc, la contactul vântului rece cu pielea mea firavă.
Anonimul se uită spre mine, inocent.

- Oh, Akame-senpai. Ți-e frig ?

Dau din cap în semn aprobator.

- Heheh. Noroc că mi-am luat hanoracul pe mine. * spune zâmbind și dându-și hanoracul bleomarin jos de pe el, rămânând doar într-un maieu cu dungi albe și albastre închis, și punând pe mine hanoracul. *
Dacă o să îți mai fie frig, să mă anunți. * spune făcându-mi cu ochiul. *
Dau iarăși din cap, în semn aprobator.

Își scoate un caiet și începe să deseneze. Desena schițe rapide de fluturi, animale, posturi ale oamenilor..
Era minunat.
Și eu mă aflam la un liceu de arte, însă nu văzusem pe cineva care să lucreze atât de frumos și atât de repede ceva asemănător..
Deodată se întoarce înspre mine, iar obervând că mă holbam la el, zâmbește satisfăcut, eu roșind și îmi întorc capul în altă parte.

- Akame-senpaaaii.. xD Ai roșit.

* mă întorc rușinată spre el dar și uimită în același timp. *

- Hahah. Akame-senpai. Da, sunt la liceul de artă. * expresia mea facială devine una normală *

- Da, în același liceu cu tine. * spune sprijinându-și capul de mâna lui, pe care si-o sprijină la rându-i de picior. Zâmbea atât de fermecător.. *

- Știu cum te pot face să vorbești..

* ochii mei se fac cât cepele și mă întorc atât cu capul cât și cu corpul *

- Trebuie să recunoști că mă iubești *spune, zâmbind inocent din nou, apoi făcându-mi cu ochiul*

* mă uit într-o parte, uimită.. Dar.. Nu îl iubesc. Nu îl cunosc.. *

- Dar mai întâi, trebuie să te sărut. :3

* mă întorc spre el uimită, roșind puțin *

- Vrei să vorbești din nou ?

* Știam că ceva e putred la mijloc.. Însă corpul meu facea doar ce voia el. Am dat din cap în semn aprobator. Ce ?! Dar nu voiam asta ! *

- Mă vei lăsa să te sărut, așa-i ? * spune apropiindu-se de mine, dându-mi o șuviță de păr după ureche *

Voiam să mă apar, să îi trag una, să mă încrunt măcar. Dar.. Nu puteam.. De ce nu mă pot mișca ?!

- Nu te poți mișca.. Nu încă. * spune zâmbind, apropiindu-se și mai mult. *

- Primește-mă în inima ta, Akame.. Recunoaște că ai nevoie de mine. Că mă iubești, Akame..

* Stăteam ca o stană de piatră.. *

- Așa, Akame-senpai.. Acum închide ochii..

* Mi-am închis ochii.. Pentru că voiam asta de această dată. *

* Îl aud cum chicotește fericit, apoi îi simt respirația caldă în obrazul meu. Nu mai avusesem primul sărut până atunci, așa că eram foarte frustată. *

- Akame.. Nu ezita, te rog.

* Vocea lui era atât de calmă și de pură.. Sau cel puțin, așa simțeam. Fară să îmi dau seama, își presa buzele lui mici și moi de ale mele. Simțeam acel sărut precum unul real.. *

- Senpai.. Acum sărută-mă și tu.

* îmi deschid ochii, observ că acum am control asupra corpului meu. Îmi mișc mâinile și mă uit la ele, asigurându-mă că mă pot mișca singură. Mă uit la el, care era la câțiva centimetri de mine, așteptând sărutul. Încă nu puteam vorbi.. Ezit puțin la gândul de a-l săruta, pentru că.. Nu știam să sărut. Însă îmi voiam vocea înapoi. Îmi apropri fața de a lui iarăși, lipindu-mi obrazul și nasul de fața lui.
Mă retrag rapid, rușinată de-a binelea.
Anonimul începe să chicotească, apropriindu-se iar de mine, prin sprijinirea capului său de mâinile sale. *

- Senpai. E în regulă. Nu îți fie rușine. Nu trebuie să îți fie rușine de mine.

* Mă uit la el, apoi îmi fac curaj, apropiindu-mă din nou de el. De data aceasta asigurându-mă că nu mă fac iar de rușine. Pentru a-mi reda vocea, trebuie doar să îl sărut, așa-i ? Da.. Atât.
Fară să-mi dau seama, el și-a lipit din nou buzele de ale mele, așteptând să răspund sărutului.
Ceea ce fac.. Este bine ? *

Cam atât cu acest capitol. :3 sper să vă placă. Mulțumesc pentru cele 100 de vizionări <3 love you all :33