Fairy Tale

Pirații

Pirații...

mâna începe să îi tremure uşor. Amintirile vin şi pleacă la fel ca valurile. Îşi aminteşte...pe corabie, prin vântul ce bătea în părul ei...ce clipe. Printre stelele ce le vedea din corabie se pierdea, se lăsa pe ape, peste stânci mândre se întindea.. Sirenele îi căntau pe la urechi dar misterele mării o atrăgeau mai tare decât orice altceva. Printre oraşele lăsate în flăcări, printre fulgere îşi petreceau viața.... Asta până într-o zi. Şi ziua aia nu o va uita niciodată...

" Pirát, pirați, s.m. Persoană care se îndeletniceşte cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ◆ Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățeşte prin jaf, tâlhărie, etc. "
" Pirateríe, piraterii, s.f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin amenințări şi violență, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui: infracțiune săvârşită de autorii acestei fapte. "

Poveştile aduc pirații în viața noastră sau suntem cu toții pirați uneori?

Cârma se-nvârtea repede la nesfârșit și clipele repezi la fel alergau printre stânci, cu viorile urmărindu-le...prin sticlele sparte se vedeau ochii cerșetori de milă ai piraților ce au supraviețuit potopului...singura femeie de pe corabie era ea...și va rămâne singura supraviețuitoare.
Din cabină...ropot de lacrimi se revărsa, de parcă apele enerva(n)te ale mării nu erau de ajuns....dar ea nu plângea. Printre fețele triste şi înmormântate de vânt râsul ei aproape că învingea furtuna.
Şi doar datorită ei aceasta s-a oprit. O micuță rază a ieșit dintr-un nor de fumuri, îmbrățișând marinarii vrăjiți. Tot cu același scop. Toate au același premiu promis de alge, de univers...Toate au același țel. Dar l-au îndeplinit? Oh, da. Se gândea atunci la familia ei, la prieteni...dar oricum s-ar fi învârtit roata, o aducea la același număr necâştigător: la carte. O carte groasă, ruptă printre file, arsă printre doruri, înecată din iubire...prin care mâna şi-o trecea cu un surâs. Pe coperta-i veche erau coduri, blesteme, speranțele celor ce au murit din dragoste pentru mare, pentru sirene, pentru acele clipe de singurătate, disperare. Brusc îşi aminteşte că ar trebui să scrie din nou, să lase povestea asta pentru altă dată. Poate o va scrie...când îşi va aminti dacă e reală sau visată. Cunoștea bine vicleşugurile minții ei....atâtea cuvinte învârtite. Nici foaia nu le mai suporta.

Dar pentru tine, cum ar fi să rămâi în voia mării? Și poate poți găsi o ușă..poate poți evada dar cel mai probabil te vei arunca în valuri, în galop de cai ce aleargă pe fundurile întunecate ale mării [...]

Face o pauză. Ce înseamnă de fapt cuvintele pe care tocmai le.a scris? Ce rost au? Își dă seama că gândurile ei spun mai multe într-o secundă decât ar putea spune gura într-o viață.... și gândurile iar plutesc calme fiindcă marea s-a liniștit și iar îi aduc aminte de viața de pirat în care era să cadă... Dacă nu s-ar fi uitat unde sunt treptele. Dar treptele s-au făcut mare și marea s-a făcut val iar valul vis, ajungând la ea în cap....și de acolo nu a mai ieșit... pe trepte urcau pantofii mireselor furate....dat stai! Acum își aminti povestea adevărată. Treptele erau scândura iar pantofii pășeau cu tocurile îndurerate urmând să se transforme în mâncare de pești....rechinii nu au atins-o niciodată. Și cunoștea scândura destul de bine. Câteva mirese se sacrificau crezând ca vor fi prinse de iubirea viitorilor soți dar le prindea doar marea. Și nu le mai da drumul.