Fairy Tale

Suflet

Amintindu-şi, peste foi își scurge-o lacrimă rătăcită. Era frumos. Pe vremea când oamenii aveau un suflet.. Indiferent cât de departe gândeau se puteau mereu agăța de suflet să îi aducă înapoi. Știe și scrie din propria experiență. Și continuă să scrie cuvintele....

Avertisment! Va urma o scurtă descriere a profunzității sufletului unui om. Doar cu mintea golită se poate realiza cele ce urmează.

"Prin bubuit de tobe sufletul te răpește din nou iar tu ajungi în inimă. Pereții roșii sunt crăpați și o lumină de aur ajunge la tine. Te ține de mână...sunt una cu lumina, sunt una cu inima...sunt lumină, sunt iubire iar lumina îmi îmbrățișează trupul și mă trezesc dormind într-o câmpie de fir de argint verde cusut cu mâinile mici și înțepate de ace ale unei speranțe, viziuni. O potecă întunecată se arată în fața mea. Pe potecă, șahul continuă să își mute piesele pline de competiție. Mă-mping prin pătratele albe și negre ale tablei și mă lasă în fața unei păduri. E după o ușă de sticlă. Nu se sparge, nu se vede prin ea și nu șoptește nimic. E moartă. Mă descalț de papucii înnegriți de praf, tălpile îmi ating podeaua din crengi și spini. Mă îmbrac cu aripi și mă dezbrac de gânduri. Atunci ușa se sparge, sticla se-mprăştie peste cărarea tristă iar tălpile mele goale și zgâriate fug în pădure.
Poate caută o casă, poate o scăpare, poate un izvor. ...
Dar pădurea e arsă. ...cu cât pășesc mai adânc în urma mea se înverzeşte totul iar lumina răsăritului pătrunde în sfârșit în pădure aducând viață și speranță. Pe iarba moale nu mai e frig...e cald și crengile împletite se bucură și râd. Mâinile mele se îmbrățișază cu copacii... Prin zâmbet ajung înapoi la lumină. Văd doi ochi verzi și prin ei ajung înapoi în inimă iar din inimă în realitate. Sunt încă lumină, sunt încă iubire...și poate puțin mai mult de-atât."