Primele două capitole ar putea fi plictisitoare , continuarea e mai înteresantă
Acum 14 ani , într-o zi oribilă de 13 octombrie , ploua şi toata lumea avea impresia că nimic nu ar fi putut schimba acea zi .
Dar , totuşi , în ciuda tuturor lucrurilor , se născu acel ceva . Era o fetiţă perfect sănătoasă , foarte aşteptată de părinţii şi întreaga familie . Avea ochi albaştri ca oceanul şi părul negru şi catifelat. Medicii care au asistat la naşterea copilei spuneau că are ceva special .Familia sa o considera darul multaşteptat . Saphira şi Eduard , părinţii fetiţei , i-au pus numele Chanellia , un nume special , pentru cineva special .
Din nefericire , totul era prea frumos să fie adevărat . Saphira şi Eduard au primit o scrisoare urgentă la asediul Wizdell.
Astfel , familia sa a hotărât că ar fi mai bine , ca Chanellia să trăiască alături de unchiul Bob şi mătuşa Maryon , iar dacă va întreba despre părinţi să-i spună că au murit într-un accident .
-Ştiu că aşa va fi mai bine pentru ea , e pe mîini bune ,şi îmi dau seama foarte bine că este posibil să nu o mai văd.
- Dar Eduard , nu suntem obligaţi să plecăm , e un copil neajutorat . Am jurat că o voi creşte eu , deoarece mama nu mi-a fost alături tot timpul .
- Saphira , e de datoria noastră . Şi mie îmi e la fel de greu , imi pare rău micuţ-o , nu mi-o voi ierta niciodată .Adio , Chanellia ...
- Adio , fata mea , spuse Saphira .
Eduard şi soţia sa au plecat fără a se uita în urmă , fiind că acele locuri le aduceau aminte de Chanellia. Cum spuneau ei "raza mea de fericire".
12 ani mai tîrziu :
Povestit de Chanellia :
Asta sunt eu , da , o simplă adolescentă care locuieşte într-un umil cartier. Familia mi-a spus că părinții au murit într-un accident , eu am o presimțire că e ceva putred la mijloc. Trăiesc cu verişoara mea de 5 ani, e o ghiduşie de copil , o consider ca pe o soră , pentru că nu am una. Bob şi Maryon sunt atît de buni . Uneori am impresia că ei sunt părinţii mei adevăraţi . În fine , studiez la un liceu privat , sunt genul de persoană ca urăşte fizica , de ce oare sutem obligaţi să o studiem ? Oricum , dacă aş lăsa fizica într-o parte , aş putea spune că am o viaţă perfectă , exceptînd faptul că am rămas orfană la 2 ani .
E 12 octombrie , atmosfera e calmă în familia Dark. Alice şi Chanellia erau la etaj . Jucau unul dintre jocurile preferate ale lui Alice.
- Lia (prescurtat de la numele Chanellia) , acum e rîndul tău , haide pune-ţi o dorinţă!!!
- Nu prea ştiu ce să-mi doresc , am tot ce mi-aş putea dori...cu excepţia....
-Cu excepţia la ce ?
-Las-o baltă , Alice , e un joc stupid , mereu trebuie să ne punem dorinţe de care ştim că nu pot fi reale !
- Dar...dar....credeam că îţi place... , atunci , Alice a plecat în camera sa plîngînd şi a refuzat categoric să mai iasă.
,,Ea nu-şi dă seama că nu totul constă în dorinţe "a spus Chanellia .
