Iubire la prima...călărie

Rebecca

   Îl priveam amuzată cum se grăbea să iasă din cofetărie, probabil cu un zâmbet tâmp pe faţă de care nu mi-am dat seama decât atunci când David a ieşit din raza mea vizuală şi mi-am întors privirea către surioara mea.

- Îl placi! Mi-a spus ea pe lungind silabele şi îndreptând linguriţa spre mine.

- Ba nu! Mi-am dat ochii peste cap, clătinând din cap.

- Ba da! Eşti îndrăgostită de David! Spunea fiecare cuvânt entuziasmându-se şi mai tare şi aruncându-mi o privire ce vroia să pară că ştie tot.

- Tu spui că sunt îndrăgostită de fiecare băiat ce trece pe lângă mine şi mă priveşte mai mult de două secunde! M-am ridicat furtunos de la masă, pe jumătate amuzată, încercând să fac momentul cât mai reuşit.

- Bine, poate m-am înşelat puţintel dăţile trecute, dar de David chiar îţi place. Şi ştii ce? m-a oprit aceasta, punându-se între mine şi ieşirea din cofetărie. Sunt sigură că şi el te place! Dădea sugestiv din sprâncene ca să încerce să mă convingă.

- Alessia, taci şi mergi! Trebuie să ajungem acasă. Am luat-o de mână fără ca ea să protesteze şi am pornit către ieşirea din mall.

   Dumnezeule ce idei mai au şi copii ăştia în ziua de azi! Pe vremea mea aveam grijă de păpuşa mea să fie îmbrăcată frumos şi pieptănată! Sună de parcă aş mai avea o săptămână şi m-aş duce... M-am uitat cu coada ochiului la Alessia care se uita puţin ciudat la sora ei mai mare ce se ceartă cu propria voce interioară şi mai şi dă din cap ca o psihopată în mijlocul mall-ului.

- Ăă... s-a oprit surioara mea în faţa ieşirii din mall făcându-mă să mă opresc şi eu, dar să continui să mă uit după maşina mea. Măcar i-ai dat numărul tău?

- Nu! I-am tunat ca răspuns, apoi am luat-o iar de mână când mi-am amintit unde am parcat şi am pornit către pata roşie din acea parcare plină de maşini în culori de gri, negru, alb sau albastru metalic.

- De ce? a ţipat şi ea la mine încercând să ţină pasul cu mine.

- Nu e treaba ta şi treci în maşină! I-am dat drumul mâinii, dar ea s-a pus în faţa portierei unde pe unde trebuia să urc eu.

- Nu vreau! Şi-a încrucişat mâinile la piept şi mi-a aruncat o privire ce voia să pară hotărâtă.

- Alessia treci imediat în maşină! Ţipam în parcarea aceea liniştită, făcând câteva persoane să-mi arunce priviri curioase. Eu sunt sora mai mare, iar tu trebuie să mă asculţi!

 - Crecă... a bombănit ea în timp ce se urca pe bancheta din spate a maşinii, făcându-mă să-mi muşc limba ca să nu-i mai spun vreo două.

-De ce tot insişti să-mi găsesc un prieten, Ale? Aşa de tare vrei să scapi de mine?

-Nuuu, zise ea, uşor ironic. Ştii că te iubesc. Doar că vreau să te ştiu fericită.

-Sunt fericită, am protestat.

-Mda, spuse, dându-şi ochii peste cap.

Nu aveam nevoie de un băiat ca să fiu fericită. Oricum sfârşeam rănită, pentru că băiatul perfect nu exista. Plus că mă arsesem o dată cu ciorbă(cum e vorba aia din bătrâni) iar acum nici nu mă oboseam să suflu în iaurt. Aveam intoleranţă la lactoză, oricum.

-Pe bune, Alessia. Sunt OK. Nu îți bate căpșorul cu chestii de genu'. Ești prea mică pentru discuții din astea, i-am zis, simțind-o cum fierbe  la foc mic. Gândește-te la jucării, la grădi, la faptul că din toamnă mergi la școală...

-TOCMAI!mi-o reteză scurt. Merg la școală, deci sunt mare, zise ea, rățoindu-se.

-Alessia, nu ridica tonul! Te las aici și mergi pe jos până acasă.

-Bine. Lasă-mă.

Bine? Tocmai îmi spusese BINE? Mă închisese. Am fost nevoită să deblochez portierele, să-i arăt că nu glumeam.

-Coboară!i-am zis, rece.

Mă privea speriată, de parcă nu-i venea să creadă ce-i auzeau urechile.

-Dar...îngăimă ea. Nu vreau, zise, scâncind.

-Atunci taci dacă nu vrei să zbori din mașină.

Și a tăcut. Tot drumul până acasă nu a scos un sunețel. Am vrut de câteva ori să sparg gheața și să zic ceva, pentru că tăcerea mă termină psihic, însă m-am abținut, căci voiam să vadă că eram mega supărată pe ea.

Am ajuns acasă, m-am băgat urgent în duș să mă mai relaxez și m-am chinuit să adorm. De regulă certurile, de orice fel, mă epuizau, pentru că mă consumam ca o fraieră.

M-am învelit cu pătura mea parfumată și am ațipit. Nu știu cât a durat până am auzit ușa deschizându-se, urmată de sunetul pașilor mărunți ai Alessiei.

-Psst. Beckie! Dormi?șopti ea.

Am mormăit, ca răspuns, stând cu spatele la ea.

-Ți-am făcut clătite.

Am sărit ca arsă din pat.

-Ai făcut CE? De când ai tu voie la aragaz?

I-am luat farfuria din mâini, uitându-mă la muntele de clătite arse de pe ea.

-Am vrut doar să mă ierți, zise ea, cu privirea în pământ.

M-am așezat turcește, punând farfuria pe noptieră și luând-o pe Ale pe sus, așezând-o lângă mine.

-Te iertam și fără să dai foc la casă, prințeso.

Mâinile ei s-au strâns în  jurul gâtului meu, iar mirosul de piersici al șamponului ei îmi invadă nările.

-Bun. Pentru că am nevoie de tine să vii cu mine la lecțiile  de echitare.

-Echitație?o corectez ca deobicei.

-Așa, zise ea, dând din mână nepăsătoare. Am sunat-o pe mami și am bătut-o la cap până mi-a dat voie să merg. Așa că mâine mă duci la echi...

-Tație. Fie, dar nu-mi mai faci capul toacă, okay?

-Okay, zise ea, întinzând mâna-i micuță, pe care am strâns-o. Apoi mi-am îmbrățișat surioara, pe care oricum nu puteam sta supărată, orice ar fi făcut.

~Profit de ocazie sa ii urez la multi ani minunatei mele coscriitoare, XoLadyA. Te quiero muchoooo!~