Iubire la prima...călărie

Banca de lângă lac

REBECCA

-Așa. Pui piciorul drept aici, în scăriță, te prinzi bine și încerci să sari, să treci piciorul stâng peste șa, ca să te poți așeza ca lumea, okay? zise David, iar eu mă chinuiam să urmăresc instrucțiunile fără să mă pierd în ochii lui de culoarea cerului. Probabil arătam ca o fraieră, holbându-mă la el și dând din cap constant, dar pur și simplu mă simțeam hipnotizată. Alessia se urcase de mult pe poneiul ei, pentru că ar fi fost periculos să înceapă brusc să călărească pe un armăsar precum Black.

-Beckie, ai înțeles? mă întrebă David, semn că își dăduse seama de cât de pierdută în spațiu eram.

-Da, da, am înțeles, spusesem eu, dând din mână ca și cum urcatul pe calul ăla imens ar fi fost un fleac.

-Bun. Să te văd, mă îndemnă din cap, ridicând ușor din sprâncene.

Am luat-o ca pe o provocare, mai ales că îmi plăceau provocările la nebunie.

-Deci pun piciorul în treaba asta de aici...

-Scăriță, preciză el, zâmbind.

-Da, da, scăriță. Pun piciorul aici și sar.

Trebuie să menționez că, deși sunt dreptace, am mai multă forță în partea stângă, așa că pun mereu piciorul stâng înainte, inclusiv pe scărița aia nenorocită. Nu știu cum m-am răsucit, însă am ajuns să stau invers față de cum ar fi fost normal. Nu mi-am dat seama că nu era în regulă cum mă urcasem, până ce nu începu David să râdă. Și râdea așa frumos.

-Uhm, David? am spus eu, ușor.

-Da? mă întrebă el, calmându-se brusc.

-Ce trebuie să zic ca să pornească Black? Adică ce trebuie să NU zic, ca nu cumva să pornească?

David mă privi amuzat, ochii lui strălucind puternic.

-Diiii! țipă el, iar calul începu să alerge ca nebunul. Am început să țip la David, care se ținea cu mâna de burtă de râs. Habar n-aveam de ce să mă prind, să nu cad, așa că mi-am dus mâinile la spate, ținându-mă de șa, cred. Nu vedeam nimic.

-David, oprește-l! Zi-i să se oprească, urlam eu, neștiind ce să fac. David, nu e amuzant.

-Ce-mi dai ca să-l opresc? zise el, râzând.

-Nimic, doar oprește nenorocitul de animal, te rog, spuneam, panicată, în timp ce calul galopa, zguduindu-mă. DAVID!

-Nu fac nimic gratis, așa că va trebui să plătești, zâmbi el.

-Dă-mă jos, David! Și îți promit că vorbim după.

Băiatul începu să alerge după Black, reușind să îl prindă de hățuri, trăgând și murmurând un „Ho” scurt. Calul necheză, oprindu-se brusc, făcându-mă astfel să mă dezechilibrez și să zbor efectiv de pe el. Mă așteptam să fac cunoștință cu pământul, când două brațe m-au prins, atenuându-mi căderea. Mereu mi-am dorit, în secret, să fiu ținută astfel în brațe de un băiat, dar pe cuvântul meu că e cea mai incomodă poziție. Nu știu cum izbutise să mă prindă, dar simțeam că degetele lui îmi intrau în coaste și parcă-mi străpungeau pielea. În ciuda durerii, nu am putut sări din brațele lui, pentru că mă simțeam bine, într-un mod ciudat. Eram din nou vrăjită de ochii lui albaștri și de micile gropițe pe care le făcea când zâmbea. Habar nu am cât am stat ,privindu-ne in ochi, însă mă simțeam de parcă aș fi fost prinsă într-un vis frumos și preferam să nu mă mai trezesc. Dar bineînțeles, surioara mea cea scumpă, din vina căreia ajunsesem aici, trebuia să strice acest moment.