Iubire la prima...călărie

Jocul

DAVID

În viața mea nu cred că am simțit că pot avea atâta încredere într-o persoană pe care o cunoscusem de câteva zile.Beckie, însă, mă făcea să îi spun tot ce aveam pe suflet. Am ajuns să cred că putem fi chiar foarte buni prieteni. Nu pot spune că nu speram la mai mult; era frumoasă, haioasă, sensibilă și deșteaptă. Orice băiat s-ar fi simțit norocos dacă o fată ca Beckie ar fi făcut parte din viața lui. Totuși, vedeam cât de greu îi este ei să aibă încredere în cineva. Aveam de muncă pentru a-i intra pe sub piele.

Am așteptat pe bancă până ce razele soarelui ne-au uscat hainele complet, apoi am condus-o la sora sa, care făcea prăjituri din nisip și i le dădea lui Cassie să le împartă tuturor angajaților fermei. Am ajuns exact atunci când Alessia se prefăcea foarte jignită că Sam îi refuzase prăjitura.

-Haide, Sam, îl implora Cassie. Bunicul a vrut să guste. Tati la fel. Toată lumea a vrut prăjituri. Tu de ce nu vrei să guști măcar? O guriță.

Am ajutat-o pe Becca să coboare de pe cal și am mers împreună să-l salvăm pe Sam.

-De ce superi fetele, Sam? L-am întrebat, încercând să-mi ascund rânjetul.

-Nu vrea să guste prăjiturica noastră, David, spuse Alessia, cu o privire de cățeluș.

-Cum poți să-i reziști, Sam? Spuse Beckie, râzând. Gustă măcar. Uite ce bine arată.

M-am uitat la mormanul de nisip umed de pe cartonul pe care îl ținea Sam în mână. O grămadă de nisip acoperit cu pietricele și petale de păpădii. Am început să râd pe înfundate, văzând cum lui Beckie îi dădeau deja lacrimile.

-Arată atât de bine, încât vreau și eu una. Sunt sigură că și David vrea, nu-i așa? Mă întrebă ea, făcându-mi cu ochiul.

-Evident. Două porții de prăjituri din nisip cu topping de pietricele și păpădie, dacă se poate, am comandat eu, iar fetele au început să țopăie și au fugit spre mormanul de nisip, să ne pregătească delicatesele.

-Acum arunc-o, fraiere! I-am zis lui Sam, luându-i cartonul din mână și vărsând tot conținutul în spatele meu, după ce m-am asigurat că micuțele nu se uitau la noi. Habar nu ai să dai în mintea copiilor, am glumit, dând din cap dezaprobator.

Becks chicoti, privindu-mă dulce. Era genul acela de fată care te putea topi numai uitându-se în ochii tăi.

Revino-ți, David!

După ce m-am mustrat imaginar pentru că mă gândeam prea mult la ea, mi-am întors privirea spre surorile noastre poznașe. I-am făcut semn din cap Beccăi să mergem la ele, să vedem cum stau cu „gătitul”.

-Uite, David, asta e a ta, îmi spuse Alessia, întinzându-mi „delicioasa” gustare. Bon appetit.

-Bona Petit? Ce nume mai e și ăsta? Se încruntă Cassie, făcându-mă să râd atât de tare, încât am scăpat prăjitura pe jos.

-David! Țipă ea, cu glasul ei pițigăiat. Ce-ai făcut?

-Dumnezeule mare, îmi pare atât de rău, scumpo. Nu am vrut. Îmi pare rău, i-am zis, aplecându-mă și dându-i un pupic pe frunte. Și chiar nu voiam să scap prăjitura din mână. Cel puțin nu înainte de a o lăuda și de a mă preface că o gust.

-Nu-i nimic, te iert, spuse, ușor bosumflată.

-Ale, noi ar cam trebui să plecăm. Ne-a expirat timpul pe ziua de azi, a spus Becca, făcându-mă să-mi îndrept atenția spre ea.

-Deja? Se văicări sora ei. Dar mai vreau să mai stau un pic.

-O să mai venim și mâine, pitic.