Dark Paradise

How we met

Era o simpla zi de iarna, 20 ianuarie 2012 mai exact, o simpla zi in care eu imi continuam rutina zilnica de a evita pe toata lumea si de a trata pe toti cu raceala si duritatea mea. Nimeni nu a incercat vreodata sa inteleaga de ce sunt asa, sau sa ma faca sa nu mai fiu asa. Ce e drept nici nu aveam nevoie de cineva. Asta credeam pana cand am intalnit-o pe Ea. Ea era singura persoana care a reusit sa imi incalzeasca inima de gheata si sa afle adevarul despre mine,singura persoana careia i-am permis sa afle acele lucuri.

Acea zi simpla de iarna, devenise una din cele mai frumoase atunci cand dintr-un mic accident am cunoscut-o. Si din acea zi, totul era perfect. Din acea zi eram sigura ca mi-am gasit sufletul pereche. Bine atunci credeam doar ca in sfarsit am gasit o persoana care intelege si imparte acelesi frici si obsesii ca si mine, dar mai tarziu din acea prietenie de copii, a devenit o legatura speciala.

Mereu ne aminteam acea zi si zambeam una la alta stiind ca acea zi ne-a schimbat amandurora vietile.

*Flashback*

Ugh, oameni. Uram oamenii, toti erau la fel. Falsi, ipocriti si idioti. La fiecare colt vedeai cateva grupulete de fete care ori radeau, ori se pupau ori faceau orice alta activitate, iar cand pleacau pe drumuri separate incepeau sa vorbeasca rahaturi despre acele persoane. Uram acest gen de persoane si pentru ca nu eram una din ele, eram considerata o ciudata antisociala. Da, poate eram doar o copila , ciudata dar realista chiar daca aveam varsta de 14 ani. O copila, singuratica care avea propriul ei paradis intunecat si singurul ei prieten era muzica. Muzica era singurul lucru care ma intelegea si care ma linistea si ma scotea de la realitatea asta plina de falsitate.

Am deschis usa din metal a scolii si am fost lovita de privirile insistente a celor care erau pe hol. Nimeni nu avea curajul sa ma priveasca, toti imi evitau privirea. Adevarul e ca , toti spuneau ca am o privire de gheata. Poate asa e, uneori si eu ma sperii de mine cand ma uit in oglinda. Am trecut indiferenta pe langa ei si am intrat in clasa mea unde ca deobicei alti idioti se bateau cu mancare. Mi-am facut loc pana la banca mea din ultimul rand de la fereastra si fara sa vreau am intors capul in stanga mea privind fulgii micuti de nea cum se asternau pe fereastra. M-am uitat mai atent si am ramas surprinsa cand in curtea scolii am vazut o persoana cum statea in tricou pe o banca si privea in jos. Cum putea o persoana sa stea doar intr-un tricou pe vremea asta? M-am ridicat de pe scaun si am iesit din clasa, pe drum dandu-mi geaca jos, ramanand doar intr-un plover. Cand am ajuns la usa care ducea spre curtea scolii, m-am oprit si am privit-o. Parea trista si singura. Deobicei eu sunt asa. Mi-am facut curaj si am iesit, vantul lovindu-ma puternic in fata. Am mers spre ea si i-am pus geaca pe umeri, aceasta ridicand imediat capul.

„Vei raci. Tine asta, nu e prea calduroasa dar daca vrei iti dau ploverul meu." Spun eu cu un ton grijuliu.

Aceasta initial a vrut sa refuze, dar am imbracat-o practic fortat cu geaca mea. Aceasta mi-a zambit si mi-a multumit, vocea ei fiind inceata probabil din cauza frigului care o invaluise.

„ Haide sa mergem sa bem un ceai, vrei? O sa iti faca bine." Am spus si am luat-o de mana intrand in scoala.

Uitasem de faptul ca eu o tineam de mana si mergeam practic in fata ei, dar ea nu inceta sa se uite la mainile noastre. M-am bucurat de faptul ca numai era nimeni pe hol, toti fiind la ore, asa ca am mers cu ea si ne-am luat cate un ceai apoi ne-am asezat pe niste scari.

„Cine esti tu? „ spune aceasta privindu-ma

„ Identitatea mea nu e asa importanta. „ spun eu privind in jos

„ Mi-ai dat geaca ta, ai vorbit cu mine, mi-ai luat ceai, ai plecat de la ore pentru mine... eu cred ca este foarte importanta identitatea ta." Spune aceasta privindu-ma intens

Am oftat apoi mi-am ridicat privirea si am privit-o.

„ Sunt Destiny. Destiny Andrews." Spun eu si ii intind mana

Aceasta zambest larg.

„ Hailey. Hailey Matheus" spune si face acelasi gest ca al meu „ Iti multumesc pentru tot."

Multumesc? Nimeni nu mi-a mai multumit pentru nimic, decat parintii mei cand le dadeam ceva ce imi cereau, in rest nimeni.

„ Nu imi multumi. Nu voiam sa te las acolo sa mori de frig."

„ De ce ai facut asta?"

„ Pentru ca si eu sunt ca tine." Spun si o privesc

Aceasta s-a uitat la mine putin confuza si a dat sa ma intrebe ceva dar am intrerupt-o.

„ Esti singura nu? „ spun eu

„ Imi place sa fiu asa. Nu vreau sa fiu inconjurata de ipocriti."

Cand am auzit ce a zis m-am uitat la ea si am zambit atat de larg cum nu am zambit in toata viata mea.

„ Hailey, ai vrea sa intri in micul meu paradis intunecat?" spun

„ Mai sunt persoane acolo?"

„Nope."

„ Atunci categoric." Spune si zambeste.

*End of flashback*