I GIVE UP ON EVERYTHING

Capitolul 6

Il iau pe Max de mana iar pe Tio il tineam in lesa. Ma intorc sa vad daca vine si Lucas, dar el vorbea cu doua fete blonde. Erau chiar foarte frumoase, cred ca s-au dus la el doar pentru ca si-a dat tricoul jos. Dar de ce simt ca ma enervez? El se tot uita la mine si zambea, iar eu ma uitam foarte serioasa la el. Pare ca se simte foarte bine cu cele doua fete. M-am enervat si am plecat hotarata. Max se uita ciudat la mine si m-a intrebat:

- Iti place de Lucas?

- Nu, spun foarte hotarata. Sunt nervoasa pentru ca el a inceput sa rada de mine ca am cazut in apa. Si acum sta cu fetele alea si nu vine acasa. Dar pana la urma ce imi pasa mie? Face ce vrea. Deci Max acum poti sa-mi spui de ce te-au impins acei baieti? Si fii sincer!

- Erau niste colegi de la scoala care mereu radeau de mine si ma faceau de ras. Si de data asta chiar nu am facut nimic!

- Te cred. Dar de ce nu ne-ai spus de la inceput?

- Nu stiu...

- Hai vin-o aici, spun si il iau intr-o imbratisare de urs. Nu mai fi trist, nu imi place sa te vad asa. Bine?

- Bine.

Lucas POV

Dupa ce imi pun tricoul pe mine vin doua blonde care se baga in seama. La inceput am vrut sa le resping, dar am vrut sa vad cum reactioneaza Andra. Ma prefac ca ele sunt foarte glumete si mai arunc cate o privire spre Andra care se uita foarte serioasa la mine. La un moment dat nu o mai vad si nici pe Max. Ma sperii si le las pe fete cu ochii in soare si plec sa ii caut. Cand ies din parc o vad pe Andra cum il imbratiseaza pe Max. Sunt asa de draguti, dar as vrea ca eu sa fiu cel care o imbratiseaza. Nu imi vine sa cred ca ea a reusit sa ma faca sa imi placa in mai putin de o zi. De cand am vazut-o am stiu ca e ceva special. Iar atunci cand ea era in parc cu Tio, eu m-am prefacut ca Tio s-a lovit de mine ca sa intru in vorba cu ea...

Andra POV

- Hei! Ce faceti aici? Ii aud vocea lui Lucas.

- Nimic care sa te intereseze, ii raspund scurt si ma intorc cu spatele la el.

- Dar de ce te-ai suparat? Nu am facut nimic.

- "Da asa e, tu nu ai gresit cu nimic". Haide acasa pentru ca nu vreau sa ma cert cu tine pe strada. Asa ca daca ai de gand sa vii bine, daca nu, e la fel de bine.

Nu mai spune nimic si ne indreptam spre apartament. Cand intram suntem intampinati de parintii lor.

- Buna Andra! Numele meu este Brian, tatal baietilor.

- Incantata, spun si intind mana.

- Copii va este foame?

- Da! Spune Max aproape tipand.

Imi amintesc brusc de parintii mei si ca le-am promis ca o sa-i sun. Nu pot sa ii mai las asa fara sa stie nimic de mine. Nu o sa se termine bine cu aceasta plecare daca nu ii sun.

- Ma scuzati putin, trebuie sa dau un telefon.

- In 15 minute masa a gata, sa nu intarzii, imi spune cu drag Mirabela.

Imi iau telefonul si ma inchid in baie. Scriu numarul mamei si apas pe apelare. Sunt asa de speriata nu stiu ce reactie o sa aiba si ce ar trebui sa ii spun, dar trebuie sa ii fac fata. Ii aud vocea mamei si deja incep sa tremur.

- Mama... sunt eu Andra, te-am sunat sa iti spun ca sunt bine.

-ANDRA! Draga mea, cat m-ai speriat, de ce ai plecat asa?

- Ti-am scris de ce si imi pare rau..

- Eu cu tatal tau ne-am facut atatea griji, putea sa ti se intample orice. Hai vin-o acasa.

- Nu mama, am luat o decizie, vreau ca tu si tata sa va impacati si nu vreau sa va mai certati. Vreau ca zilele astea cat sunt eu plecata sa stati doar voi si sa va simtiti bine. Doar atat va cer.

- Dar unde stai, ti-am sunat prietenii si nu erai la ei.

- Sper ca nu le-ai spus sa sune la politie si sa spuna ca am fugit de acasa.

- Nu draga mea.

- Bine. Eu acum stau la un hotel si nu iti face griji ca am bani destui sa ma intretin pentru cat voi fi plecata.

- Ma bucur ca ti-ai gasit unde sa stai. Vreau sa te intreb ceva.

- Da, spune.

- Cat vei fi plecata? Ne simtim foarte rau ca te-am facut sa iei aceasta decizie si chiar vrem sa remediem situatia. Sa fim iarasi o familie fericita.

- Mama te rog nu ma face sa plang....dupa ce ma calmez reusesc sa spun ceva. Chiar nu stiu cat voi sta dar o sa te mai sun. Trebuie sa cobor sa mananc, te iubesc!

- Si noi te iubim! Pofta buna!

Nu imi vine sa cred ca nu m-au impuscat prin telefon. Cred ca si-au dat seama de ce am facut asta. Sper doar sa se impace. Doar atat. Cand vreau sa ies din baie dau peste Lucas care ma asculta.

- Ce faci aici?!? Spun foarte nervoasa. Nu e destul cat a ras de mine si a mai stat si cu fetele alea.

- Ăăăm, nimic...

- 'Ăăă, nimic'. Spune Lucas!!

- Bine, uite, credeam ca vrei sa pleci pentru ca azi te-ai enervat pe mine si am vrut sa ma asigur ca nu este asa. Si acum revenind la tine. Tu ai fugit de acasa?!?

- Ce te intereseaza pe tine? Nu ma cunosti!

- Ma intereseaza foarte mult.

- Serios...De ce?

-Nu trebuie sa am un motiv.

- Ba da, trebuie.

- Andra nu schimba subiectul!

- Stii ceva, nu am nevoie de mila ta, ma descurc si singura! Vreau sa plec dar ma prinde de brat si ma ia in brate, iar eu incep sa ma zbat.

- Nu o sa-ti dau drumul pana cand nu o sa te calmezi!

- Bine, spun cu vocea unui copil tafnos.

- Copii masa e gata! Striga Brian din bucatarie.

- Haide la masa, imi spune Lucas si ma saruta pe obraz.

- De ce tot faci asta?

Ezita sa imi raspunda si ma ia de mana. Ne indreptam spre bucatarie, iar atunci cand intram imi da drumul.

- Cum a fost ziua voastra? Ne intreaba Mirabela cu un zambet pe fata.

(ง ˙ω˙)ว (ง ˙ω˙)ว (ง ˙ω˙)ว (ง ˙ω˙)ว

Chiar ma bucur ca ma sustineti! De data asta am scris 1100 de cuv (≧∇≦)/. Scuze pentru eventualele greseli.

Va pup dulce!