O relație după voia lui Dumnezeu

6. Hotărârile Partea II

Perspectiva Denisei
Astăzi a fost o zi foarte grea pentru mine, nici la programul de dimineața nici la cel de seara nu am reușit sa ajung pentru că am fost nevoită să rămân acasă cu fratii mei mai mici sa poată merge mama liniștită la ambele programe si sa nu mai fie deranjata ca de fiecare data cand mergem la biserica, copii parca nu știu ca mai au si o sora si sa o lase pe mama lor sa stea liniștita. Stând acasă, in timp ce făceam prin casa una alta si îmi supravegheam frații am avut timp sa mă gândesc si la mine mai in detaliu, la viitorul si prezentul meu. "Ce poate fi viața asta... o nimica. Parca de un timp încoace timpul zboară atât de repede si nu ai timp sa mai faci nimic. Mă disperă faptul ca sunt prea nehotărâtă in unele privințe si tot aman... cum oare o sa îmi găsesc vreodată soțul pe care mi-l doresc dacă eu nu sunt demnă de-al avea? Pfffff!
De ceva timp tot simt ca Domnul mă cheamă să fac ceva pentru El... cu totu ca sunt implicată in grupul de tineri, la orchestra si la videoproiector, simt că eu nu sunt chemata pentru asta in față ci acolo în sală lângă mamele care au copii mici si de multă vreme ele nu au mai putut sta liniștite la un program întreg. Dar parcă nici aici nu chiar e locul meu si de multe ori mă gândesc, din ce in ce mai des, că eu si atâția alții trăim aici confortabil si atât de bine. Ne putem duce la biserica cand vrem noi si sa stam cât vrem noi si in alte continente cum ar fi Asia, Africa, creștinii suferă pentru că se numesc creștinii... cu ce suntem noi mai speciali ca ei? Suntem mai sfinți? Din contră, ei sunt prigoniți si suferă la propriu pentru Hristos cu zâmbetul pe buze si noi nu putem suferi să ne mustre cineva nici măcar blând si imediat 'ne sare smalțul' si nu ne mai implicam, si nu mai mergem la biserica, sa facă altul dacă s-a găsit sa comenteze. De ce suntem asa nemulțumitori?.... Pentru că ne merge prea bine... si nu trebuie sa mergem prea departe pe alt continent ci doar trebuie sa privim puțin in zonele mai slab dezvoltate ale țării unde ei nu sunt prigoniți dar poate abia au cu ce trăi de pe o zi pe alta si frații fac, cu rândul cand merg la scoala pentru ca nu au decât un ghiozdan si o pereche de papuci. Noi de ce stam asa fără sa ne pese? Într-o zi aceștia toți ne vor sta ca mărturie pentru că lor chiar dacă le-a fost greu nu s-au uitat la cât nu au ci la cât au si pentru asta l-Au laudat pe Domnul si i-Au mulțumit în fiecare zi. Ei nu au venit înaintea Lui spunând mereu 'Doamne ce probleme mari avem' ci au mers în fața problemelor zicând 'Nici nu va puteți imagina ce Dumnezeu gigant avem, El e mare, E bun, E plin de dragoste, de bunătate, milostiv, iubitor...'. Dar noi? Cand avem o mini problemă tot suntem 'făcuți pe noi de frică' (scuzați-mi expresia) pentru că nu suntem conștienți de cât de mare este Dumnezeu si de ce poate să facă El. Dacă am trai cu adevărat pentru El si să încercăm sa-I fim plăcuți nu ar mai fi nevoie de o săptămână de evanghelizare în care să cheltuim bani si tot degeaba ci intr-o saptamsna biserica să fie neîncăpătoare din cauza trăiri noastre."
Sincer de multe ori mă gândesc că noi spunem că suntem fii Luminii... oare? chiar suntem cu adevărat? Dacă suntem atunci de ce încă atâta lume zace în păcat si robită de ce Satan, ba chiar mai mult de atât unele triburi nu au auzit niciodată de Hristos si tot se închină la niște dumnezei făcuți de mâini omenești? De ce spunem ca suntem gata pentru Hristos sa si murim cand noi tremuram cand doar vedem un pistol sau o pușcă adevărată?
.......... Atâtea întrebări la care răspunsul e unul singur:
NU SUNTEM CREȘTINI ADEVĂRAȚI!
Dacă am fi creștini adevărați in România din 1989 până in prezent numărul avorturilor nu ar fi cât populația țării. Unde-I Dumnezeu în toate acestea?... Deja nu mai e de mult Dumnezeu prioritar în viața noastră!!
Cand suntem bolnavi ne panicam atât de tare si mergem la toți doctorii să ne vindece si dacă mână omenească nu poate într-un final mergem la Dumnezeu si El e bun si ne iubește prea mult încât sa nu Îi fie milă de noi, dar nu ar fi mai simplu să mergem direct la El cu boala noastră? Să mergem la Doctorul Suprem?
Sunt foarte revoltată pe mine însămi si pe toti ceilalți asa ziși 'adevărați crestini' care nu le pasă nici măcar de un animal si îl abandonează pe stradă mai ales de un om. Ce să mai... 'o țară creștină' indiferentă, nesentimentală, o țară doar cu numele creștină.
M-am hotărât să nu mai rămân indiferentă față de tot ce este in jurul meu, vreau să mă implic, să îmi dedic mai mult timp pentru alții... dar mă rog lui Dumnezeu să îmi dea mai mult curaj si mai multă îndrăzneală în privința aceasta. Luând hotărârea asta știu că nu mă așteaptă ceva ușor, pentru că pe Calea Lui nu e ușor, dacă lui Isus i-a fost greu nu mă aștept ca mie să îmi fie ușor... cel mai mult mă voi lupta cu mine însămi pentru că firea pământească nu se va împăca niciodată cu 'omul dinăuntru', firea e egoistă, încăpățânată, nesătulă pe cand omul dinăuntru se dedică pentru alții, mereu 'alții' e primordial în viața lui ci apoi pe ultimul loc mereu este 'eu'.
Tot ce am hotărât vreau să duc la îndeplinire dar vreau ca Dumnezeu să lucreze cu si prin ființa mea.

~ va urma... ~