...... Oty s-a ridicat din pat si a încercat să facă pași mici spre geam dar nu a reușit să ajungă pentru că era să cadă si l-am prins eu repede, l-am ajutat să ajungă la pat și m-am întors repede cu fața spre geam ca să nu îmi poată vedea lacrimile care au început să curgă când am văzut cât de mult a putut slăbi. Fiind cuprinsă de gânduri m-a întrerupt Oty trăgându-mă de mână lângă el în pat si m-a strâns puternic la piept plângând amândoi. Nu mă mai puteam stăpânii, am ascuns prea mult durerea si suferința din inima mea văzându-l si pe Oty cât suferă si pe Lorena cât i-a purtat de grija mereu. Părinții lui nu au reușit să ajungă încă in Timișoara dar au promis ca pana se vindeca de tot o sa vina pana aici. Nu știam cum să reactionez, nu mai îmi găseam cuvinte de încurajare pentru Oty, si după ce mi-am șters lacrimile fiind tot in brațele lui am încercat să zic:
-Îmi pare rău Oty pentru tot ce se întâmplă! Nici nu mai stiu ce sa zic ca sa te încurajez... se pare că pe tine toată chestia asta te-a afectat mai mult spiritual... chiar îmi pare...
-Lasă nu e nevoie de cuvinte. M-am saturat de atâtea discuții până seara târziu care cele mai multe dintre ele mă obosesc enorm...
M-a întrerupt Oty continuand sa ma îmbrățișeze lacrimile lui ajungând pe fruntea mea... nu am mai zis nimic si l-am lăsat să se descarce cum știe el mai bine.
............
Perspectiva lui Oty
În sfârșit după doua saptamâni si doua zile m-am refăcut destul de bine încât am reușit sa obțin externarea din spital... unul dintre cele mai groaznice locuri în care poate trăi un om. Când am ajuns acasă nu știam de ce nu e nimeni nicăieri si e asa liniște, îi strig pe toti dar nimic, după ce intru în salon îi văd pe toti așteptându-mă pe fotolii, erau părinții mei, unchiu' si 'tușa si Lorena si Denisa. Nu știam de ce în ultimele 2 zile nu au mai venit la mine Lorena si Denisa găsind tot felul de scuze.
Nici nu știam cum să îmi exprim sentimentele de bucurie văzându-mi părinții aici... mi-a fost atât de dor de ei, nu i-am mai văzut de ceva vreme. Nici nu îmi revin bine din îmbrățisarea cu părinții si mă întorc sa merg sa îmi iau bagajele dar nu reușesc pentru că am rămas uimit cand am văzut-o pe Lorena cu un buchet de flori în mână si a sărit la gâtul meu sa ma îmbrățișeze...Nu mi-a dat drumul pana ce a zis Denisa:
-Ușor! Că la cât de mult a slăbit in săptămânile de spitalizare...
Dar ea a stat deoparte numai după ce m-au pupat fiecare a venit si ea si a încercat sa ma încurajeze si mi-a strâns mâna prietenește. Am observat că ceva nu e în regulă cu ea dar nu am zis nimic pentru ca mă simeam deja destul de obosit.
-Dacă nu va supărați eu vreau să mă întind puțin în camera mea! Îmi cer scuze că mă retrag!
După ce m-am retras în camera mea cu părere de rău findcă mi-aș fi dorit sa mai stau cu familia dar nu mai puteam sa stau mult in picioare sau chiar si pe scaun... simțeam nevoia sa mă întind si sa încerc puțin sa mă odihnesc. Cât timp am stat in spital dormeam foarte putin.
Am dormit atat adânc ca nici nu am auzit ce se mai întâmpla. Nici nu stiu câte ore am dormit dar cand m-am trezit era noapte afara si oricât am încercat sa readorm nu mai puteam. Am ieșit puțin pe hol si m-am dus la camera Lorenei deschizând ușa încet sa văd dacă doarme sau nu... cand am intrat ea era în genunchi langa pat cu Biblia pe pat deschisă dar ea dormea, după ce i-am pus Biblia pe birou am trezit-o sa se pună pe pat dar parcă nici nu mă observă si se puse in pat. După ce am intrat in cameră la mine am sunat-o pe Denisa sa văd dacă a adormit si sa povestim ca nu puteam dormi si de cântat sau ascultat muzica nu puteam deoarece toti dormeau. Sună telefonul si chiar nu mă asteptam să îmi răspundă:
-Hey! Te simți rău sau ceva? Cum de suni acum?
-Hey! Nu, sunt bine! Te-am trezit? Te-am sunat sa văd doar dacă nu dormi ca eu numai ce m-am trezit si nu mai pot dormi si mă gândeam sa povestim!
- E ok! Pot sa stau sa povestim.
-Dar stai! Nu vrei sa vorbim prin mesaje? Sa nu îți deranjezi frații...
-Stai liniștit ca nu e nimic, ca acum ies in curte sa merg in bucătăria de vară...
-Ok! Si...
-Aaaau! Mă întrerupse ea......
~va urma~
CITEȘTI
O relație după voia lui Dumnezeu
SpiritualO relație, o viață în care Dumnezeu are primul și ultimul cuvânt, El este cel care decide si chiar dacă omul nu înțelege de ce Dumnezeu a vrut asa pentru ca si prin întristare si prin bucurie omul să poată rămâne lângă El.
