— Nu sunt sigură că este o idee bună! spun cu greutate și vorbele de abia mi se aud.
Privesc uluită spre imaginea din oglindă și primul meu gând este să mă dezbrac imediat.
— Ai vrut surpriză, ai o surpriză! chicotește Kelsey de lângă mine, privind și ea la imaginea mea.
În după-masa asta, mai bine de trei ore m-a cărat după ea prin zeci de magazine, probând atâtea rochii, fuste și bluze încât am amețit. E drept că am rămas amețită din momentul în care mi-am dat seama că am o problemă cu mai multe necunoscute pe nume Maddox, așa că m-am lăsat pe mâna ei în ce privește problema mai puțin gravă: surpriza pentru Wade.
Soluția pentru asta a apărut sub forma unei rochii negre, strâmte și scurte, exact ceea ce eu nu aș purta, dar care știu că i-ar plăcea lui Wade.
Aproape luată pe sus, Kelsey m-a împins într-o cabină de probă și a țipat fericită când m-a văzut îmbrăcată cu ea.
— Wade o să cadă pe spate! O să se simtă mai amețit când te va vedea, decât dacă l-ar ataca vreo cinci tipi deodată și l-ar face terci pe teren!
N-am apucat atunci să văd rochia prea bine și nici cum îmi stă, a avut grijă de asta Kelsey, care m-a tot întors în toate părțile, în așa fel încât să stau mai mult cu spatele la oglinda din cabina de probă, însă văd acum.
Rochia neagră, cu mâneci treisfert, nu este excesiv de mulată, însă compensează cu decolteul adânc pe care îl are și faptul că este lungă doar până la jumătatea coapselor, arătându-mi aproape în întregime picioarele care, din cauza pantofilor cu toc extrem de înalt, chiar și mie mi se par interminabile.
Arăt... sexi! Prea sexi!
— Arăt... de parcă aș fi ieșit la agățat!
— Exact! Surpriză pentru Wade, care e învățat să te vadă doar în haine elegante, dar prea... serioase, după gustul meu. Cu ce ai fi vrut să îl surprinzi? Îți rimelai puțin mai tare ochii? mă întreabă ea rânjind.
— Puțin? Am fard negru pe pleoape cât folosesc eu în trei luni! Ești sigură că a mai rămas ceva în cutie?
Dându-și ochii peste cap în mod teatral, Kelsey îmi arată că puţin îi pasă de fardurile mele. E fericită că am lăsat-o să mă aranjeze cum și-a dorit și e mulțumită de transformarea mea, bucurându-se ca un copil căruia i s-a permis, în sfârșit, să facă un lucru interzis până acum.
Diferenţa dintre prietena mea brunetă şi mine nu se rezumă doar la fizic. Kelsey se şi îmbracă conform firii ei neconvenţionale,extrem de provocator uneori, prea provocator pentru inima lui Brad şi este indiferentă la privirile pe care le atrage. În schimb, eu prefer să fiu elegantă şi să atrag privirile cât mai puțin.
La fel îi sunt şi machiajele. Puternice şi întunecate, pe când eu prefer machiajul discret. Dar nu o să recunosc nici în ruptul capului că, spre surprinderea mea, îmi place felul în care ochii verzi îmi strălucesc și culoarea lor este scoasă în evidență de machiajul sofisticat.
— Britt, o să îl amețești cu totul și va uita de orice altceva! îmi spune ea serioasă, în timp ce privirile ni se întâlnesc în oglindă.
Știu că se referă la faptul că Wade a început să bănuiască că am întâlnit pe altcineva, dar mă bucur că îmi este suficient de prietenă încât să nu mă streseze cu întrebări al căror răspuns nu îl știu nici eu.
— Brittany, tatăl tău s-a întors acasă și stă de vorbă cu băieții, aud vocea mamei și un ciocănit ușor în ușă. Dacă nu vreți să rămâneți singure pentru seara asta, după ce perechile voastre o s-o ia la fugă disperați, ați face bine să coborâți și să plecați în următoarele... două minute!
CITEȘTI
Măști și secrete (publicată)
RomanceDeși pare să aibă întreaga lume la picioare și o viață perfectă înainte, Brittany Cavannough descoperă că nimic nu este ceea ce pare. Chiar dacă este conștientă de riscurile la care se expune, este iremediabil atrasă de aura întunecată și...