Grădina Secretă

Nu a ramas nimeni

Deci, am inceput o noua carte. Am citit-o si mi-a placut foarte mult, asa ca am ales sa o transcriu. Anunt! Daca nu puteti trece peste unele greseli de scriere, atunci nu citiți. Bun, capitolele vor fi destul de lungi, dar mai sunt si mai scurte. Nu va mai retin. Spor la citit! Sper sa va placă cum mi-a placut si mie!

Când Mary Lennox a fost trimisă la Misselthwaite Manor pentru a locui cu unchiul ei, toata lumea spunea ca era copilul cu aspectul cel mai neplăcut văzut vreodată. Era si adevarat. Avea o fata subțire si mica si un corp mic si slab, parul firav deschis la culoare si o mină neplăcută. Avea parul galben si fata galbenă deoarece se născuse in India si fusese mereu bolnavă intr-un fel sau altul. Tatăl ei detinuse o funcție în timpul guvernării britanice si fusese el insusi o frumusețe deosebita, preocupată doar de petreceri si de distractie in compania unor oameni destabalati.

Ea nu si-a dorit deloc o fetita, iar cand Mary s-a nascut, a dat-o spre îngrijire unei Ayah, căreia i s-a dat de inteles ca, pentru a-i face pe plac lui Mem Sahib, trebuia sa ascundă copila pe cat era posibil. Asadar fetita fusese ascunsă cand era un bebeluș bolnăvicios, agitat, urat si tot asa, dupa ce devenise un copil bolnăvicios, agitat care încerca sa umble.

Ea nu isi amintea nimic familiar decat fata întunecată a bonei ei si a celorlalți servitori indieni; întrucât acestia o ascultau mereu si ii permiteau sa fac ce dorea, pentru ca Mem Sahib se enerva daca era deranjata de plânsul ei, pana sa ajungă la vârsta de sase ani fetita devenise deja un porcusor tiranic si egoist.

Tinerei guvernante englezoaice venite pentru a o invata sa citească si sa scrie ii displaceau ață de mult incat renunta dupa trei luni, iar cand veneau alte guvernante în locul ei, întotdeauna plecau mai repede decat prima. Prin urmare, daca Mary nu ar fi dorit cu adevărat sa stie sa citească, nu ar fi invatat literele niciodata.

Intr-o dimineață extrem de călduroasă, pe cand avea vreo noua ani, se trezi foarte agitată si deveni irascibila, văzând ca servitoarea care stătea lângă patul ei nu era Ayah.

- De ce ai venit tu? o întreba pe femeia ciudata. Nu-ti voi permite sa rămâi. Trimite-mi-o pe Ayah!

Femeia păru înspăimîntată, dar bolborosi ca Ayah nu putea veni si cand Mary tipă, o lovi si o ruguci, aceasta păru si mai speriată, repetand ca era imposibil ca Ayah sa vina la Missie Sahib.

Plutea ceva misterios in aer in dimineața respectivă. Nimic nu se făcea dupa randuiala obisnuita si cativa dintre servitorii băștinași păreau sa lipsească, in timp ce aceia pe care ii vedea Mary se furisau sau alergau de colo colo cu fețele terifiate si cenusii. Dar nimeni nu ii spunea nimic si Ayah nu venea. De fapt fusese lăsată singura de-a lungul dimineții si cel putin se plimbă prin grădină si începu sa se joace singura sub un copac, langa veranda.

Pretindea ca face un strat si lipea flori mari, rosii, de zămoşiță pe grămezi mici de pământ, devenind din ce in ce mai nervoasă, bombanind cuvintele si poreclele pe care i le va spune Saidiei la întoarcerea ei.

- Porcusor! Porcusor! Pui de porcusor! zice ea, deoarece aceasta reprezenta cea mai mare insulta care putea fi adresata unui indian.

Scrasnea usor din dinți repetand acest lucru iar si iar, cand o auzi pe mama ei iesind cu cineva pe veranda. Era un tanar chipes si vorbeau ciudat, in soaptă. Mary il stia pe tânărul arătos care părea un baietandru. Auzise ca era un tanar ofițer, care tocmai venise in Anglia. Copila se uita fix la el, dar se holba mai ales la mama ei.

De obicei facea acest lucru atunci cand avea ocazia sa o vadă, întrucât Mem Sahib- Mary obisnuia sa ii spună mai des asa decat altfel- era o persoana atat de inalta, subtirica si drăguță si purta haine atat de frumoase! Parul ei era matasos, ondulat si avea un nas mic si delicat, care părea sa disprețuiască lucrurile; ochii erau mari, zambitori.