A doua sansa

Aflux de sentimente

     Ploua. Au trecut trei zile de cand cerul e intr-un continuu doliu. Strazile sunt neinsufletite. Din cand in cand se mai zareste o masina murdara ce inoata prin apa de ploaie stransa in gaurile de pe drum. In aer se simte mirosul ploii si al umezelii care pluteste in atmosfera pe deasupra orasului. Abia in a patra zi natura s-a mai linisit, permitandu-i soarelui sa se iveasca printre norii cenusii, facand apa din balti sa sclipeasca timid.

     In tot acest timp, ea a stat in pat ca un om bolnav sufocandu-se cu amintiri legate de el, imbratisand caldura asternuturilor parfumate, refuzand sa accepte realitatea. Cand acel zgomot insistent care se tot lovea de geamuri s-a oprit, a scos capul de sub patura si si-a ridicat ajutandu-se de spatarul unui scaun pentru ca picioarele ei sa se obisnuiasca cu greutatea sa. A tras draperiile, lasand lumina zile sa inunde micutul dormitor si a privit pe fereastra, simtiand un gol in suflet si-n stomac, pe care nu-l putea umple cu un pahar de apa.

     Refuzase sa iasa din casa de cand se intorsese de la spital, fiind nevoita sa accepte vizitele constante ale mamei sale. Se impotrivise de fiecare data cand ea insistase sa se intoarca in casa parintiilor si de cateva ori avusese cateva crize care o nelinistira si mai mult pe biata mama.

     Acum de fiecare data cand auzea batai in usa, astepta spasita in camera sa pana cand aceasta avea sa intre. In acea zi rutina se schimba. Reusind sa-si miste corpul cu greutate, se indrepta spre hol avand surpiza de a da cu ochii de strainul pe care-l cunoscuse in cimitir. Acesta isi scutura umbrela inca umeda si o aseza frumos langa usa.

- Surpinsa? intreba zambind.

     Ii raspunse cu o inclinare a capului, simtindu-si gura mult prea uscata pentru a reusi sa articuleze vreun cuvant.

- M-am gandit ca ti-ar prinde bine putina companie. Am tinut legatura cu mama ta de cand te-au externat si i s-a parut o idee buna daca ti-as mai face o vizita din cand in cand.

- Faci cum vrei, spus radicand din umeri in semn de nepasare.

     Ii intoarse spatele, intorcandu-se din nou in camera sa. Trecu pe langa oglinda din hol, observand rapid aspectul sau dezordonat. Parul ii era ciufulit si incurcat, iar ochii se ascundeau in spatele unor cearcane neplacute. Culoarea din obraji pierise demult fiind inlocuita de o nuanta palida.

- Cum te mai simti? o intreba urmand-o pana in dormitor unde ea se ascundea sub o patura refuzand sa infrunte lumina zilei.

- Bine, raspunse scurt.

- Nu ti-ar placea sa iesi afara?

- De ce faci asta? intreba brusc ridicandu-se. Continui sa te agati de mine, incerci sa ma ajuti, sa ma intelegi. De ce?

- Poate ca vad ceva din mine in tine. Am o vaga idee despre cum e sa pierzi pe cineva la care ai tinut atat de mult. Stiu ca oamenii se asteapta sa aratii ca esti puternica pentru ca daca iti arati slabiciunea in fata lor ei nu vor stii cum sa-ti aline durerea. Ei vor ca tu sa treci peste doar pentru ca nu stiu cum altfel sa te consoleze.

     Cantari cateva minute vorbele sale si fu nevoita sa admita ca exista un adevar ascuns in intelesul lor. Gasea straniu faptul ca cineva care nu o cunostea de mai mult de o saptamana putea sa-o ajute atat de mult prin simpla rostire a unor substantive comune, care puse intr-o simpla fraza ar fi putut s-o zdruncine, dar si s-o linisteasca in acelasi timp. Se simtea linisita in preajma sa, ca si cum cuvintele chiar ar fi putut sa schimbe ceva.

- Adevarul e ca in viata mea au existat siruri intregi de erori care m-au marcat. De fapt eu doar incercam sa ma mint pe mine, inducandu-mi stari placute de iluzii fade care ma mentineau in viata, atat pe mine cat si pe cei din jurul meu. Le ofeream lor si mie minciuni dulci care ne faceau fericiti. Pierderea personei care a consolidat increderea in mine, care m-a ajutat sa vad lumea cu altii ochii si sa visez cum nu o mai facusem pana acum, poate fi destul de traumatizant. De acum incolo nu am sa ma mai astept la ganduri bune. Pentru mine au apus definitiv. Ceea ce-mi mai poate oferi mie viata e un somn lung, profund. Nimic nu mai are sens.

- Totul are sens. Viata iti poate oferi multe lucruri placute sau nedorite, ii raspunse cu calm asezandu-se in acelasi timp pe marginea patului pentru a o privi mai de aproape. Tot ce trebuie sa stii e cum sa treci peste aceste momente. Nu conteaza ce le oferi celor din jur, atata timp cat iti daruiesti tie zambete si ganduri bune. Tu nu te-ai mintit, acelea nu au fost iluzii, doar ai visat. Ai indraznit sa visezi pana cand ai uitat de realitate. Sau ai facut din realitate un loc mai bun. Nu ai trait esecul, doar ai avut parte de o trezire brusca intr-o lume goala. Ceea ce nu poti vedea e viitorul care ti se pare neatragator, intangibil, greu de suportat. Gaseste pe cineva care poate sa-ti unga ranile si ai rabdare cu tine. Durerea nu va disparea intr-o singura zi, dar in timp se va ameliora.

- Iti e usor sa spui asta. Nu stii prin ce-am trecut. Tu nu cunosti durerea din piept care pulseaza odata cu bataiile inimi. E atat de greu de suportat. E ca si cum toata lumea a ramas fara aer.

- Poate ca ai dreptate. Ceea ce-am simtit noi a fost diferit, insa acum materializarea urmarilor este aceasi. Pot intelege ce simti, mai bine ca oricine. Poate ca nu vei vrea sa crezi, dar acum un an eram in aceasi situatie ca si tine. Tot ce simteam era o singuratate amara si o rana interna ce parea ca se mareste pe zi ce trece. Nu mai eram eu, ma metamorfozasem in ceva de necunoscut, o fiinta ce parea blocata intre viata si moare. Nu realizam cum trece timpul pe langa mine, insa intr-o zi m-am trezit brusc si m-am gandit la ce ar spune ea daca m-ar vedea asa. Acest lucru mi-a dat un imbold si m-a facut sa realizez ca viata mea trebuie sa continue, ca nu e atat de gri precum pare a fi. Am gasit forta de a trece mai departe in amintirile cu ea si stiu ca atunci cand m-am ridicat de jos, ea m-a vazut si a fost mandra de mine.

- Nu vreau sa trec peste, spuse de parca nega tot ce-i spusese pana acum. E ca si cum l-as trada. Nu pot face asta. Nu pot, nu pot, nu pot. Daca soarta mea mi-a rezervat o astfel de suferinta, atunci voi trai cu ea, in loc sa caut fericirea intr-o lume in care el nu mai exista.

- In cazul acesta, de ce nu-I pui capat? intreba brusc vocea lui capatand o nuanta rece care o facu sa tresara. O astfel de viata nu merita traita.

- Eu nu am curaj, ma tem, mi-e groaza. E ca si cum lumea ma vaneaza.

- Sau pur si simplu vrei sa lupti, sa poti sa arati ca poti invinge, insa nu poti intelege cum sa accepti situatia in care ai fost aruncata atat de brusc.

- Dar inteleg, doar ca nu ma pot obisnui. Ma simt de parca astept sa se intoarca si totodata stiu ca nu va mai veni. E dus si dus ramane.