Ii promisese ca ii va arata lumea cu alti ochi, insa nu-i spusese ca pentru asta trebuie sa astepte. Ura asta. Prea mult timp irosit degeaba, prea mult timp in care nu facea nimic insa suficient timp pentru ati lasa gandurile sa zboare departe.
Era recunoscatoare ca ii oferise un alibi pentru a iesi din casa. Fiecare loc pe care-l vedea i se parea familiar, dar nu trezea niciun sentiment. Nu stia la ce sa se astepete, asa ca, in timp ce se ascundea sunt umbrela pentru a se feri cat mai bine de noul val de ploaie, decise sa-si deschida mintea pentru mai mult.
Si in timp ce asteptarea devenea din ce in ce mai greu de suportat, norii se retrageau incet, relevand un cer senin si un soare timid, a carei caldura slaba o mangaia usor. Stinse umbrela scuturand-o cu grija, astfel incat nu vazu silueta zgribulita care se apropia de ea sarind cu succes peste baltiile mult prea mari ce erau greu de ocolit.
- Ai intarziat, il certa ea aspru cand il recunoscu.
- Imi cer scuze, zise zambind slab, nu am anticipat schimbarea de vreme.
Zambetul sau o linistit intr-un mod ciudat, facand-o parca sa uite de acel moment stanjenitor in care trebuise sa indure ploaia de una singura, ferindu-se in acelasi timo de masinile grabite care alunecau prin balti cu frenezie uitand de bietii pietoni. In alte circumstante dusul naturii si neatentia soferilor nu ar fi atins-o cu adevarat, caci ar fi avut bratele lui protecoare in jurul ei, iar caldura corpului sau ar fi fost suficienta pentru orice tip de vreme.
Continua sa-l priveasca cu asprime desi scuzele sale ii fusesera suficiente. El continua sa zambeasca stanjenit, constient de situatia neplacutata in care o pusese.
- Data fiind interventia naturii, cred ca ar trebui sa amanam plimbarea prin parc.
Pentru cateva secunde uita de indignarea sa, privindu-l cu adevarat confuza. Spera ca nu o adusese pana acolo doar ca sa amane planurile.
- Dar, stiu un loc grozav unde am putea bea un ceai. Este o modalitate perfecta sa ne incalzim si de ce nu, sa mai vorbim. Este un loc placut si nu este foarte departe de unde suntem acum. Cred ca ar trebui sa mergem.
Nu zise nimic continuand sa-l priveasca absenta. Oare intodeauna vorbea atat de mult? Dintr-o data gandurile incepura sa-i zboare in diferite colturi ale mintii si singurul lucru la care se gandea era: “unde e el? “.
A inclinat usor capul, aproband noua lui idee, cand adevarul era ca nu auzise aproape niciun cuvand din insiruirea de sunete de mai devreme. Lasandu-se condusa de el, a continuat sa mearga lanaga el, avand incredere in proprii pasi, dar fara sa-i pese unde ajungea.
- Am ajuns!
Si-a ridicat incet privirea din pamant, fiind placut surpinsa de ceainaria la care o conduse. Locul era strecurat intre doua blocuri, aratand cu adevarat mic in comparatie cu zgarie-norii, care pareau a fi singurele lucrurii ce aminteau locului ca inca este o parte a unui oras zgomotos. Pana si masinile circulau mai linistit in acea zona, iar asta i se parea mai placut.
Perdelele trandafiri ale ferestrelor evidentiau o parte din local, anuntand o vreme perfecta in spatele acelor ziduri. Nu dori sa-si infraneze acea dorinta care o impinsese sa puna mana pe clanta, intrand fara sa mai primeasca vreun inbold. Auzi sunetul placut al unui clopotel cand trecu de prag si se simti mai mult decat binevenita. Diversele arome care ii inundara sinusurile ii fortara colturile gurii sa se ridice, formand un zambet pe acele buze ce uitasera de mult acest procedeu.
Se indragosti pe loc de ceainarie. Cu pasi nesiguri se indrepta langa o masuta goala situata intr-un colt destul de ferit de ochi curiosi, insa expusa lumii de afara printr-o fereastra pe suprafata careia continuau sa se scurga ramasitele ploii.
YOU ARE READING
A doua sansa
Romansa"Un barbat si o femeie sunt doar doua creaturi ce se lasa condusi de atractia fizica. Nu pot fi oare conectati prin dragoste?" "Scuze, nici eu nu stiu."
