Povestește Selena:
Drumurile păreau o infinitate.Nu puteam suporta presiunea.Picioarele erau însîngerate.Eram gata să mă dau bătută,căci simțeam cum voi leșina.S-a apropiat de mine Alf,hotărît mă întreabă:
-Ți-e frică de mine?crezi că sunt un nebun care se sinucide?Nu,am fost împins!
-...
-De ce taci?
-eu sunt nebună?
-De ce spui asta?
-Eu,eu m-am sinucis.
-Amm,scuze.Nu am avut asta în vedere.
-știu că oamenii sănătoși nu procedează așa.
-Dar de ce ai făcut asta?
-Sora mea,are leucemie.Aceasta,a hotărît că lumea aceasta nu e a ei.A sărit de la etajul doi.Ea avea șanse de viață,dar eu nu știam.Eram la etajul 5,Hotărîtă cu gîndul că vom fi împreună pe viață am sărit.Eu,eu pe loc am decedat,dar Elena se mai luptă.Sper că la ea totul e bine.
în tot acest timp el încet își rupea tricoul (avea două pe el)și îmi lega picioarele strîns pentru a opri însîngerarea.Ma luat în brațe dar eu pierdută l-am întrebat:
-Ce faci?
-Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.
I-am zîmbind dulce și am adormit la el în mîini.
Povestește Elena(eu)
Umblam pe holurile școlii și cîntam cîntecul meu preferat"What do you mean,oooooo"și Brusc mă opresc în drept cu acel zid,mi-am adus aminte de surioara mea,Selena.Gîndurile mele au fost tulburate cînd am văzut-o pe vicedirectoarea deschizînd zidul.Da,deschidea zidul!a luat-o la goană prin dosare,l-a luat pe al meu și pe al Selenei.A coborît scările și a aruncat dosarele în foc spunînd "bye bye generația fantomelor".În pas grăbit s-a îndreptat spre punctul medical.Cu un glas ascuțit a strigat:
-Stingei aparatul,oricum nu are șanse la viața!
-Nu,trebuie să mai luptăm!a strigat medicul.
-E un ordin!Mai bine cheltui energia pentru a încălzi orfelinatul,nu pentru un corp neînsuflețit.
-Bine...
Cu pași înceți și nehotărîti,medicul se îndrepta spre aparate încet,ma mîngiat pe fată,și a șoptit "Îmi pare rău"Atunci,în hohote am fugit spre mine strigînd "Nuuuuu!".
m-am trezit pe pat,în corpul meu,medicul plin de lacrimi ma cuprins spunînd"Acum pot să le închid liniștit"
Iar Vicedirectorul neauzit a spus "mai vedem noi...".
