Povestește Selena:
Mergeam și toți cu gîndul că vom ajunge odată.Alf nu se oprea din spus Glume dar eu din rîs.Simteam cum cineva îmi șoptește,"Selena,mă auzi?"Am înțeles că e Elena.Bucuroasă tresar si o întreb:
-însfîrșit ai început să ții și tu legătura.Cum e la tine?
-Deloc bine!
-de ce?
-m-am trezit din reanimare...
-super,si ce e rău în asta?
-Nu mai lăsat să termin!vicedirectoarea e vrăjitoare.
-oh nu!
-De ce nu mi-ai spus nimic de vrăjitori și că ele au ucis toate fantomele!?
-cum a ucis toate fantomele?eu știam numai că invidiază ca nu au ajuns și ele în cer.
-eu am rămas ultima fantomă!
-Nu cred!
-și ghici?ma pus prizonieră!a spus că vrea ca inima mea să fie pusă la ei acolo în templu ori cum se numește ca semn de cîștig!
-nu îmi vine să cred!
-Și cel mai important e că...aaaaaaaa!!!
-Elena?Ești acolo?
Speriată nu știam ce să fac!Iam spus lui Alf:
-trebuie să evadăm și să îmi salvez sora!
-esti nebună?
-nu am altceva să fac.Te rog,ajutămă.
-Știu eu un drum,glumesc!de unde să stiu drumul din "iad"?
-mă duc și singură.
-bine bine.Merg cu tine.
Am ocolit cărăruia.Cu cît mai departe ne îndepărtăm cu atît mai mult nu se vedea nimic.Am mers o săptămînă.Am ajuns într-un templu mare și înalt.
Din pămînt a ieșit o creatură stranie.
După cum am înțeles,el nu ne dădea drumul Pînă ce nu motivam fugirea.Dacă îi plăcea cum am motivat-o ne dădea pace,daca nu,Bye Bye.I-am spus toată povestea mea.Ochii lui Alf erau tot mai speriați iar creatura se Fărămiță.Am fugit pe unde ne duceau ochii Pînă ce nu am dat de....
