Skadi

V. Hipioți spre Salzburg

Am mers pe jos până la autogară bând şi râzând. Skadi se simțea foarte bine din câte se vedea - făcea glume, vorbea despre numeroasele concerte la care a fost şi ce gen de metal ascultă. Am fost surprins într-un mod plăcut când am aflat care e faza mai exact cu black metalul. Auzisem câteva lucruri de la Michael cum că unu' o ars o biserică că era satanist.

- Da, îl cheamă Varg Vikernes. Are o trupă, mă rog, nu-i chiar trupă. Cântă doar el în Burzum. Şi nu a ars doar o biserică, a ars cam...multe. Oricum, acum e la mititica pentru că l-a ucis pe tipu' cu care a ars biserica, Euronymous. Mă rog, Varg zice că a fost legitimă apărare însă nu prea ştiu nici eu ce să cred, mă informează ea. Poate că are dreptate. Mai ales după moartea lui Dead.

- Zexe, intervine Michael. Varg a intrat în casa lui așa, cum l-o tăiat curu'. Euronymous s-a speriat şi a luat un revolver apoi...

Mă uit la amândoi cum se contraziceau pe un fapt de acum ceva vreme care era aproape expirat. Încă nu ascultasem nicio melodie de genul ăsta şi eram destul de curios să văd cum este. Deocamdată ascultam ceva mai classic şi thrash, ocazional thrash.

- Era cunoscut ca şi extreme metal din cauza atitudinii lor pe scenă, poze, muzică mai ales, continuă ea.

În tot acest timp am încercat să evit așa-zisul contact vizual. Indiferent de ce vârstă avea sau, oricât de inofensivă părea, când te privea te simțeai strangulat, asfixiat, chiar intimidat. Şi de ce? Era doar o simplă tipă care făcea tot ce o tăia capul, fără sa se gândească la consecințe. Îi plăcea să trăiască momentul din plin pentru că aşa trebuia trăită viața. Aici avea dreptate şi mai ales, curaj. Curaj pentru că oricât de bărbați am putut noi să fim, n-am avut curajul necesar să avem atitudinea ei: să te doară în cot că oricum o să mori. Măcar să faci ce-ți place.

- Degeaba ești din Suedia, țipă Michael la Skadi.Poa' să fie Norvegia şi-n Suedia că tot nu ştii nimic. Nici de Dead nici de Euronymous așa că tacă-ți fleanca.

Skadi tace ne mai vrând să se chinuie explicând-ui ce se întâmplase de fapt la Euronymous şi se îndepărtează încet de Michael. Eram pe centura dintre Viena şi Salzburg încercând să facem autospu'. Michael ținea o bucată de carton găsită prin vreun boschet de pe drum pe care a scris cu un marker următoarea noastră destinație. Țigara pe jumătate fumată cu blugii rupți şi tricoul puțin vomat - îmi amintesc că l-a luat acum 3 săptămâni la ziua unui coleg şi a băut cam mult - îi dădeau un aer clar de boschetar. Asta daca nu avea bocancii perfect lustruiți. Spre deosebire de mine şi de David, Michael își lustruia bocancii mereu, de fiecare data când avea ocazia. Uneori şi cu hanoracele pipițelor grunge de la noi din clasă. Când vaciile şi le dădeau jos, Michael le onora cu o mică ședință de menaj. Era nesimțit, da. Chiar mai ceva ca mine. Eu mai aveam o rămășiță de bun simț în mine. Se zvonea - de când a început școala - că Michael a fost lăsat repetent din cauza modului în care trata profesorii. Cică îi înjura, îi lua peste picior, chestii de genul ăsta, nu din cauză că mai venea beat pe la ore.

- Bă, ajungem noi în Salzburg cum ajungem, da' după ce facem? întreabă David lăsându-se pe trotuar.

- O căutăm, ce dreacu' să facem? îi răspunde Michael.

Plictisit şi obosit, Michael scrâşneşte din dinți aruncând bucata de carton pe undeva pe trotuar. Își stinge chiștocul de țigară pe marginea trotuarului şi se așează turcește acolo, aprinzându-şi altă țigară. Se uită atent la fiecare mașină șoptind de fiecare dată câte un: băga-mi-aş. Îl înțeleg. Era puțin ofticat pentru că nicio mașină nu oprea şi abea aștepta să o vadă pe Jully. Şi totuși, inițial ar trebui să o răpim dar ce o să facă Michael după? Ne întoarcem în Viena şi apoi? Apoi ce? O ține acasă hrănind-o cu biscuiți şi bere. Ce bere? Nu bea bere. Oftez şi mă îndrept spre Skadi luându-i petul de bere pe care îl ținea strâns în degetele sale lungi şi subțiri.