I Am Meaner Than My Demons

Chapter 3-No title!

" Întreb"Ce e aia,mami?"
Întreb"Ce culoare e,mami?"
Întreb"Tati,poți să-mi iei o ciocolată?"
Întreb"Buni,o să mă fac bine?"

Spun "Mami,azi,fata aia m-a lovit"
Spun"Tati,azi am desenat la şcoală"
Spun"Tati,azi băiatul ăla s-a luat de mine!"

Spun"Mami,dă-mi să mănânc ca să cresc mare!Mami ,învață-mă să desenez,să colorez şi să citesc ca să ajung la şcoală!Ajută-mă să cresc mare şi să ajung la şcoală ca ceilalți copii!"

Spun"Mama,mă doare mâna,mă doare piciorul,suflă ca să treacă şi pupă ca să mă simt mai bine"

Când eram mică puneam foarte multe întrebări şi primeam de două ori mai multe răspunsuri.

Când eram mică îi spuneam mamei să mă țină în brațe şi să nu-mi mai dea drumul până nu mă simțeam mai bine şi până nu mă opream din plâns.

Pun,acum,alt fel de întrebări.
Spun,acum,alt fel de lucruri.
Întreb"Mamă,cum rezolv problema asta?"

Întreb"Tată,la ce liceu să mă duc?"
Întreb"Bunica,bunicul,cum mai sunteți?Cum vă simțiți?"

Întreb"Bunica,mama,cum să-l uit?Cum să trec peste?Cum reuşesc să-l văd zilnic şi să mă abțin să nu îl iau în brațe?Să nu-i ating mâinile?Să nu-l mai ascult şi să nu mai vorbim ore întregi.
Aşa cum făceam înainte?
Să nu-i simt buzele şi să nu-l privesc în ochi fără să-i spun"Te iubesc"

Aşa cum făceam înainte?"

Spun"Tată,azi s-a luat de mine şi m-a făcut în toate felurile,aruncându-mi toate lucrurile pe jos!"

Spun"Buni,te rog,iartă-mă că nu vă sun şi nu mă interesez de starea voastră dar pur şi simplu nu am avut curaj şi voință să vorbesc cu voi în timp ce aparatele bipuie pe fundal şi îmi imaginez cum sunteți pe patul de spital!"

Spun"Haide,mama,te rog,vreau să vorbim aşa cum o făceam înainte iar tu să fii psihologul meu!"

Spun"Haide,mama,te rog,te implor,vino la mine şi suflă-mi peste inimă să-mi treacă fiindcă mă doare!Mă doare inima,mama,mă doare aşa tare şi nu-mi mai trece!Nu-mi mai trece fără suflarea ta!Te rog,ține-mă în brațe când plâng,până rămân fără lacrimi,dar nu mă întreba ce am.
Doar ține-mă!
Ține-mă ca să mă liniştesc!
Învață-mă să trec peste,
Să uit,
Să iert,
Să trăiesc!"

Azi,pun mult mai multe întrebări dar nu mai primesc niciun fel de răspuns.

Azi,vorbesc mai mult,mai matur,dar nimeni nu mă aude.

Nimeni nu-mi mai dă sfaturi.

Nimeni nu mă mai consolează.

Nimeni nu mai e cu mine.

Sunt doar eu şi suferința în tăcere.

Ce am ajuns?