Broken Hearts

Partea 2.

Dimineață m-am trezit pe același parchet rece. Capul ma durea îngrozitor.Faptul că nu eram pe un pat de spital mă bucura,deoarece asta însemna că mama nu ajunsese acasă.Am încercat să mă ridic însă eram prea slăbită.Mi-am dus mâinile la tâmple și am început să le masez ușor. Am auzit un scârțâit și mi-am ridicat repede privirea. Mama stătea în ușă și privea încercările mele zadarnice de a mă ridica.Avea fața roșie,iar ochii îi erau umflați,ceea ce însemna că plânsăse.

”-Bună,mamă” am spus eu stânjenită încercând să mă ridic,dar bineînțeles corpul meu nu coopera cu creierul. ”Ai putea…Ummm….Știi tu,să mă ajuți puțin?”

S-a apropiat de mine și mi-a întins mâna pentru a mă ajuta să mă ridic.Mi-am adunat toată puterea pe care o aveam și m-am ridicat.

Am șoptit un ”Mulțumesc” în timp ce mă așezam pe canapea.

Am observat că cioburile nu mai erau împrăștiate pe jos,iar pliculețele dispăruseră.

”-Tu ai curățat?” am spus eu aproape plângând.

A dat din cap,iar apoi a început să plângă. Nu suport să o vad plângând,iar faptul ca eu am cauzat asta mă face să mă simt mai rău decât un criminal.

M-am sprijinit de canapea și am îmbrățisat-o. Ea și-a adâncit capul în umărul meu și a dat drumul lacrimilor fierbinți.Știam că hainele mele încă miroseau a alcool,iar asta nu îi plăcea,dar am continuat să o mângâi ușor pe spate,încercând să o calmez.

S- depărtat ușor de mine în timp ce își ștergea lacrimile.Și-a dres vocea și mi-a spus:

”-De ce ai făcut  asta Tiffany? De ce te-ai drogat din nou? Știi bine prin ce ai trecut data trecută.Știi cât de greu ți-a fost să scapi de ele. Și de unde le ai ? Credeam că le-ai aruncat pe toate.Tiffany,te rog,nu mă minți și spunem,de când timp te droghezi?”

Mi-am pus fața între palme și am încercat să-mi găsesc cuvintele.

”-Mamă eu.. Îți jur că nu m-am mai drogat de 2 ani,dar acum,pur și simplu am simțit nevoia.Și ămi cer scuze,știu că ți-am promis că nu voi mai face asta,dar…Mă simt îngrozitor.Mi-e rușine de mine.”

Am început să plâng din ce în ce mai tare,durerea fiind prea mare. Mama m-a luat în brațe și m-a pupat pe frunte la fel cum făcea când eram micuță.

”-Off micuța mea.”

”-Îmi cer scuze mamă.C-crezi că mă poți ierta?” am spus uitându-mă în ochii ei albaștri.

”-Off desigur că te voi ierta,Tiff.Ești fiica mea și te iubesc indiferent câte prostii ai face.Dar acum îmi poți spune de ce ai apelat din nou la droguri?”

Ne-am așezat pe canapea și i-am explicat totul.În timp ce îi povesteam,mi-am dat seama că dragostea mea pentru Liam se transformase acum în ură.O ură profundă.Faptul că mă făcuse să mă droghez din nou și să o dezamăgesc pe mama,mă făcea să-l urăsc din tot sufletul. Eu l-am iubit,iar el doar mi-a distrus viața.Nu știu cum o să rezist să-l mai vad încă un an. Ohh o să fie doar un an,iar la poi la facultate voi scăpa de el.

M-am dus în baie pentru a face o baie caldă.Miroseam a alcool de la o poștă. Am dat drumul apei și m-am scufundat în cadă. Mi-am lăsat capul pe spate încercând să mă relaxez.Mii de amintiri își făcea din nou apariția în mintea mea. Începeam să-mi aduc aminte de ziua în care ne-am cunoscut,de primul sărut,de primul ”Te iubesc” și începeam să cred că toate lucurile astea nu au însemnat nimic pentru el.Am fost doar o jucărie pe care el o folosea doar pentru că se plictisea.Poate ca el si Ashley sunt împreuna de mult,iar eu doar acum am aflat.

Mi-am scuturat capul încercând să alung toate gândurile negative.Trebuia să-l uit și să încerc să-mi continui viața fără să mă mai gândesc la el.

Mi-am udat puțin fața după care mi-am înfăsurat corpul într-un prosop și am ieșit din baie.M-am apropiat de măsuța de toaletă pentru a lua peria de păr,dar din păcate am dat peste o poză cu mine și Liam. Păream atât de fericiți.Eram atat de fericită.Defapt eram atât de proastă încât să îi cred toate minciunile. Am luat tabloul micuț de pe birou și l-am arunc pe jos acesta facându-se bucățele.M-am așezat pe pat și mi-am dus mâinile la tâmple.

Ce se întâmplă cu mine ? De ce mintea mea refuză să-l uite?

Mama a întrat ca un fulger la mine în cameră.

”-Tiff ești bine ? Ce s-a întâmplat?”

I-am făcut semn către cioburie de pe jos,iar apoi am început să plâng. De ce tot continui să plâng pentru el ? Nu merită.

Mama m-a luat în brațe,iar eu m-am cuibărit în brațele ei. Mă simțeam protejată și iubită în brațele ei. Am început să casc,iar ochii mi se închideau. Mi-am luat pijamaua pe mine și m-am pus în pat.Mama ma acoperit și mi-a dat un pupic de ”noapte bună”,iar apoi a plecat din cameră.Am pus capul pe pernă și am adormit.

Dimineță m-am trezit cu aceeași groaznică durere de cap. M-am uitat la ceas si era 7:05. Mi-am frecat ochii apoi m-am ridicat leneșă din pat. Mi-am târât piciorele până în baie apoi mi-am periat dinți și mi-am spălat fața. Ajunsă în fața dulapului am ales o ținută simplă pentru școală.Blugi,o cămașă largă și converși. Mi-am pieptănat părul și l-am ondulat puțin la vârfuri. Am hotărât să nu mă mai machiez. Deobicei mă dau cu puțin rimel și gloss,dar nu cred că va observa nimeni lipsa machiajului.

Am coborât jos,mi-am luat geanta și am plecat la școală. Slavă cerului,mama nu era acasă așa că nu mai trebuia să iau micul dejun.

În drum spre școală m-am tot gândit la ce o să fac când o să-l văd pe Liam sau pe Ashley.Dacă m-aș lua după mintea mea aș fi în stare să o chelesc pe Ashley și să-l arunc în fața trenului pe Liam,dar cred că mă rezum doar la omorâtul din priviri.

Ajunsă în fața liceului am început să tremur și simteam cum toate sentimentele mă copleșesc.Mi-am luat inima în dinți și am pășit sfioasă pe coridor.Înima mea bătea într-un ritm alert și mă rugam la Dumnezeu să nu mă întâlnesc cu Liam sau Ashley.

Mi-am lăsat geanta în dulap și aproape am alergat spre clasa mea. Niciodată nu am crezut că voi fi așa bucuroasă să o văd pe doamna Richard stând la catedră,curățându-și ochelari.

”-Bună dimineața doamnă Richard.” Am salutat eu politicos.

”-Bună dimineața domnișoară Morgan.Ți-am mai spus să-mi spui domnișoară nu doamnă”

Oh uitasem,cu toate că are 50 de ani și arată ca un schelet,ea nu are încă un soț și nici nu cred că a cunoscut plăcerile vieții până acum,deci e domnișoară.

I-am zâmbit politicos și m-am așezat în bancă așteptând ca nenorocitul ală de clopoțel să sune. Ziua asta va fi una grea și nu știu cum o să supraviețuiesc.