Altă fiică a lui Hades(În Editare)

3.In care cineva apare in Tabara

George mă aştepta sprijinit de un copac, dar privirea lui nu era atât de fericită pe cât mă aşteptam. Ochii lui de un albastru electrizant mă făceau să îmi amintesc de zilele acelea normale în care mergeam la mare cu unchiul Jack , atunci când încă trăiam în realitate.

-Christina! Ce , Dumnezeu, ai făcut până acum? Te-am strigat de o mulțime de ori, dar aparent de-abia acum te-ai hotărât să apari.

-Nu trebuie să fii irascibil! Spune doar ce vrei de la mine! îi răspund eu tăios.

-Trebuie să începi cursurile . O să înveți despre adevărata mitologie greacă, cum să mânuieşti sabia şi cum să tragi cu arcul. Dacă vrei te poți înscrie şi la cursuri de vindecare.

-Dar nu cunosc pe nimeni. Cred că o să fiu un nimeni pentru tabăra asta.

-Nu te ştiam aşa plângăcioasă. Ți-a fost uşor să te împrietenești cu mine. Acum treci acolo şi fă-ți nişte prieteni.

Replicile lui au uneori așa o putere , încât dacă el ar vrea să sar pe geam, aş face-o imediat. Am mers spre cabana lui Hermes, locul unde puteam sta până eram recunoscută de tatăl sau mama mea divină. Din păcate , nu era nimeni cu care să vorbesc pentru că erau toți la cursuri sau se aruncau în lac , poate , poate să îl găsească pe Poseidon. Cam aşa fac copii zeului mesager şi totuşi mai există o variantă.  Poate s-au dus să fure machiaje de la ficele Afroditei ca să se facă clovini şi să fie măscărici cum sunt. Scuze , mărite zeu al hoției, pentru că ți-am insultat copii , dar ar trebui să le revizuiești educația! Spun şi eu, poate !

Plec către lac, unde mă întâlnesc din nou cu cuplul care era pe veranda Casei Mari când am urmărit lumina aceea verde. Nu puteam să rămân acolo, dar nici nu puteam să stau altundeva. La plantațiile de căpşuni aş fi încurcat toți satiri şi toate nimfele care lucrau la culesul fructelor, iar la câmpul de trageri eram aproape sigură că riscam să fiu ciuruită de bețele cu vârf.

Era imposibil să plec , deci am decis doar să privesc apa. Niciodată nu mi-a plăcut apa, a părut întotdeauna mijlocul tuturor relelor,  mai ales că atunci când aveam patru ani eram la un pas de a mă îneca . Apa lacului era limpede şi semăna cu o oglindă ce arăta cerul în splendoarea lui, dar pentru mine arăta ca o groapă plină cu șerpi veninoși.  Îmi priveam reflexia întrebându-mă dacă aveam vreo șansă să mă întorc la viața mea normală ,când voi putea să mă întorc la prietenii mei, când aveam să mă întorc la realitate. Asta făceam până o umbră neagră a  apărut asupra capului meu. Era un semn, iar cuplul de lângă mine se holba la mine cu o uimire uriaşa citindu-se în ochii lor mari cât ai unei perechi de babuini. Privirea lor insistentă mă enerva din ce în ce mai mult, dar discuția lor purtată în șoapte din care mai distingeam cuvinte de genul "Fata aia" sau "Cum se poate?" pusese capac întregii mele răbdări. Furia clocotea în mine mai ceva ca într-un vulcan. M-am ridicat în picioare şi am deschis ochii . O lumină neagră i-a lovit pe cei doi şi în momentul în care am observat toate astea m-am întors să văd cine i-a lovit , dar nimeni. Furia mea necontrolată încă mă conducea pe drumurile răzbunării . Am strâns pumnii şi au apărut mici găuri în pământ. De acolo ieşeau ca nişte zombii  schelete groaznice pe care puteai încă vedea bucăți din ceva ce odată au fost haine.

-Oprește-te! Cu ce ți-am greșit?! Du înapoi monştrii aştia! spune băiatul în timp ce gura lui era aproape acoperita de mâna osoasă a unuia dintre schelete.

-Dar nu pot! Nu ştiu care e treaba cu mine! Eu nu fac nimic! îi răspund cu aceeași groază în glas.

-Ba faci! Tu eşti cea care îi controlezi. Doar eşti fiica lui Hades!

Spusele lui m-au cutremurat sau poate era doar mâna care mi-a atins umărul.
Acesta a înaintat şi a întins mâna către cei doi îndrăgostiți.  Pământul s-a cutremurat o secundă şi apoi scheletele s-au făcut scrum. Apoi m-am întors să văd cine era. Era...