Altă fiică a lui Hades(În Editare)

2. În care dau de o profeție

Lumina verde şi ciudată mă atrage . Păşesc către veranda casei, unde stau doi adolescenți cu vreo trei ani mai mari ca mine. Fata avea ochii gri şi strălucitori, privind ochii celuilalt. Părul ei blond era suflat de vânt dezvăluindu-i toate trăsăturile feței. Păreau îndrăgostiți . Când am trecut pe lângă ei, erau cufundați în acea lungă privire. Din când în când oftau încet . Am intrat într-un hol decorat cu însemne antice , dar lumina verde continua pe scările din dreapta mea. Mi-am pus piciorul pe prima treaptă şi am comtinuat până în capătul scărilor. Uşa era deja deschisă , iar sclipirea aceea verde călătorea spre mine chemându-mă la ea. Alături de lumină , venea un sunet, nişte vorbe neînțelese , într-o limbă ciudată şi cel mai probabil uitată de lume. Mi-am apropiat ochiul de deschiderea uşii şi am văzut un băiat de cel mult 14 ani , cu părul negru şi răvăşit. Paşii lui au început să se audă pe podeaua veche , apropiindu-se de ieşirea din misterioasa cameră. Trebuia să mă ascund repede așa că m-am aşezat în spatele unui dulap.

-E cineva acolo? Am auzit ceva! Ieşi imediat la iveală sau te omor!am auzit vocea băiatului.

Totuși nu am ieşit, am rămas în spatele dulapului până nu am mai auzit niciun pas. Am scos capul de după mobilă şi am plecat mergând pe vârfuri spre sursa luminii verzi, acum dispărută.

Am păşit peste pragul uşii şi am dat de o cameră uriașă. Acolo erau fel de fel de lucruri ciudate . M-am apropiat de unul dintre ele şi am citit pe eticheta lui, "Pielea leului din Nemeea, trofeu de luptă ce îi aparține lui Hercule". În acel moment mi-am dat seama ce erau toate acele lucruri aşezate în grămezi de o parte şi de alta a camerei, trofee. Erau toate trofee de luptă. Mergeam pe locul rămas între cele două grămezi. În capătul camerei am observat o siluetă, o siluetă ce privea pe geamul ce dădea către locul cu cei doi îndrăgostiți. Era o fată de 16 ani, după cum indica postura, cu părul creț şi roşu .

Dintr-o dată, s-a întors spre mine şi a zis :

-Bun venit ,Christina!

-Mă cunoşti? Am venit să aflu ce era lumina verde, îi răspund eu .

-Da, desigur. Vă cunosc pe toți, iar ceea ce ai văzut e lumina emanată.de o profeție.

-Ce profeție? Era pentru băiatul de mai devreme?

-Da... Nico. A venit pentru o profeție care se va întâmpla mai devreme decât ar crede.

-Şi ce spunea profeția?

-Vai , dar chiar eşti curioasă. Nu îți pot spune, dar nu pare să fii aici de prea mult timp, deci cred că nu va strica. Profeția spunea că lui Nico îi va veni o soră sau un frate , care îl va duce într-o aventură nebunească.

-Aha. Vreau şi eu o profeție.

-Din păcate, nu ai niciuna acum. Dar sunt sigură că va apărea ceva pentru tine , în curând.

Apoi , după ce a spus acestea, a dispărut într-un văl de ceață verde. Şocul lăsat în urma acestei dispariții bruşte a fost destul de mare , dar eram bine. Sau așa credeam, până când am auzit asta:

-Christina! Vino! E nevoie de tine aici! Şi apropo, sunt George!

Am coborât în grabă. Treptele aproape că nu mai scârțâiau la viteza pe care o prinseră picioarele mele. Am ieşit din Casa Mare, sau așa aveam să aflu mai încolo că se cheamă, şi am alergat către George ce mă aştepta la plantațiile de căpşuni, locul lui preferat de păşunat şi de discutat diferite lucruri.