Altă fiică a lui Hades(În Editare)

6. In care o pasăre aproape că îmi oprește misiunea

-Profeția este
"Șapte semizei vor răspunde la chemare.
În vifor sau foc, lumea va pieri-n uitare.
Un jurământ e ținut c -o ultimă suflare,
Spre Porțile Morții dușmanii merg cu arme."
Când am auzit cuvintele rostite de Rachel, un fior mi-a trecut pe spate. L-am văzut pe Nico împietrind. Acum coborâm tulburați pe scări. Chiron ne așteapta deja jos.
-Deci... Ați auzit... Vreau ca mâine, în zori, să plecați.
-Dar profeția era despre șapte oameni, nu doi, zic eu.
-Evident! Veți fi voi doi, Percy, Annabeth, Jason, fiul lui Hecate, Clarrise și Laris, fiica zeului fierarilor. Acum duceți-vă să îi cunoașteți
-Bine.
Am plecat pe mal unde deobicei îi găseam pe cuplul îndrăgostit, Percy și Annabeth. Așa scârbos...
Uite-i, dar sunt împreună cu Jason, fratele meu din partea mamei care e cel mai bun la magie, și cu Laris cred. Avea pe ea o geacă parcă făcută din piese de ceas, deci da, ea era.

-Hey, băieți!strigă Nico la ei.
-Ați aflat și voi profeția, nu?zice Percy.
-Da... Jason, tu o știai?Ok... Îmi fine, profeția e așa... Ciudată. Am stat tot drumul și m-am gândit la ea. Nu suport să nu înțeleg asta.
Nu are niciun sens.
-Ba da! Doar că se împlinește pe rând, răspunde atotștiutoarea Annabeth.
-Unde ar trebui să plecăm?întrebă naratoarea din mine.
-Plecăm spre casa tatei, răspunde Nico.
-Deci... Ok am înțeles, da ce facem acolo?
-1.Nu mai pune atâtea întrebări!!! 2. Zicea de "Porțile morții"!!!!răspunde supărată Laris.
-Bine scuze.O zeița vrea să se informeze!!!!
Am plecat, dar nu înainte să-mi spună Clarrise că eu conduc misiunea. O frate!!! Nu cred că trebuie să coordonez o întreagă misiune.
***
-Bine, bine...Mă calmez!
-Așa e mai bine... Acum treci mai repede în autobuz!urlă Nico exasperat.
Cred că v-ați prins că am plecat deja. Ch... Plouă și e ceață. Urc în autobuz și sar către cel mai apropiat loc liber. Trebuie să ajungem în LA până diseară. Orice minut ne e de-acum fatal. Drumul e lung și cu toții am obosit. Eu și Nico avem moralul la pământ. Ploaia ne ia orice sclipire de viață, pe când Jackson e perfect sănătos. La fiecare stație urcă bătrâni care ne forțează să le dăm locurile noastre, iar când ultimul scaun se cedat, o babă se apropie de mine și îmi șoptește :
"Azi vă întâlniți sfârșitul."
Sar speriată când baba s-a ridicat și s-a transformat într-un animal oribil ca o femeie pe jumătate pasăre.
-Păzea! O harpie!strigă Percy care făcea pe inteligentul. Am văzut toți, îmi venea să urlu la el.
Dar fiind cam presată și responsabilă de ei am sarit folosind brățara bici. Dintr-o, dacă se poate spune, aruncare an prins aripile harpiei și am pus-o la pământ (podeaua autobuzului), iar apoi Percy și-a băgat sabia exact prin capul harpiei, iar aceasta s-a transformat în ceață. Pe parcursul luptei nici nu ne-am dat seama că doar câteva minute ne despărțeau de LA căci chiar când am apucat să ne așezăm după luptă, autobuzul a oprit și am coborât lângă parcul unde se afla intrarea în Lumea Subpământeană. Am simțit asta când mâinile mele au căpătat o culoare neagră.
-Christina! Nico! Mergeți mai în fața. Mă apucă leșinul când vă apropiați de mine, zice Clarrise chiar în același timp cu Laris.
-E foarte posibil, răspunde Nico. Se presupune că noi emanăm moarte în apropierea Regatului Morții.
-Chiar așa se simte, ne apostrofă Annabeth.
Apoi, am observat că Percy era singurul care stătea fix lângă mine și parcă nici nu îl deranja moartea emanată prin mâinile mele. Privea... E... Cui îi pasă? De-abia așteptam să vad ce mă așteaptă în parc/Lumea Subpământeană. Habar n-am ce mă voi face!