Iubire transparentă [ON HOLD]

Capitolul 2 - "Nu te apropia, sau te injunghii cu cheia!"

Hey All..!!..Acest capitol trebuia sa apara mai tarziu, dar monicaE m'a inspirat..:))..Deci va trebui sa'i multumiti ei..Va astept cu pareri si critici..<3<3..Va pup si va iubesc..:*:*..:x:x..!!..[in poza este baiatul]..:x:x

Capitolul 2 - "Nu te apropia, sau te injunghii cu cheia!"

Camera aceea era foarte intunecata, iar aerul era irespirabil. Singura ferastruica era acoperita cu diferite ziare si cartoane, din cate am reusit sa-mi dau eu seama.  Am decis sa le dau jos si sa deschid geamul pentru a mai aerisi putin incaperea. Drumul spre fereastra a fost destul de greu pentru ca nu puteam distinge nimic in intuneric si ma impiedicam de diferite obiecte. Am reusit intr-un final sa ajung si sa dau la o parte cartoanele, iar lumina a inundat incaperea.

Mi-am rotit privirea prin camera si am realizat ca este un fel de debara,  un loc in care te ascundeai atunci cand aveai nevoie de liniste si de singuratate. Pe jos era doar un covor, iar niste scaune daramate, probabil de mine, si un dulapior alcatuiau toata mobila. M-am dus si am tras de usa dulapiorului sperand ca aceasta sa se deschida, dar era incuiata. “Normal ca e incuiata, doar are lacat” mi-am spus in mintea mea.

-          Drace! Am tipat, iar ecoul meu mi-a raspuns mult mai furios. Curiozitatea de a afla ce sa ascunde dupa acea usa era prea mare. Apoi mi-am adus aminte ceva. Mama.

Am coborat scarile ca o furtuna si am intrat in bucatarie unde a gasit-o pe mama aranjand niste tigai. Cand m-a vazut asa grabita m-a intrebat daca totul este in ordine. Am dat din cap in semn ca da, iar apoi mi-am amintit de ce venisem cu adevarat pana jos.

-          Mama, iti amintesti ca mi-ai spus ca ai o cheie care nu stii ce usa descuie?

-          Da, draga mea, este pe siragul cu chei din hol. Dar la ce iti trebuie?

Nici nu i-am mai raspuns, m-am dus si am cautat cheia. Intr-un final am gasit-o si m-am grabit inapoi spre camera mea. Ajunsa la dulapior am incercat sa introduc cheia in lacat, dar, bineinteles, ca nu a mers. In acel moment am crezut ca ma poseda toti dracii Eram atat de nervoasa incat am decis sa trec la planul B. Aveam de gand sa sparg usa, doar lacatul parea foarte vechi si slabit. Am luat o pozitie de lupta incercand sa intimidez putin dulapiorul (chiar daca asta era imposibil) si i-am dat un picior atat de tare incat lacatul a zburat prin camera fiind foarte aproape sa loveasca…un baiat?

Era inalt si destul de slabut, dar se vedea prin tricoul albastru ca mergea la sala destul de des. Era brunet si ma privea cu niste ochi verzi de care te putei indragosti pe loc. Purta niste blugi negri si in pcioare avea tenesi albastri. Dar ce mai conteaza asta, ce cauta in casa mea si cum a intrat fara sa il aud macar?

-          Cine esti si ce cauti in casa mea? Vocea mea era rece, dar el nu se sperie deloc. Am ridicat siragul cu chei care zacea pe jos si am ales cea mai lunga cheie apoi am indreptat-o spre el in semn de “Nu te apropia sau te injunghii cu cheia!”.Cred ca am innebunit de tot, nu aveam cum sa il omor cu cheia aia, poate numai daca il faceam sa o inghita si sa se inece cu ea. El a inceput sa rada cu pofta, lucru care ma enerva la culme.

-          Nu te enerva, puicuto, nu am de gand sa-ti fac nici un rau. Crezi ca am venit sa te jefuiesc? Ce as putea sa-ti fur? Chiloteii tanga? Aaa, si daca tu chiar ai de gand sa ma omori cu cheia aia ai face mai bine sa te ganadesti de 2 ori inainte.

-          Nu sunt puicuta ta! Si sa stii ca nici nu ti-ar sta bine cu chilotei tanga.

-          Normal ca nu esti inca. Asteapta doar sa ajungi in patul meu si mai vorbim dupa aceea. Si sunt sigur ca mi-ar sta mult mai bine decat tie.

In acel moment m-am dus spre el cu gandul sa-i trag o palma ca sa nu ma uite, dar mana mea a trecut…prin el? Dupa aceea nu imi mai amintesc nimic, doar ca mi s-a facut rau si am vazut negru in fata ochilor.   

                                                                                        ***

M-am trezit in patul meu cu o incredibila durere de cap. M-am ridicat in capul oaselor speriata. “Ce s-a intamplat?” Apoi mi-am amintit totul: dulapiorul…cheia…lacatul…baiatul…mana mea trecand prin el? Cum era posibil? Cred ca halucinez. Am nevoie de odihna. M-am trezit devreme azi dimineata. Probabil ca am visat totul. Dar atunci de ce exista inca acea incapere secreta? O, da. Am si uitat de dulapior. Eu eram curioasa sa vad ce sa afla acolo, iar apoi am fost intrerupta. M-am dat jos din pat cu gandul sa primesc ceva raspunsuri pentru ceea ce tocmai s-a intamplat. Totusi, cum am ajuns in pat daca am lesinat in debaraua secreta? Raspunsul a venit mai repede dacat ma asteptam pentru ca mama a dat buzna in camera si m-a imbratisat, aproape sufocandu-ma.

-          Ella, draga mea, te-ai trezit. M-am speriat atat de tare. Am sunat pana si la salvare, dar mi s-a spus ca ai nevoie doar de odihna.

O priveam confuza, nu stiam ce sa mai spun. Am ales, in cele din urma, sa o intreb:

-          Mama, ce s-a intamplat?

-          Te-am gasit lesinata in debaraua asta. Ce ciudat, nici nu stiam ca exista. Si eu stiu bine casa asta de cand…S-a oprit si si-a dus mana la gura ca si cum tocmai s-ar fi dat de gol. Dar nu mai conteaza asta acum, tot ce este important este ca tu esti bine.

-          Mama, ai vazut pe cineva cand m-ai gasit? Vreau sa zic in casa.

-          Nu, nu am vazut pe nimeni. Ella, ce s-a intamplat?

-          Nimic, cred ca doar am visat eu cat am fost lesinata.

-          Bine atunci. Nu a mai vrut sa intre in detalii pentru ca se vedea pe chipul meu ca nu am chef de interogatorii in momentul asta.

-          Ma duc sa pun masa. In 10 minute te strig sa vii sa mananci.

-          Ai nevoie de ajutor?

-          Nu, ma descurc. Tu odihneste-te!

Mama a plecat din camera, iar eu mi-am continuat drumul catre dulapiorul meu. In fine, intr-un fel nu era al meu, dar totusi aceasta era casa mea si aveam tot dreptul sa aflu ceva in legatura cu casa mea sau cu cei care au locuit aici inaintea noastra (parerea mea). L-am deschis si am dat de niste caiete. L-am ales pe primul pe care scria “1934”. L-am deschis si mi-am dat seama ca este un jurnal. Cand am vazut prima pagina era cat pe ce sa tip, dar mi-am dus repede mana la gura. Nu putea fi posibil...