Iubire transparentă [ON HOLD]

Capitolul 20 - "Nici macar moartea..."

Hey All..:x:x..Intr'un final, am reusit sa postez si eu capitolul 20..Ce ciudat suna, cand am inceput aceasta poveste [acum 2 luni], nici macar nu mi'am putut imagina ca voi ajunge la 20 de capitole..:D:D..Acum, vreau sa le mai multemesc inca o data tuturor celor care au citit povestea, au votat'o si au lasat si cate o mica [mare] parere..Le multumesc celor care au devenit fani pentru ca pentru voi scriu si nu in ultimul rand, va multumesc ca ati ajuns pana aici..:x:x..Vreau sa va urez un an nou fericit, plin de inspiratie, iar cei care nu au scris pana acum o poveste sa nu mai stea ascunsi in cochilie si sa isi puna gandurile pe hartie..Pentru ca sunt sigura de faptul ca aveti cu totii niste idei minunate, insa va e teama sa le scrieti..Eu spun sa treceti peste asta..Nu va mai plictisesc..:D:D..Enjoy..!!..

P.S. Va invit sa ascultati si melodia, poate ca va va placea..:):)..Da, imi place foarte mult Adele..:x:x

Capitolul 20 - "Nici macar moartea..."

Sarutul devenea din ce in ce mai intens, insa l-am oprit pentru ca ramasesem fara aer. L-am privit pe Mike direct in ochi. Erau atat de frumosi si de blazi. Voiam sa spun ceva, insa imi era frica de ceea ce as fi putut scoate pe gura. Nu voiam sa stric momentul. Acel moment pe care il puteam descrie folosind un singur cuvant: perfect.

Abia atunci realizasem pozitia in care ne aflam. Eu eram intinsa pe iarba moale, iar Mike peste mine. Ma gandeam sa profit de neatentia sa si sa o iau la fuga, asa cum facuse el ultima oara. Priveam in jurul meu si concepeam un plan de “scapare”, cand Mike m-a luat din nou in brate. Si-a apropiat buzele de urechea mea si mi-a soptit dulce:

-          Nici sa nu te gandesti. Ma simt foarte bine asa, nu vreau sa fug dupa tine prin padure.

Cum de ghicise? Chiar atat de usor sunt de citit? Imi placea de Mike. Insa ma enerva faptul ca putea sa ma citeasca atat de usor. Am incercat sa schimb subiectul, pentru a-i distrage atentia:

-          Inca nu mi-ai raspuns la intrebare.

-          Intrebare? Ce intrebare?

Isi batea joc de mine? Cum adica ce intrebare? Voiam sa stiu daca simte ceva pentru mine. Bine, sarutul vorbise de la sine, insa voiam sa aud acele cuvinte iesind din gura sa.

-          Simti ceva pentru mine sau doar ma amagesti?

-          Credeam ca faptele vorbesc de la sine. Dar fie: Te plac.

In acel moment, am simtit cum toata tristetea pe care o simtisem pana acum se ridica in aer, facand loc bucuriei pe care o simteam. Niciodata nu fusesem mai fericita. Aveam confirmarea ca Mike ma place. Insa trebuia sa “lupte” si el putin pentru mine, eu deja am suferit destul din cauza lui.

-          Dovedeste atunci!

-          Mai simplu decat cuvantul in sine.

Si-a apropiat buzele de ale mele, cu gandul de a ma saruta, insa m-am ferit in ultimul moment si am luat-o la fuga.

-          Nu cred ca este atat de simplu. Mai intai va trebui sa ma prinzi.

-          Fie. Daca iti place sa te joci, atunci sa ne jucam.

A luat-o si el la fuga, dupa mine, insa eu eram mult mai rapida si mult mai sireata. M-am ascuns dupa un copac si am incercat sa ma concentrez pentru a-l auzi pe Mike. Insa nu ma puteam concentra. Eram prea fericita. Am reluat evenimentele de astazi, sau mai bine spus tot ceea ce se intamplase cu Mike. Nu imi venea sa cred ca avea sentimente pentru mine. Dupa tot ceea ce se intamplase de cand ma intorsesem acasa, nu credeam ca o relatie intre noi mai poate fi posibila. Insa ma inselasem. Dupa acel sarut, am inceput sa cred din nou in existenta iubirii pe Pamant. Poate ca suna ciudat, insa nu mai credeam in iubire, dupa toate cele intamplate acasa. Dar apoi sarutul si cuvintele lui Mike m-au readus pe calea iubirii. Cuvintele pe care le rostise cu atat de multa usurinta, insa cu o oarecare sfiala imi rasunau in minte ca un ecou mut: “Te plac.”. Poate ca erau numai 2 cuvinte afurisite, insa puse impreune si spuse de Mike sunau atat de frumos…Niciodata nu auzisem ceva mai frumos in viata mea. Desi la prima vedere era o expresie folosita de toata lumea, spusa cu atat de multa sinceritate si caldura valora cat 1000 de cuvinte. Nu voiam sa uit niciodata acest moment, asa ca mi-am promis ceva: niciodata, dar niciodata nu voi uita aceasta zi.