Alături De Tine 2 (Finalizată)

4. Am găsit-o!

Au trecut cinci zile de când sunt mutat înapoi în apartament. Îmi este mult mai ușor cu totul, totul decurge normal, fără să recunosc nimic de fapt. Știu fiecare lucru unde îl pot găsi și toate îmi vin la îndemână.

Aseară m-a dat peste cap, o bătrânică. Când m-a văzut, a fost atât de fericită, încât m-a îmbrățișat, spunându-mi că i-a fost "noi" și de plăcintele făcute de " noi". Sunt sigur, că bătrâna nu știa nimic. M-a invitat astăzi până la ea, așa că uite-mă la ușa ei.

Bat ușor de două ori, iar ea imediat îmi deschide. Zâmbește călduros. Invitându-mă înăuntru, deja îmi fac fel de fel de scenarii în cap. Cum aș putea să o descos, pentru a afla mai multe.

- Ochișori, nu a venit?! Fac ochii mari, surprins de felul cum îi zice.
- Dayane! Nu așa îi spui tu? Am luat vorba asta de la tine; cu toate că mi-a atras atenția, că numai tu îi spui așa. Îmi spune călduros. Are glasul atât de blând încât mă mir că nu are vre-o cinci pisici pe lângă ea și să fie scoasă din revistă.

Zâmbesc. Zâmbesc sincer de data asta, pentru că am aflat numele ei. Deci eșarfa aparține unei fete, care a avut grijă de apartament până să revin eu.

Iar faptul că, doar eu o alint, înseamnă că a însemnat ceva pentru mine.

Fata din parcare. Doar ea trebuie să fie. Trebuie să aflu mai multe.

- Nu a putut veni. Poate data viitoare. Îi răspund la întrebarea ei, iar pe fața ei se așterne un zâmbet foarte plăcut.

- Da. E perioada echitațiilor. Probabil are treaba la fermă. Sărăcuța! Încerc să nu par surprins și nici curios. Abia mă abțin să nu pun mai multe întrebări, să aflu unde pot găsi ferma asta.

Aprob ușor printr-o mișcare a capului, sperând că poate continuă.

- Scumpule, de fapt, te-am chemat pentru a-ți mulțumi pentru cadou. Dayane, mi-a spus că ai avut o urgență. E un tablou minunat.

- Îmi puteți arăta tabloul?! O văd cum se încruntă la întrebarea mea și vreau, nu vreau, mă văd nevoit să continui
- Ne-am contrazis pe tablou... Și aș vrea să văd care l-a ales. Se vede că e nedumerită dar o lasă baltă. Nu pot decât să îi multumesc pentru asta, dacă insista, nu știu ce mai ziceam.

Revine în cameră, cu tabloul în mână. Se îndreaptă spre scaunul care a stat până acum, așezându-și fusta. Pe bune? Eu nu mai am răbdare și ea are grija fustei?!

În clipa următoare, inima îmi stă în loc. Recunosc fata, recunosc poza. Mă văd pe mine, zâmbind larg, ceea ce nu îmi prea stă în fire. În dreapta mea stă bătrânica, care nici acum nu știu cum o cheamă, iar lângă ea, stă un înger.

E fata din parcare, a cărui ochi nu i-am putut vedea; dar acum îi văd și îmi dau seama, de ce o alintam așa. Sunt divini, de culoarea oceanului, a valurilor în bătaia vântului.

Are și ea un zâmbet larg, frumos. Buze rozalii, părul ușor ondulat. Este exact cum am visat-o de atâtea ori, exact cum mi-am imaginat-o de atâtea ori. Îi mângâi chipul pe tablou, dorindu-mi atât de mult să îl pot simți.

- David, puiule! Ești bine? Tresar la vocea vecinei mele și expir tot aerul adunat în piept. Acum îmi dau seama că de fapt am uitat să respir.

Mă ridic brusc de pe scaun încercând să îmi calmez inima care bătea mult mai tare, aveam impresia că o aude și doamna Chelesky.

- Doamna Chelesky? Nici nu îmi dau seama, cum mi-am adus aminte numele ei. Pur și simplu am știut.
- Trebuie să plec. La revedere!

Și mă întorc dintr-o dată, nelăsând-o pe biata femeie să mai zică nimic. Am lăsat-o acolo bulversată.

Intru în casă, închizând ușa cu piciorul dar nici nu îmi pasă, trebuie să găsesc o anume fermă. Deschid laptopul și caut.

Perfect!!

De fapt nu e perfect!!

Iau telefonul și îl apelez direct pe Andrew.
Îmi răspunde.

- Andrew, am nevoie de o invitație la o echitație. De unde pot să fac rost? Il întreb repede. Sunt conștient că nici măcar nu l-am salutat dar asta nu e o problemă acum.

- Vin la tine! Vocea surorii mele s-a auzit. Acum îmi dau seama că de fapt ea mi-a răspuns, iar dacă vine aici, înseamnă că și-a dat seama.

Sunt euforic. Atât de euforic, încât îmi vine să sar într-un picior. Mă uit la ceas și simt că numai am rabdare. Cât îi i-a să vină până aici?!

Ceva, tot nu înțeleg... De ce mă evită? De ce nu mă caută? Aș fi spus, că nu o interesează persoana mea, dar nu se leagă. Felicitarea aceea nu apărea din senin. Apartamentul a fost îngrijit în tot acest timp. Iar tatăl meu, ceva îmi ascunde.

- David, eu sunt! Se aude vocea surorii mele și imediat după cele spuse, se aude ușa trântindu-se.
Mă duc în camera de zi și mă trântesc în canapea.

- Am găsit-o! Oftez adânc. Andrew, se uită la sora mea, iar ea... ea e sora mea. Se uită la mine zâmbind.

- Era și timpul David. Mă încrunt spre ea. Îmi strâng degetele în pumni, încercând să mă calmez.

- Atunci de ce nu m-ai ajutat?! Îi reproșez. Sunt scos din sărite.

- M-a rugat să nu te forțez. Iar tatăl tău mi-a interzis să îți pomenesc de ea.

- Nu vrea să audă de mine?! Nici nu m-a căutat! Ridic tonul la ea.

- Îi e frică David! E normal. Se simte vinovată. Mergeai la ea când ai avut accidentul. Te grăbeai la ea, când mașina a intrat în derapaj.

Rămân șocat la vorbele ei. O singură întrebare am în minte acum, la care trebuie să aflu răspunsul.

- De ce mă grăbeam la ea?

- Nu știu. Nu știu ce ți-a zis, dar în dimineața aceea a fost lovită de un cal. Cred că de asta te grăbeai. Nu știu.

Rămân mască la vorbele ei. În sfârșit mi s-au răspuns la câteva întrebări. Mă grăbeam la ea. Se simte vinovată și de aceea mă evită.

- Dacă mergi la ea, te rog să nu îi spui că ști toate astea de la mine. Mai bine îi spui că nu îți amintești.

- De fapt, chiar nu îmi amintesc. Iar de aflat, încă nu am aflat nimic concret. Trebuie să stau de vorbă cu ea.

- Ai grijă să nu fugă mai tare de tine. De data asta, îmi vorbește prietenul meu. Mă uit spre el și îl văd puțin încruntat.
Mă las pe spate oftând.

Sora mea se ridică, trage aer în piept adânc apoi caută ceva în geantă.
Îmi trântește un pliant în față, apoi se așează lângă mine.
În momentul în care i-au pliantul, ochii mi se măresc considerabil, sărind în picioare direct.
O iau pe Sophja în brațe, o învârt, apoi îl îmbrățișez pe Andrew.
Încep să râd isteric. Sunt fericit.
În sfârșit ajung la ea.

Am venit cu capitolul 4! Vă aștept cu păreri și aș dori să vă multumesc pentru susținere! Pupici