Alături De Tine 2 (Finalizată)

15. Și mie...

Cine spunea că e deranjant să îți bată razele soarelui în ochi de dimineață, avea cea mai mare dreptate. După ce, a adormit Dayane, am mai stat încă vreo două ore doar să o admir. Era liniștită, expresia feței atât de relaxată. Cât despre mine, pot spune că am avut cel mai odihnitor somn, avut vreodată. Am strâns-o în brațe toată noaptea, de parcă mi-ar fi frică să nu plece, de fapt îmi era teamă, să nu fie decât un vis. Un vis din care nu m-aș trezi nici dacă m-ar bate cineva.

Îmi deschid ochii brusc, dându-mi seama că lipsește sursa fericirii mele. Mă ridic brusc speriat. Unde e?
Mă îmbrac repede, îmi trag blugii pe mine, uitându-mă după tricou și nu îl văd. Dă-l naibii!
Mă grăbesc spre bucătărie și acolo, pot să respir ușurat. Nu respir ușurat, că mi-am găsit tricoul, ci că am găsit persoana care îmi poartă tricoul. Îi ajunge, până la jumătatea coapselor, încât îți face imaginația să zboare.Pare atât de mică și firavă în el, încât mă înspăimânt, gândindu-mă dacă nu am fost prea dur. În același timp, e senzuală și elegantă. Cu toate că ador simplitatea hainelor ei, cred că ador mai mult tricourile mele pe ea. Clar. Trebuie să îmi iau mai multe tricouri.Râsul ei, îmi alină inima și abia acum îmi dau seama că nu e singură în încăpere.

Mă îndrept ușor spre ea, luând-o în brațe. O văd cum tresare, întorcându-se cu fața spre mine și trecându-și mâinile după gâtul meu.

- Bună dimineața iubito! Zâmbetul care îi cuprinde toată fața, e mai mult decât îmi doresc.

- Bună dimineața! Se ridică ușor pe vârfuri pentru a-mi oferi un sărut scurt pe obraz. Mă încrunt, mârâind ușor ca mai apoi să îi zdrobesc buzele într-un sărut carnal.

- Wow! Asta e ceva! Bună dimineața și ție frațioare! Ne întrerupe din sărut vocea surorii mele. Dayane își mută privirea în jos, înroșindu-se la față. Din nou se intimidează. O iau de umeri și o întorc ușor cu spatele la mine, strângând-o în brațe. Îmi las încet capul pe umărul ei, mutându-mi privirea pe Sophja.

- Este bună și fără urarea ta! Dar era mai bună fără prezența ta! Primesc un cot în coaste de la Dayane, făcându-mă să scâncesc. Izbucnesc toți în râs în afară de mine.

- Dacă plecare ta, a avut efectul ăsta asupra lui David, data viitoare vin și eu cu tine. Sophja se plânge.

- Nu îți recomand! Dorul e prea mare, lipsa lui, nu ți-o poate înlocui nimeni și ai impresia că ești incompletă. Mărturisirea Dayanei, îmi atrage atenția asupra ei. De când a venit, nu am vorbit cine știe ce, ci au vorbit privirile noastre.

- E haide! S-a meritat! David te mănâncă din priviri! Sunetul telefonului ei se aude cu ecou în toată casa. Așa că vreau, nu vreau, trebuie să îi dau drumul. Se îndepărtează ușor de mine, apoi se încruntă destul de evident. Iese pe balcon pentru a vorbi și eu îmi îndrept atenția asupra Sophjei.

- Ce s-a întâmplat aseară?! Mă întreabă sfios, parcă cu teama de a afla răspunsul.

- Ce să se întâmple? Mă încrunt la ea, înțelegând unde bate. La răspunsul întrebarea mea, o văd că se mai destinde puțin.

- Mi-a spus Andrew de surpriză. Și totuși nu văd nimic pe degetele ei.
Oftez ușor dar vizibil, lăsându-mă ușor pe scaun.

- Nu am putut. Adică... Pur și simplu, nu a fost momentul...

- Te-ai răzgândit? Întreabă Sophja șocată. Și nu îmi rămâne decât să mă uit confuz la ea. Cum naiba să mă răzgândesc când o iubesc așa mult.

- Ce să te răzgândești? Intră Dayane fericită în bucătărie. Se agață de mine, luându-mi mâinile și le pune pe talia ei. Vrea să stea în brațele mele.

- Dacă mai vreau să continui la firma tatei. Îi spun repede, ce mi-a trecut prin cap. Ridică sprâncenele perfect pensate și probabil așteaptă un răspuns.
- Nu! Nu m-am răzgândit! Vreau să continui, ce am început. Îi răspund uitându-mă la Sophja.

- M-a sunat bunica lui Julian! De ce nu mi-ai spus că te-ai ocupat de fermă! E atât de mulțumită, încât mai vrea să îi aducă și pe ceilalți nepoți. Încă șase copii! Îmi spune entuziasmată.

- Mă bucur că ți-am fost de folos și în plus, îți simțeam prea tare lipsa, trebuia să îmi ocup timpul cu ceva!

- Trebuie să plec, la fermă! Îmi pare rău că nu mai pot sta. Iar tu domnule! Trebuie să mergi la firmă. E deja târziu!

- Bine! Spune Sophja.
- Multumesc de cafea! O ultimă rugăminte; pot să folosesc mașina lui David, săptămâna asta? O intrebare adresată Dayanei, cu toate că e mașina mea la mijloc. Izbucnim amândoi în râs.

- A lui, are senzor de parcare, nu? La care sora mea aprobă mecanic din cap.

- Totuși, nu da muzica prea tare, s-ar putea să nu auzi. Sunt dezactivate în boxe. Mă trezesc să îi spun.
Sora mea se ridică și merge spre ușă. Dayane o conduce iar când se întoarce o văd amuzată. Îmi ridic o sprânceană așteptând să zică ceva.

- O să îmi pară rău de mașina ta!

- Și mie...

Cu toate că am zis că "bine" nu am căzut de acord cu ea. Așa că astăzi, am de gând să îmi petrec toată ziua cu ea. Nu cred că m-aș satură vreodată de ea sau că m-aș plictisi. E uimitoare!