Alături De Tine 2 (Finalizată)

7. Convingător.

În dimineața asta, m-am trezit foarte euforic. Poate e de vină visul pe care l-am avut, ceea ce nu prea cred. Mai bine spus, amintirile care le-am avut în noaptea asta. Am visat modul în care i-am cerut Dayanei să se mute cu mine, acceptând imediat.
- Nu știu cum să îți spun, nu vreau să interpretezi greșit întrebarea mea; te vreau mereu lângă mine, vreau să fiu tot timpul cu tine și vreau să te întreb, vrei să ne mutăm împreună?
Strălucirea din ochii ei sunt ca o rază de lumină pentru mine iar zâmbetul ei, căldura de care am nevoie pentru a trăi.
- Da!

Apoi m-am trezit, de fapt razele de soare, care îmi intrau în ochi, m-au trezit. Mă ridic leneș din pat, îndreptându-mă spre geam.

Dayane e afară deja. Fata asta, e matinală, de fapt îmi aduc aminte că ea administrează tot aici, probabil ăsta e motivul pentru care, face facultate la frecvență redusă.

A reușit să îl scoată pe Night, din boxa lui. Îl plimbă ușor, dar tot nu călărește. Știu că Night are arsura, aceea urâtă pe spate și este greu să îi pună șaua, dar ceva o mai oprește să călărească. Nu a călărit nici un cal, ieri la echitație.

Telefonul meu, îmi întrerupe toate gândurile încurcate. Sophja.

- Unde ești?! Se aude sora mea cum turuie nervoasă.

- Bună dimineața și ție surioară! Da, multumesc. Am dormit foarte bine, tu?! Îi răspund ironic. Chiar nu vreau să o las să îmi strice ziua.

- David, te implor! Spune-mi că nu i-ai zis tatălui tău că ești la fermă!

- Nu i-am spus! Calmează-te! Ce se întâmplă?! Nu știu dacă îmi va răspunde dar totuși mi-am dorit să o întreb pentru că acum, chiar dacă aud vocea surorii mele, am în față, chipul îngrozit al Dayanei de aseară, când a auzit că vorbesc cu tatăl meu.

- M-a sunat, să se crizeze că nu te găsește și că nu îi răspunzi la telefon. Mi-e frică să nu îi treacă prin cap, să te caute și acolo.

- Și dacă m-ar găsi aici, nu văd care e problema, sunt...

- Ba e o problemă! Și încă mare! Pleacă de acolo, nu vreau să înrăutățești lucrurile.
- Mai bine, hai ne întâlnim la cafeneaua din fața facultății.

-Trebuie să iau micul dejun cu Dayane. Nu pot! Îi spun hotărât. Dacă până acum turuia întruna, nervoasă, acum e liniște. Trec două secunde, trei...

- Serios?! Îi pot simți zâmbetul de pe fața ei.

- Da! Chiar nu vreau, să stric totul acum.

- David, te înțeleg. Zău, te înțeleg! Dar e spre binele ei! Dacă adineaori avea un zâmbet pe față, acum i-a pierit. Are o voce îngrijorătoare.

- Văd eu cum fac! Te anunț. Pa! Și închid.

Mă îmbrac la foc automat. Și cobor scările în grabă. În timpul conversației mele telefonice, am văzut cum Dayane, îl duce pe Night în boxa lui, ca mai apoi să se îndrepte spre o pădurice.

Pașii mei sunt siguri. Se îndreaptă spre un loc necunoscut mie, dar cunoscut lor. Am fost aici! O poeniță, lângă un iaz.

Dayane, stă pe marginea iazului, cu genunchii strânși la piept, cu privirea pierdută undeva pe fundul apei.

- Bună dimineața! Tresare la auzul vocii mele, întorcându-se ușor.

- Neața! Îmi spune scurt, zâmbind ușor, ca mai apoi să își întoarcă privirea înapoi asupra apei.

Oftez adânc neștiind, cum să încep o conversație. O conversație în care să înțeleg ceva. Orice.

- Dayane, știu că e greu pentru tine, să ști că ai fost cineva important pentru mine, iar apoi dintr-o dată să numai fi. Probabil vrei să renunți, dar te rog să nu o faci! Îi spun toate acestea privind-o în ochi.

- Nu îmi e greu! Te pot aștepta oricât! Doar îmi e teamă că te voi aștepta degeaba. Cuvintele ei, mă lovesc ca un duș rece în plină iarnă. Îmi strâng degetele în pumni abținându-mă din greu să nu răbufnesc, la ce tâmpenii scoate din gură.

- Știu că acum nu ești sigură pe sentimentele mele și e absurd să îți promit marea cu sarea în momentele astea...

- Nu e asta! Mă întrerupe din gândurile care abia îmi făcusem curaj să le spun.

- Atunci spune-mi! Vreau să știu! Ridic tonul, deja disperarea mi se citește în voce.

- De tatăl tău îmi este frică! Îmi e frică pentru tine, pentru fermă, dar și pentru mine. Înghite în sec după cuvintele care le zice, evitându-mi privirea.

- Lasă-mă pe mine! De ce pentru tine?

- Pentru mine, pentru ceea ce simt eu pentru tine, ce voi face cu sentimentele mele, care înfloresc din ce în ce mai tare cu fiecare clipă petrecută cu tine, când tatăl tău te va întoarce împotriva mea? Spune-mi David! Ce voi face?! Mă încrunt la vorbele ei, dar ceea ce îmi sfâșie inima, sunt lacrimile de pe fața ei.
Simt o durere de nedescris în care nu știu ce să fac. O strâng în brațe, atât de strâns încât simt că abia mai respiră.

- Te rog spune-mi ce se întâmplă! Vreau să te ajut! Dar nu pot, fără tine!

- Tatăl tău, vrea să facă un hotel de cinci stele, pe toată suprafața Welsy-ului. A cumpărat de la locuitorii satului, teren unde are și izvoare termale, s-a gândit la tot. Dar mai puțin la faptul că eu nu vând ferma și îi vând terenul.
Dau să spun ceva, dar îmi face semn cu mâna să tac. Să nu o întrerup.
- Mi-a promis ca voi da faliment, astfel încât să fiu nevoită să îl vând. Și a încercat în fel și chip să mă facă să vând. Mi-a otrăvit caii, mi-a făcut publicitate proastă doar pentru a pierde din clienți și te-a întors și pe tine împotriva mea. Te-a trimis la facultate, la arhitectură, pentru a-ți preda toate acțiunile și să mă faci să te urăsc.
Ultimul ei cuvânt, răsună în gol în mintea mea. Îmi măresc ochii și nu îmi vine să cred de ceea ce este în stare tatăl meu.

Acum înțeleg, de ce spunea că îi este frică pentru fermă. Dar și pentru mine.

Ajunși înapoi, în fermă, strigătul unei femei foarte îngrijorate ne scoate din lumea noastră. Nici nu mi-am dat seama când am plecat sau când am ajuns aici. Fiecare nu a scos nici un cuvânt. Parcă fiecare a analizat vorbele ei. Mie nu îmi vine să cred iar ea, nu știe dacă a făcut bine sau nu să îmi zică.

- Domnișoara Dayane! Domnul Lawer e aici! Și se îndreaptă încoace! Am încercat să îl opresc dar e nervos! Reușește să spună o angajată a casei. E îngrozită.

Oftatul provenit din partea persoanei de lângă mine îmi atrage atenția și abia acum îmi pică fisa. Tata!
Mă întorc spre Dayane, îi cuprind față între palme susținându-i privirea.

- Dayane, uite-te la mine! Cuvintele care ți le voi adresa în următorul minut, te rog să nu le bagi în seamă. Voi lua numărul tău de la sora mea și te caut. Oftez adânc. Văd în ochii ei, confuzie. Nu înțelege despre ce vorbesc.

Îmi iau mainile de pe ea, luând o poziție defensivă și mă pregătesc de ceea ce este mai rău. Simt prezența tatălui meu, stă nemișcat, la câțiva metrii de noi.

- Nu ești decât o răsfățată fără respect! Cum poți să te impui cu atâta nesimțire! De fapt asta ești o nesimțită!! Te voi călca în picioare! Și pe tine și ferma asta de doi bani!
În tot acest timp Dayane, avea privirea în pământ, mușcându-și buza inferioară încontinu.
- Uite-te la mine, când vorbesc cu tine! Îmi termin discursul, uitându-mă în ochii ei, observând că de fapt în ei, găsesc toată căldură din lume. Sunt bucuros că nu a crezut nimic.

- Fiule! În sfârșit ți-ai adus aminte de proiectul nostru și ai venit să o înfrunți pe scorpia asta guralivă.

- Tată! Cred că e deajuns câte am zis eu! Îi spun pe un ton nervos, iar acum nu joc teatru. Chiar sunt nervos că a jignit-o pe ea.

Îl apuc de braț, îndemnându-l spre ieșire, fără să mai spună nimeni, nimic. Poate am fost destul de convingător.

Bună tuturor!!! Pupici pentru cititorii mei!!