Alături De Tine 2 (Finalizată)

12. Mă lipsesc de vorbe.

Teama care o am în suflet, simt că mă acaparează din ce în ce mai mult, ajungând să pună stăpânire pe mine disperarea.

Disperarea de a nu o pierde. Simt amalgam dr sentimente trecându-mi prin toți porii. Stările prin care trec sunt și ele puternice. De la frustrare, la nervozitate până la disperare. Drumul mi se pare infernal de lung, mai ales că, nu sunt sigur că o voi găsi.

Sunetul telefonului mă face să tresar, deși nu vreau să îi dau importanță, mai exact aruncându-l pe bancheta din spate, Dayane nu are cum să fie pentru că ea, și-a uitat telefonul la noi acasă, apelul disperat mă face totuși să răspund, pierzând ușor controlul volanului dar, reluându-l imediat înapoi.

- Da Sophja! Zi ce vrei! Da repede! Mă răstesc la ea, strângând cu mâna stângă volanul, până mi se albesc degetele.

- Eu sunt! Îngheț la auzul vocii ei, atât de tristă, călcând frâna până la maxim. Simt cum brusc, îmi alunecă spatele mașinii intrând în derapaj, mai ales că sunt în apropierea fermei, într-o zonă neasfaltată, ci doar cu pietriș.
Încerc să o redres, dar simt că nu am nici o șansă. Îmi scapă o înjurătură de toată frumusețea, apoi o bubuitură puternică.
Airbag-ul mă pocnește în față, lovindu-mă din plin. Nu cred că impactul cu parapetul, a fost atât de puternic, cât a fost impactul meu cu airbag-ul, corpul meu împins în scaun.

- David! David! O Doamne! David ești bine? Vocea disperată a Dayanei, cred că mă aduce la realitate din amețeala care o simt.
- David! Sun la salvare. Unde ești iubitule?

- Nu suna la salvare. Cred că sunt bine.

- David, nu te obosi. Ești aproape de fermă, așa este?

- Aham... Atât apuc să răspund ca mai apoi, să îmi închidă telefonul.

Nu știu exact câte minute am stat, sa mă liniștesc dar cred că este de ajuns, pentru a-mi face curaj, să văd ce daune am provocat. Încerc să îmi dau seama dacă sunt bine, si sunt. Dar mașina nu! E praf, reușind să lovesc toată partea dreaptă, începând de la far spart și bară smulsă, la portiere, deja închid ochii. Dacă era cineva cu mine, în partea dreaptă, era foarte grav accidentat de către portiera care e băgată în interiorul mașinii. Dă-l încolo de fier!

Un alt motor, îmi atrage atenția, ca mai apoi să o văd pe Dayane venind, cu o viteză câte nu am m-ai văzut-o până acum conducând.

Oprește la un metru de mine și mă examinează. Îi simt privirea, care îmi străbate tot corpul analizându-șimă amănunțit.
O văd cum oftează ușurată și își lasă fruntea în jos, lipind-o de volan, ridicandu-și umerii apoi lăsându-i înapoi.

Mă apropii ușor de mașina ei și aștept să coboare. Știu că e supărată pe mine, dar ce contează acum, e că e aici. Pentru mine!
Coboară din mașină, evitându-mi privirea, iar faptul că îi scapă un suspin, îmi confirmă ceea ce mi-a trecut prin cap, fracțiune de secundă. Că plânge.

Se aruncă în brațele mele, tremurând și strângându-mă atât de tare în brațe, încât am impresia că voi rămâne fără aer. Dar mai bine mor, strâns în brațe de către ea, decât să mor de dorul ei.

- Ai idee, cât m-ai speriat? Îi aud vocea, suflându-mi ușor în scobitura gâtului.

-Nu asta mi-a fost intenția. Îi spun îndepărtând-o, doar pentru a o privi în ochi. Ochișorii mei. Îi iau fața fină, în palmele mele și o privesc în ochi. Aș vrea să citească în ei, toată dragostea care o port pentru ea și să simtă cum o iubesc din ce în ce mai mult.
- Scumpo, nu e ceea ce crezi tu...

- Shhht. Știu! Acum știu. Doar că atunci am crezut că... și m-am panicat David! M-am panicat pentru că mi-a fost frică să nu te pierd. Zâmbesc auzind asta, în același timp, simțind în vocea și privirea ei asta.

- Te iubesc mult vroiam să îi spun, dar nu am reușit deoarece buzele ei, s-au izbit de ale mele, frământându-le flămând și pasional în același timp.
Mai bine mă lipsesc de vorbe!

Ne oprim din sărut, stând cu frunțile lipite, unul în brațele celuilalt și îmi e perfect de bine! Un gând îmi trece prin cap care îmi aduce zâmbetul un chicotit ușor.

- Ce e amuzant? Mă întreabă serioasă, deși nu e chiar așa.

- Dacă știam că voi primii așa ușor un sărut, mă izbeam demult de parapeți. Sau cel puțin mă voi izbi de acum înainte. Râsul ei, îmi alină orice durere. M-ai ales că eu sunt motivul lui, simt că mă renasc.

- Ți se pare amuzant?! Stai să o cunoști pe iubita tatălui tău, apoi voi râde eu! Îmi spune după ce îmi dă un pumn jucăuș în umăr.
Involuntar mă pufnește râsul.

- Mă aștept la o cucuvea de o seamă cu mine?! O întreb, frecându-mi nasul de al ei și o văd cum se înroșește.

- O da! Claude. Mă încrunt la auzul numelui. De unde îl știu?!

- Una din surorile tale?! Acum ea pufnește în râs. Un râs haotic. De mine. Sunt sigur că am avut, cea mai haioasă față, fiind foarte surprins.
Chiar e o cucuvea de o seamă cu mine!
- Serios?! O mai intreb odată, totuși poate nu e adevărat.

- Da! Dar nu te băga, te rog între ei. Lasă-mă să mă distrez și eu puțin. Amândoi se bazează, unul pe averea celuilalt. Când de fapt nici unul nu are nimic. Tatăl tău, dacă îți trece ție, acțiunile lui, numai are nici un drept la firmă. Toată îți aparține!
Iar sora mea, a vândut tot și numai are nimic, de aceea se bazează pe averea tatălui tău, iar tatăl tău crede că are magazinul de bijuterii.

- Tatăl tău ți-a zis, toate astea?! O întreb cu o sprânceană ridicată amuzându-mă de ea.

Ridică nevinovată din umeri încât nu îi rezist. O sărut de parcă ar fi ultima dată când fac asta. O strâng în brațe încât să fiu sigur că e aici și nu va pleca niciodată.

Bună dimineața!! Sper să vă placă noul capitol. Pupicei!