*Lily POV*
Coborâm toți trei din mașină în fața casei mele. Caut prin geantă după cheile de la intrare, dar când încerc să descui, observ că ușa e ușor crăpată. Rămân acolo fără să schițez vreun gest. Michael observă și privește și el spre ușă. Șoptește o înjurătură și ne face semn să tăcem. Deschide încet ușa și își scoate pistolul din buzunarul jachetei în timp ce intră în casă. Îmi încleștez pumnii încercând să-mi calmez emoția și îl urmez. Dezastrul din încăpere nu mă surprinde, dar ceea ce într-adevăr mă uimește este faptul că laptopul meu e așezat pe masă. Era exact unde îl lăsasem alături de restul lucrurilor de valoare. Două secunde mai târziu realizez că hoții căutau ceva anume. Urc scările în grabă și ajung în camera mea. Mă așez în genunchi și caut printre cutiile de sub pat. Ating cutia pe care o căutam și simt cum îmi tremură mâinile şi tresar la atingerea familiară. Ivy și Michael intră în cameră dar le ignor prezența și cu mâinile încă tremurânde deschid cuita. Înăuntru așa cum le-am lăsat acum mult timp stela, sabia mea și restul armelor zăceau una lângă alta. Arătau exact cum mi le aminteam, gândesc în timp ce răsuflu ușurată. Le ating ușor cu vârfurile degetelor și tresar la gândul că acea lume oprită, acea lume pe care am lăsat-o în urmă e pe cale să se întoarcă în viața mea. Simt mâna lui Ivy așezându-se ușor pe umărul meu și acea atingere mă trezește la realitate. Privirea pe care mi-a aruncat-o cea mai bună prietenă a mea m-a surprins. Mâinile îi tremurau ușor și îmi dădeam seama că se uită la mine cu reproș.
-Vrei, te rog să încetezi să te uiți la mine de parcă ai văzut o fantomă? întreb în timp ce mă ridic în picioare.
Încetează din a se uita la mine ca și cum ar privi o fantomă, dar mă privește mai rău, ca și cum ar privi un străin.
-Ivy, ești ok?
-E vina ta, știi asta? Au venit după tine și le-au luat pe ele. Puteam fi și eu acolo Lily, realizezi asta? De fapt trebuia să fiu și eu acolo, spune Ivy accentuând cuvântul trebuia, doar că norocoasa de mine a rămas afară să te aștepte pe tine, iar acum sora mea e în mâinile unor psihopați și toate astea sunt din vina ta. Pentru că ei te voiau pe tine și să fiu a dracului dacă nu era mai bine să te fi luat din prima.
Începe să țipe la mine, așa că mă panichez. Pur și simplu nu pot suporta ca cineva să țipe. Mă uit la ea și în momentul acela aș fi preferat să mă lovească, ceea ce era în mod clar un lucru pe care și l-ar fi dorit, decât să mă privească așa. Privesc apoi spre Michael cerându-i ajutor, iar acesta pare să înțeleagă mesajul. O cuprinde ușor cu brațul pe după umeri pe Ivy și o duce în cealaltă cameră. În întunericul nopții mă așez din nou lângă pat, cu spatele sprijinit de margine, îmi trag genunchii la piept, îmi așez capul pe ei și îmi închid ochii. Liniștea, pe care deobicei o apreciez mă cuprinde și rămân acolo în întuneric până când Michael se întoarce în cameră.
-Ridică-te, spune el. Are dreptate, e vina ta, așa că nu îți mai plânge de milă, ridică-te și rezolvă dezastrul pe care l-ai cauzat.
Mă ridic fără un cuvânt, iar el observă cât de dezorientată sunt și continuă:
-Ia-ți armele și să...
-Nu am niciun pistol, îl întrerup.
-Nu mă refeream la pistoale și tu știi asta, acum adună-te și hai să îți salvăm prietenele, spune în timp ce părăsește camera.
*Ivy POV*
Când băiatul ce o însoțea pe Lily se întoarce în cameră tresar ușor. Mă privește ciudat, părând șocat de faptul că m-a speriat.
-Îmi pare rău, nu m-am speriat de tine, doar că..
-E în regulă, e probabil din cauza șocului, spune cu o voce mult mai blândă decât mă așteptam, și probabil a stresului, adaugă.
-Vreau să îmi explici, spun depărtându-mă în sfârșit de fereastră și uitându-mă la el cu adevărat pentru prima oară în acea zi.
E frumos, gândesc șocată. Ochii lui albaștrii păreau de gheață și aruncau priviri necruțătoare prin cameră, parcă căutând pericolul și fiind gata să îl înfrunte. Însă șuvițele din părul șaten și ciufulit ce îi brăzdau fruntea, făcându-l să pară că abia se trezise, adăugau un strop de blândețe chipului său aspru.
-Ce să îți explic? întreabă aruncându-mi o privire cu adevărat confuză.
-Ce s-a întâmplat la petrecere și de ce Lily ține sub pat o sabie. Ah, și dacă chiar îți dorești să îmi satisfaci curiozitatea..
-Ți-aș satisface eu altceva, mormăi el în barbă.
-Ai spus ceva? întreb provocându-l să repete cu voce tare cuvintele obraznice.
-Nimic, spune ridicând din umeri și zâmbind inocent, mă întrebam ce alte posibile întrebări mai ai.
-Vreau să știu ce sunt tatuajele de pe mâinile tale, spun simplu.
-Doar atât? Nu vrei cumva să îți fac un scurt rezumat al vieții mele din momentul în care m-am născut până în momentul de fața, în speranța că vom putea fi cei mai buni prieteni în viitor? întreabă sarcastic.
-De fapt, nu mă interesează poveștiile de adormit copii, mulțumesc însă pentru generozitate, răspund pe același ton.
Rămâne fără cuvinte, iar după privirea urâtă pe care mi-o aruncă îmi pot da seama că asta nu se întâmplă prea des. Zâmbesc în sinea mea și aleg să nu mai continui subiectul.
-Deci, ce s-a întâmplat la petrecere?
-Nu am nici o idee, spune și pare cu adevărat sincer.
-Atunci, Lily..
-Nu e povestea mea ca să o pot spune, mă întrerupe. Presupun că singurul lucru în legătură cu care te pot lămuri este povestea tatuajelor mele, după cum le spui tu. Adevărul e că de fapt nu sunt tatuaje.
-Cum adică, nu sunt tatuaje, se vede foarte clar că...
Mă opresc dându-mi seama că l-am întrerupt, îi arunc o privire prin care îmi cer scuze și aștept să continue.
-Vezi tu, nu e poveste pe care să o mai fi spus vreodată deci nu știu cum să încep, spune el. Dacă ți-aș spune că în lume există lucruri de a căror existență nu ai habar m-ai crede?
Dau din cap că da în semn de răspuns.
-Ei bine în lume există, să zicem diferite tipuri de oameni. Voi sunteți cei mai mulți și sunteți normali, fără vreo putere anume, iar noi vă numim mundani. Spre exemplu eu nu sunt un mundan, spune simplu de parcă m-ar anunța că merge până la magazin. Eu sunt un vânător de umbre, adică sunt o parte om, dar am sânge angelic. Suntem numiți și nefilimi și am fost creați de Îngerul Raziel pentru a apără lumea de demoni și tot felul de locuitori ai Lumii de Jos. spuse toate acestea rapid ca și cum i-ar fi fost greu să îmi povestească asta, apoi ridică privirea spre mine să vadă dacă îl cred.
Și spre suprinderea mea chiar îl credeam. Tot ce mi-a spus părea incredibil și imposibil, dar am putut simți sinceritatea din vocea lui.
-Okay, am spus. Acum că știu ce ești, spune-mi ce sunt tatuajele tale?
-Nu sunt tatuaje. Se numesc rune. Uite, spune scoțând un obiect din buzunar și întinzându-mi-l.
Ating ușor obiectul din metal. Era rece, dar spre surpinderea mea mi se părea frumos.
-Ce e asta? întreb.
-Asta este stela mea. Cu ea îmi desenez rune pe corp. Runele nu sunt niște simple tatuaje, ele ne dau anumite puteri. De exemplu asta, zice și spre surprinderea mea totală își dă jos cămașa, apoi îmi arată o rună de pe brațul lui. Aceasta e pentru clarviziune.
Apoi arată înspre o rună de pe gâtul lui.
-Viteză.
Și apoi continuă să îmi arate diferite rune și ce înseamnă. Îmi dau seama însă că ocolește una și curiozitatea mă îndeamnă să întreb:
-Și asta pentru ce e? întreb arătând spre runa deseanată deasupra locului în care se află inima lui.
-Aceea e runa pentru parabatai. Dar nu îți pot explica acum toate runele, cum nu îți pot explica acum chiar totul despre lumea vânătoriilor de umbre, spune și își acoperă defensiv trupul cu cămașa.
*Lily POV*
Rămân în picioare în mijlocul camerei incapabilă să mă mișc pentru un moment, apoi trag aer în piept și scot cutia de sub pat. Mi-o așez pe genunchi și îi ridic capacul răsturnându-i apoi conținutul pe pat. Îmi așez cureaua pentru arme în talie, dar arată total nepotrivit peste blugi. Oftez și caut prin dulap vechiul meu echipament de luptă, apoi, gândindu-mă de două ori înainte, iau și celălalt echipament pentru Ivy, deși nu sunt sigură că îl va purta. Odată îmbrăcată în echipament cureaua se potrivește perfect, iar armele se potrivesc perfect în curea. Realizez uimită că, totuși, acea lume pe care am ales să o părăsesc îmi lipsește. Îmi lipsește ușurința de mișcare conferită de echipament, dar mai mult îmi lipsește adrenalina bătăliilor.
-Nu poți gândi așa, îmi spun, știi că ai avut motive să părăsești Institul și lumea vânătorilor de umbre.
Apoi realieze uimită că vorbesc singură și mă gândesc că probabil atâta acțiune mă înnebunește. Acțiunea care era o mare parte din viața de dinainte și pe care obișnuiam să o ador. Cobor scările și spre surprinderea mea îi găsesc pe Ivy și Michael. Ea era așezată pe canapea, iar el pe covor în fața ei, privindu-se unul pe celălalt, dar păstrând tăcerea.
-I-am explicat ce este un vânător de umbre, mă anunță Michael când mă vede intrând în cameră. I-am explicat ce sunt, ce suntem, se corectează, privindu-mă.
Vreau să menționez, pentru cei ce nu sunt familiarziați cu seriile "Instrumenetne Mortale" și "Dispozitive infernale" că acesta este un fanfiction și denumirile de "vânător de umbre", "nefilim", "rună", "stelă" și altele nu sunt inventate de mine și nici el și nici definițiile lor nu îmi aparțin, ci sunt preluate din cărțiile Cassandrei Clare. Și cu această ocazie îmi cer și scuze că am postat atât de greu și vă mulțumesc mult pentru lecturi și voturi.
CITEȘTI
fireworks / shadowhunters
Fanfiction"I'm a good girl with bad habits and he's a bad boy with good habits"
