*Zoella POV*
Pot simți momentul când în loc să ating podeaua cad în brațele cuiva. Înjur încet și încerc să mă ridic, încerc să mă lupt, dar forța mă părăsește și deodată mă simt foarte extenuată, iar lumea din fața mea se transformă în întuneric.
**
-Adevărul e că ți-a luat ceva să te trezești, aud o voce trufașă ce pare să vină din apropiere. Două secunde mai târziu realizez că vocea îmi este cunoscută.
-Christian? scâncesc ușor, când reușesc într-un final, să îi văd chipul.
-Întotdeauna o mare bucurie să te văd, Zoe. spune cu un zâmbet neghiob pe față.
Mi se face greață amintindu-mi de momentul în care îmi plăcuse de el.
-Ce dracu' ai putea să vrei de la mine? îl întreb, dezgustul din cuvintele mele fiind clar, deși încercasem să-l camuflez.
-Pe tine, spune simplu. De fapt, pe tine și pe scumpa mea surioară dar am realizat că era mai ușor să te am pe tine și să aștept să vină ea la mine.
Pentru prima oară de când m-am trezit, mă uit în jurul meu. Tresar ușor când recunosc într-un final celulele Institutului.
-Nu s-ar gândi niciodată să mă caute aici, aproape că mârâi la el. Și chiar dacă ar face-o nu e așa proastă încât să vină aici singură așteptând să o capturezi tu.
-Bineînțeles că va veni după tine, doar sunteți parabatai.
Afirmația mă surprinde mai mult decât m-aș fi așteptat.
-Nu mai suntem parabatai. Am renunțat la asta atunci când am renunțat la rune și la lumea vânătorilor de umbre.
-Dar, bineînțeles că încă sunteți parabatai. E un jurământ pe viață și chiar dacă ați ales să părăsiți Conclavul încă sunteți vânători de umbre, spune în timp ce se apleacă spre mine și trage de bluza mea astfel încât să îmi arate umărul stâng, locul de deasupra inimii în care începuse să se contureze la loc runa parabatai.
-Vezi? întreabă. Ai nevoie de Lily iar cum te afli aici legătura voastră se reface.
În momentul acela realizez un lucri ce mă face să tresar pentru a doua oară în acea zi.
-Grace. Unde e Grace? întreb, începând deja să mă panichez.
-Grace, adică micuța ta prietenă vrăjitoare?
-Grace nu e vrăjitoare, mă răstesc la el.
-Zoe, nu-mi spune că în cinci ani ți-ai pierdut abilitatea de a recunoaște un vrăjitor, spune el ușor dezamăgit.
-Grace nu are niciun semn, mă încăpățânez eu.
-Zo, i-ai văzut vreodată ochii?
-Are ochii albaștrii, asta nu face ca orice persoană cu ochii albaștrii să fie un vrăjitor.
-Are ochii albaștrii cu auriu, clarifică el. Și asta face pe cineva să fie un vrăjitor.
-Nu se poate, aș fi știut. Mi-ar fi spus? afirm dar propoziția sună mai mult ca o întrebare.
-Ea știe că ești vânător de umbre? mă privește și își dă seama că răspunsul e nu. Atunci ți-ai răspuns la întrebare.
Oftez realizând că am rămas fără argumente.
-Spune-mi, Zoe, te-ai gândit vreodată să te întorci la Institut?
Privesc în tavan și nu îi răspund.
-Nu-ți lipsește lupta, adrenalina, bucuria uciderii unui demon? continuă el nepărând să bage în seamă faptul că nu i-am răspuns.
Continui să scrutez tavanul, până el pare să renunțe și se îndreaptă spre ieșire lăsându-mă singură în încăpere.
**
*Ivy's POV*
Șocul de pe fața lui Lily mă surprinde ușor.
-Ai făcut, ce? întreabă ea. Ce drept aveai tu să îi spui așa ceva? Ieși afară din casa mea, țipă ea.
-Lilith, el mi-a spus ceea ce ar fi trebuit să știu deja de la tine. spun calmă. Așa că dacă pleacă el, plec și eu.
După expresiile de pe fețele lor nici unul din ei nu se aștepta la așa ceva.
-Acum eu și Lily vom merge la ea în dormitor, iar tu o să stai aici și ai să ne aștepți, continui arătând spre Michael. Nici discuția cu tine nu am terminat-o, îi amintesc.
Lily îi întoarce spatele și nu ne adresează niciunuia o vorbă îm timp ce urcă scările spre dormitorul ei. De parcă ea e cea supărată, gândesc iar ironia situație mă face să râd ușor. Michael îmi aruncă o privire întrebătoare, dar mă grăbesc pe scări fără ai răspunde. Când intru în cameră o găsesc pe Lily așezată în mijlocul patului. Păstrează tăcerea până mă așez în fața ei, apoi spune:
-Eu nu am vrut vreodată să vă implic în asta, Iv, îmi pare atât de rău.
*Lily's POV*
-Scutește-mă, îmi răspunde pe un ton tăios. Știu deja ce vrei să îmi spui. Pot să îmi dau seama de discursul pe care mi l-ai pregătit cât timp ai stat închisă aici. Dar, scutește-mă, nu vreau să îl aud. Știu adevărul. Acum realizez că tot ce am știut despre tine e o minciună, absolut totul.
-Ivy, nu e adevărat, tu mă cunoști.
-Nu te cunosc, nu am nici cea mai vagă idee cine ești Lilith Vincent și nici nu sunt sigură dacă vreau să aflu. Tot acest timp, mi-ai ascuns un lucru atât de important. Părinții tai, spune.
-Ce e cu ei? întreb încercând să îmi amintesc ce i-am spus despre ei.
-Chiar sunt morți?
-Nu, adică da, adică nu, nu sunt morți dar fac parte dintr-o lume moartă pentru mine, încerc să îi explic.
-Vezi? întreabă. Tot ce știu despre tine e o minciună. Am o întrebare, Lilith, ai fost vreodată în viața ta sinceră? Ne-ai mințit pentru atât de mult timp pe mine, pe Grace, pe Zoella...
Probabil vinovăția mi se citea pe chip căci Ivy pare să conștientizeze ceva și spune:
-Nu pot să cred, ele știu nu e așa? Zoella și Grace? Nu pot să cred că i-ai spus surorii mele mai mici și nu te-ai obosit să îmi spui și mie, Lily, țipă ea.
-Grace nu știe, încerc să mă scuz.
-Dar Zoella da. Ai mai multă încredere în ea decât în mine? Credeam că suntem prietene, că suntem cele mai bune prietene...
-Nu poți înțelege și îmi pare rău, ar fi trebuit să îți spun asta cu mult timp în urmă dar mi-a fost frică. Mi-a fost frică fiindcă știam că mă vei urî și nu puteam suporta să te văd uitându-te la mine cum te uiți acum, oftez eu.
-Explică-mi. spune.
-Poftim?
-Explică-mi de ce prietenia voastră e diferită de a noastră.
-Ivy, nu e doar prietenie, eu și Zoe suntem mai mult decât prietene, noi ne-am jurat credință una alteia, am jurat să ne protejăm mereu și să purtăm împreună orice bătălie. Ivy ea e parabataiul meu, nu îi pot ascunde nimic și oricum ea e ca mine. E vânător de umbre.
Îmi țin respirația așteptând să îmi răspundă. Când o aud vorbind, răsuflu ușurată, asta doar înainte să realizez dezamăgirea cu care mă privește în timp ce spune:
-Adu-ți jucăriile de vânător de umbre de sub pat și să mergem să îmi salvăm sora și să îți salvăm prietena.
Și atunci realizez că rostește fraza accentuând cuvântul prietenă.
-Poartă asta, zic arătând spre echipamentul de vânător de umbre. Îți acordă mai multă libertate de mișcare.
Iau cutia de pe pat și cobor scările așteptând ca Ivy să mă urmeze. Ajunsă în sufragerie merg spre Michael și îi zic:
-Tu ai introdus-o în lumea vânătorilor de umbre? Atunci e datoria ta să o antrenezi.
Îi întind cutia cu arme și pare cu adevărat surprins când se ridică și mă privește asigurându-se că nu glumesc.
-Antrenament? Nu avem timp de așa ceva, Zoe și Grace sunt captive undeva și noi... începe Ivy să argumenteze.
-Noi o să mergem acolo și vom fi doi vânători de umbre și o mundană care nu are habar să țină o sabie sau un pistol în mână contra unor luptători profesioniști, sau ce crezi că au fost răpite de niște doamne drăguțe? Calculează șansele să ieșim de acolo în viață apoi împarte-le la jumătate că să îți dai seama de șansele pe care le avem acum să le salvăm, spun rece. Ai vrut să afli cum e lumea din care am plecat eu și Zoe? Felicitări tocmai ai aflat. Bun venit în lumea vânătorilor de umbre, Iv, deși nu cred că o să ai parte de o primire prea călduroasă. Și am impresia că realitatea îți va dezamăgi ideea despre lumea vânătorilor de umbre, pe care ți-ai creat-o tu, din poveștiile lui Michael.
Dacă apar greșeli, îmi cer scuze capitolul e în curs de corectare.
CITEȘTI
fireworks / shadowhunters
Fanfiction"I'm a good girl with bad habits and he's a bad boy with good habits"
