Sulf
Din sulf s-a scurs zărul vieții...
Și din amarul zorilor sfinte
S-au gătit cu mii de lacrimi,
Din prafuri, cunune de lumini;
Ce-mi aduc amar aminte
Cum ne-am zvârcolit lacomi
Pentru pietre alungite,
Colți ce ies tăiș din inimi...
Dispreț
Sub voința amputată
Se naște un alt eu valid,
Și cu-nvoire deprimată
Va trăi singur în vid.
Las moartea în grimasă,
Pe veci să steie în cangrenă;
Și biletul de pe masă,
Să nu-l ardă vreo funeră.
Am să pic pismuit
De ultimele lor șoapte.
Un Meteor de-ar fi venit...
Le-ar fi ruinat pe toate!
Vis
În faptul serii, rapt de suflu se petrece.
Tăcerea îmbracă trupuri în pudoare,
Luna poartă mantie sacră de atroce,
Folieton de patogene tenebre...
E doar o elegie veche
Cuprinsă acum în mituri,
Dar care are să decrete
Lumi diverse din nimicuri.
