16.

1.4K 80 3
                                    

În sfârșit aud soneria. Profesorul pleacă grăbit din clasă iar Drake vine spre mine.
-Ce faci păpușă?
-Du-te dracu.
-Mă duc. Vii și tu cu mine?
-Haha. Am uitat să râd.
-Ia vino tu încoace.
Mă prinde de mână și mă trage afară din clasă. Am încercat să mă desprind din strânsoarea lui și să plec. Nu am reușit și el ma luat în brațe punandu-mă pe umărul lui. Omul ăsta chiar nu simte nimic, îmi înfigeam unghiile în spatele lui iar el continua să meargă fără să bage în seamă toate țipetele mele iar cei din jur se uitau la noi, amuzați. Într-un final m-a lăsat jos, realizând că suntem în parcul din spatele școlii. Era pustiu. Nimeni nu mai venea pe aici chiar dacă priveliștea era una uimitoare.
-Tu mă faci să-mi pierd mințile, zise el.
Ridică dintr-o sprânceană și apoi pică pe iarba verde. M-am speriat și am sărit lângă el. Leșinase și eu nu știam ce să fac. Acum îmi pare rău că nu am fost la cursurile de prim ajutor. I-am dat câteva palme peste față și am început să plâng.
-Te rog, trezește-te. Am nevoie de tine. Te rog mult.
Pe chipul lui Drake apăru un mic surâs.
-Știu că mă iubești, frumoaso.
M-am ridicat de lângă el.
-Ești un nesimțit.
-Și eu te iubesc, scumpo.
M-am întors cu spatele la el iar Drake a venit în spatele meu. Îi simțeam respirația caldă pe umărul meu. Îmi plăcea la nebunie acea senzație. Și-a așezat capul pe umărul meu și mi-a înconjurat talia cu mâinile lui puternice.
-Te iubesc, șopti el. Mi-aș fi revenit dacă îmi făceai respirație gură la gură.

Cât de complicat ești Drake... M-am desprins din brațele lui și am plecat spre casă.

El Si Ea. [✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum