Scrisori de adio

A patra scrisoare

Scumpule,

Realitatea e ceva cu care ne confruntăm cu toții, indiferent dacă ne place sau nu. Nu am fost sigură de acest răspuns până acum câteva zile în urmă, când am realizat că realitatea m-a provocat să plec. Căci realitatea era singura mea scăpare. Mi-ai spus adesea: "nu ai simțul realității", iar eu mă uitam ca între patru paie la tine. Era ciudat să stau lângă tine, să-mi spui ceva frumos, apoi să îmi arunci cele patru cuvinte în față de parcă ar fi una dintre glumele tale, fiindcă îmi spuneai apoi că glumești, când îmi observai schimbarea bruscă. Am fost o fraieră mult timp, nu ți-am spus că anumite lucruri mă deranjau, dar era realitatea. Iar realitatea de acum ar spune că termenii ecuației și-au schimbat poziția în funcție de semn, fapt din care deduc că tu te confrunți cu un egal acum; unul ce ne desparte pentru totdeauna. Mi-am asumat fiecare ceartă, fiecare neînțelegere, doream să mă schimb astfel încât să nu se mai repete, dar târziu am înțeles că nu era vina mea, că nu eu eram cea care punea mereu piciorul greșit. Sperând ca razele de soare să mă încălzească și să-mi ofere acea protecție de care duceam lipsă, ajungeam să sufăr unei ploi nesfârșite de lacrimi ce-mi izvorau din ochi. M-ai făcut să plâng, nu doar o dată. M-ai mințit, deși știai că eu eram aproape de adevăr. Ai crezut orbește în ceva ce nu exista, dar stai calm, scumpule, a fost vina mea. Știu că ești obișnuit cu replica aceasta, dar astăzi vreau să-ți explic motivul vinei mele. Ea, vina, a răsărit acolo unde eu încercam să apăs: pe adevăr. Voiam să-ți spun de atâtea ori că greșești, că nu îmi place ce faci, dar nu am făcut-o, crezând că îți vei da seama singur. Credeai că nu știu sau nu voi afla? Credeai că sunt atât de smintită, încât să nu pot face dreapta judecată? Am făcut-o. Alegerea ce m-a salvat, am făcut-o. Un sincer și inocent,

Adio.