Scumpule,
De ceva vreme am înțeles principiul egalității și al echilibrului, ce stă la baza fiecărui lucru în lume. Am înțeles motivele pentru care ți-ai dorit atât de mult să plec, să dispar complet din viața ta meschină. Erai ca un parazit venit asupra mea, căci tu dețineai controlul asupra fiecărei acțiuni ce aș fi vrut să o fac. Îmi spuneai "nu" de fiecare dată când te rugam ceva. Mi-ai spus "nu" când am întrebat dacă pot fi fericită. Ai fost un dominator asupra vieții mele, asupra fiecărei acțiuni pe care aș fi vrut să o fac. Tocmai de aceea am și ajuns să-ți scriu această scrisoare, iar tu acum să o citești. Căci lucrurile mărunte sunt, de fapt, lucruri fără de care viața ar fi imposibilă, fără de care nu ar exista sentimente. Unde era principiul universal al echilibrului când amândoi aveam căi opuse, total diferite? Știai că doare să nu ai sentimentele înțelese, dar continuai să repeți greșeala. Și totuși, speram să te schimbi, să devii diferit, să nu mai fie nevoie să îți spun "pot?" așteptând la nesfârșit un "da" ce oricum nu ar fi venit. Căci așa ești tu, dispus să ai controlul asupra ta, evitând să pui înțelegerea înainte de toate. Așa ești tu, iar eu nu aveam cum să schimb asta, căci mă dominai cu mult înainte de a încerca să fac ceva. Știu că vei repeta greșelile, că n-ai să te schimbi, că vei alege mereu "eu" în loc de "noi" , căci egoismul în care trăiești îți va îngropa și ultima fărâmă de remușcare ce a existat vreodată. Regretul pe care l-am trăit de-a lungul lunilor în care am împărțit același suflet, a fost unicul meu regret din viață. Căci eu te iubeam, dar la finalul zilei ajungeam să-mi dau seama că tu nu o făceai așa cum o făceam eu. Și acum încă o fac, încă mai pot spune un șters "te iubesc", dar am o reținere ce mă împiedică să o fac. Dar dacă nu pot spune cele două cuvinte ce le-am spus în ultimele luni, pot spune măcar un singur cuvânt,
Adio.
CITEȘTI
Scrisori de adio
RomanceScumpule, Tu știi că niciodată nu am putut să-ți spun ce simt în față. Știi că eu mereu îți scriam o scrisoare, o lăsam pe marginea patului, apoi dispăream ca un copil ce tocmai părea a fi prins în jocul de-a v-ați ascunselea. Dar de data aceasta vo...