Scumpule,
Cele mai frumoase momente sunt lipte de Universul în care ne învârtim, în timp ce altele se pierd în haosul lumesc al vremurilor noastre. Adesea îmi spuneai: "Și pietrele vorbesc" , îndemnându-mă chiar să te cred. Dar știam că pietrele tac, că singurele sunele pe care le scot sunt de multe ori urâte. Și ți-am spus și ție, iar tu zâmbeai. Mi-ai spus: "Pietrele de sub albia unui râu vorbesc, transmit povești de viață.", dar iar nu înțelesesem. Și totuși, m-ai dus să văd cu ochii mei, să simt în palma mea vibrația mistuitoare transmisă. Suferintă, lacrimi și mânie am simțit. Mi-era frică, dar în aceași măsură eram fermecată să simt tot mai des. Și mi-ai spus că totul are o limită, o măsură. Căci tu, scumpule, ai fost un ponderat și încă ești. Căci tu ai fost mereu acolo să-mi echilibrezi situația, deși printr-o minune dispăreai imediat. Nu cu trupul, ci cu sufletul. Te transformai în bărbatul meschin și fățarnic pe care îl cunoscusem. Bărbatul de care m-am îndrăgostit și pe care l-am iubit. Deși...intram în dubiu. Te lăsam să te gândești și să-ți analizezi greșelile. Să privești drept, cu discernâmânt limita ce o aveai în față. Nu e o problemă, mereu te uitai strâmb când îți ziceam ceva. Apoi revenea partea gentilă a ta, partea pe care nu doar că am îndrăgit-o, dar am iubit-o.
Adio.
CITEȘTI
Scrisori de adio
RomanceScumpule, Tu știi că niciodată nu am putut să-ți spun ce simt în față. Știi că eu mereu îți scriam o scrisoare, o lăsam pe marginea patului, apoi dispăream ca un copil ce tocmai părea a fi prins în jocul de-a v-ați ascunselea. Dar de data aceasta vo...
