Invizibila

Capitolul 14 - Carl

Alessia PDV

Incerc sa ma misc dar nu pot. Ma dor toti muschii si simt ca am mainile si picioarele legate. Deschid ochii dar nu vad nimic altceva decat bezna totala. Simt un material care ma acopera. Probabil un sac. Perfect ce sa zic. Asta imi mai lipsea.

Deodata simt ca ma lovesc de ceva si totul se scutura in jurul meu. Aud niste claxoane si cateva injuraturi. Sunt cumva intr-o masina?? Intr-un portbagaj? Am un deja-vu. Iar sunt rapita.

Incerc sa-mi amintesc cum am ajuns aici dar totul e asa incetosat. Tot ce-mi aduc aminte e acel buchet de flori cu biletelul de la Patrick si ... Frankie!

De ce ma gandesc la el? De ce?

Stau cateva minute si incerc sa-mi adun gandurile. Eram in camera mea,am gasit florile, biletul apoi am ajuns in aceea pivnita. Hmm, ce s-a intamplat dupa? Barbatul ala cu sandvisul si lanternele. De aici totul e foarte incetosat in mintea mea. Il tin minte pe Frankie care... Stai! A facut ce?! M-a sarutat?! Si eu nici nu am protestat!

Incet incet imi aduc aminte totul. Vorbea cu seful lui care ma vroia pe mine. Dar de ce? De ce ma vroia pe mine? Cine sunt eu ca sa ma vrea pe mine???

Nu mai inteleg nimic. Ma simt... nici nu stiu cum. Mi-e frica. Mi-e foame. Mi-e dor de parintii mei. Chiar daca nu ma baga in seama. Mi-e dor de Alex. Daca nu era Frankie, acum probabil eram in parc cu Alex mancand popcorn glazurat si pandiind dupa gagici pentru el. Obisnuiam sa facem asta mai de mult.

Incep sa plang in hohote si continui cu bocitul pana simt ca masina se  opreste. Imi sterg rapid lacrimile si imi dreg vocea. Nu vrea sa se vada ca am plans.

Aud cum trantesc usile masinii si niste voci. Se deschide portbagajul. Sunt luata pe sus ca un sac de cartofi. Oare unde ma mai transporta de data asta?

De vreo 10 minute atarn pe spatele  acestui cimpanzeu cu umeri ascutiti. Deja ma doare dea dreptul. Totusi o fac pe lesinata. N-am chef de batjocura si nici nu am starea sa comentez.

-Buna seara! Am adus-o pe printesa.

Iarasi apelativul acesta?! M-am saturat de el.

-Perfect! Du-o in camera ei si pune-o pe pat. Si scoate-o din sacul asta. Duhneste.

-Am inteles! -raspunde tipul cu umerii ascutiti a carui voce imi e foarte cunoscuta.

-Ai facut o treaba buna, Carl!

No stai putin!!! Camera mea? Patul meu??? Unde ma aflu? Intr-un univers paralel? Si si si... Carl? Asa il cheama pe tata. Si parea a fi vocea lui. Sunt si mai confuza decat eram deja. Sper ca nu tata m-a rapit.

Imi vine sa plang. Iar. Dar trebuie sa rezist. Pana la "camera mea".

Aceasta s-a dovedit a fi destul de aproape. Sunt asezata pe ceva moale. Probabil pe pat. Se deschide sacul dar imi tin ochii inchisi.

-Imi pare rau iubit-o! Sper sa ma ierti! Spune tata si imi da un pupic pe frunte.

Nu pot sa cred ce aud. Simt ca se ridica de pe pat si se indeparteaza. Imi deschid ochii si il vad plecand.

Nu pot sa cred. De ce? DE CE TOCMAI EL????

Hellouuuu :3 imi pare rau ca nu am mai scris o vreme :( dar nu voi lasa balta cartea...o voi termina :3 :* pupici :* :*

Ce parere aveti de acest capitol?