Voltaria

Trebuie să ajungem în centru!

Eram tot în beci așteptând să îi revină vederea lui Lucas și gândindu-ne unde am fi putut ajunge. Știu sigur că băgasem adresa corectă fiindcă era adresa casei mele, dar beciul nu e deloc cum era al meu.

-Ce facem acum? întreabă Nathan așezându-se pe un scaun.

-Așteptăm să îi revină vederea domnului "cap sec". spun enervată.

-Să știți că dacă nu vă văd asta nu înseamnă că nu vă aud. spune Lucas.

-Asta era și idea ... spun eu lovindu-l peste ceafă.

-Au, pentru ce a fost asta? spune ridicându-se în picioare.

Eu și Nathan am început să râdem de el fiindcă tot voia să pară revoltat, dar mai mult părea neajutorat. Dar ce urmă mă luă prin surpindere.

Acesta ajunse în fața mea privindu-mă fix, dar ochi lui mă înspăimântau fiind de un alb ciudat.

-Nathan cred că ceva nu e înregulă cu Lucas! spun eu șocată de ochi lui.

-Ce anume? Stai să văd. spune el apropiindu-se de el.

Cei doi începură să râdă și eu nu știam de ce.
Apoi am văzut că vederea îi revenise și doar își bătea joc de mine.

-Haha amuzanților! spun eu enervându-mă. Ne putem mișca acum? continui ducându-mă către ușă.

-Hai nu te mai enerva pentru nimic, doar făceam și noi mișto de tine. spune Nathan fiind în spatele meu cu Lucas.

-Ai chef de glume acum? Sau vrei să devi vampir și vrăjitor pe viață? Oricare din variante ai alege mie mi-e tot una. spun întorcându-mă cu fața la el.

-Ok! Nu tre să fi așa recalcitrantă. spune el trist.

Am tăcut toți și în final am ajuns la etaj. Doamne câte scări poate să aibă casa asta?

Dar se pare că prințul idioților lipsea.

-Lucas! strig eu. Unde s-a mai dus și ăsta?

-Nu știu era în spatele nostru. spune Nathan.

-Dacă nu vrea să avem probleme ar face bine să apară mai repede. spun eu analizând casa care părea a fi părăsită.

Când ajungem în sufragerie îl văd pe Lucas stând pe canapeaua prăfuită cu o poză a unei famili.

-Ești bine amice? întreabă Nathan.

-De când suntem noi amici? întreabă el nervos.

-A fost doar o simplă întrebare nu trebuie să te enervezi așa. spun eu punându-mă între cei doi.

-Cine e în poza? continui eu.

-Familia mea. spune el ezitând.

-E vechea ta casă? întreb eu nedumerită.

-Da. Aici am stat 6 ani până când tata a ... A murit. spune el trist.