Urmărire ca în filme!

84 3 4
                                    

~ Himchan POV~

Nu o văzusem pe Maya de două zile. Începusem să mă plictisesc în casă, așa că mi-am făcut puțin curaj și am pornit spre agenție. Oricum aveam să revenim pe scenă cu o nouă piesă, iar singura posibilitate de a scăpa de gândurile inutile era să mă dedic în întregime repetițiilor. Plecasem singur, dar în mai puțin de jumătate de oră băieții au invadat sala cu buna lor dispoziție. După câteva minute bune de tachinări la adresa mea, am început să repetăm ca nebunii, fără oprire. 

- Băieți, revin imediat. Trebuie să dau un telefon, spune Hakwoon ieșind din sală.

Deși trecuse trei ore de când repetam, nu simțisem nevoia să părăsesc sala și poate că nici nu aș fi ieșit dacă nu trebuia să ajung la baie.

- Unde te duci? Mă întrebă Yongguk în timp ce mă îndreptam spre ușă.

- La baie. Nu mai rezist!

Am plecat de acolo în cea mai mare viteză, dar am uitat complet care îmi era destinația când am ajuns în celălalt capăt al holului și l-am auzit pe Hakwoon pronunțând numele ei. M-am sprijinit de perete și i-am ascultat conversația. Am intrat în baie cu gândul la ceea ce auzisem.

- Ideile cele mai bune apar când ești la toaletă. Cât de adevărată e fraza!! Îmi spun zâmbind mai mult ca pentru mine. Tot eu trebuie să le rezolv pe toate…

Ce s-ar face lumea fără mine?!

M-am întors în sală mai încântat ca niciodată și am continuat repetițiile cu o energie care i-au făcut pe ceilalți să spună că ar trebui să merg mai des la toaletă. Când am terminat, i-am spus lui Daehyun să mă urmeze. Am intrat în baie, m-am asigurat că nu ne aude nimeni și i-am povestit ce auzisem din conversația lui Hakwoon.

- Iar ai tras cu urechea? mă certă el.

- Nu se poate numi ’tras cu urechea’. A fost... pur și simplu un noroc chior.

       - Hyung! Nu te mai băga în treburile celorlalți. Nu te privește pe tine motivul pentru care Hakwoon iese cu Maya în mall.

- Vrei să spui că pe tine nu te roade curiozitatea? 

l-am întrebat ridicând o sprânceană.

- Nu. Dar…

- Vezi?! Există un ’dar’. Nu mai face pe copilul și ascultă-mă. Doar urmărindu-i putem afla dacă există vreo legătură între ei sau nu.

- Asta nu este cea mai bună modalitate de a-ți satisface curiozitatea, hyung.

Spunând asta, s-a îndreptat spre ușă și a dat să iasă. 

L-am oprit brusc trăgându-l de tricou.

- O să-i urmărim! I-am spus pe un ton poruncitor și cu zâmbetul pe buze.

Când am ieșit din baie, i-am zărit pe Yongguk și Youngjae așteptându-ne.

- Credeam că nu găsiți harta spre ieșire, zise Youngjae râzând. 

- Ați tras apa? întrebă sarcastic Yongguk.

- Bineînțeles… că nu. Dacă inundam baia? Răspund eu trecând pe lângă ei.

~ Hakwoon POV ~

Unu… doi… trei… și!

Stăteam în fața ușii apartamentului Mayei și așteptam să mi se răspundă. Imediat ce am terminat numărătoarea, ușa s-a deschis. După cum era Maya îmbrăcată, se părea că nu ținuse cont că o anunțasem cu o oră înainte să fie gata de plecare. A ridicat din umeri și a pornit către dormitorul ei lăsându-mi ușa deschisă. Am intrat pe hol și am zărit-o pe Adda în fața aragazului.

Dream Girl ( Original Romanian version )Where stories live. Discover now