Suflet negru (I)

PROLOG

   

" Iadul este gol si toti diavolii sunt aici."

  William Shakespeare  

1875, Aberdeen, Scoția

Frumoasă. Frumoasă ar fi fost răspunsul oricărui om pe care-l intrebai:"Cum ţi se pare Lilith?". Şi chiar era frumoasă. Înaltă, suplă, cu ochii verzi şi părul blond, era o tânără superbă, inteligentă, cu un râs cristalin, în timpul căruia 2 gropiţe adorabile îşi făceau prezenţa în obrajii ei trandafirii. Deşi era apreciată de toată lumea, Lilith deseori se simţea singură. Nu avea prieteni apropriaţi şi era destul de timidă şi nu lua iniţiativa în nicio conversaţie. Aşa că işi găsea des refugiul la periferia satului, la marginea pădurii. Acolo se afla un lac cu o apă atât de cristalină incât îşi vedea reflexia clară când se apropria de el. În fiecare zi după ce muncea la florărie, cu 2 flori în părul ei des şi galben precum raza soarelui, fugea cât putea de repede înspre lac, se aşeza la marginea lui şi mângâia apa cu degetele ei subţiri şi lungi. Într-o dimineaţă de august, în 1875, Lilith lucra din greu la florărie, descărcând marfa din căruţă. Elijah i se alătură, luând sacii mai grei, pe care proprietarul le ceru să îi descarce spunând că erau pentru moşia sa. Elijah era un băiat de 18 ani, amuzant şi vesel, care, se părea, o îndrăgea destul de mult pe Lilith. De multe ori s-a oferit să o conducă acasă, dar ea, înroşindu-se şi privindu-şi picioarele, jucându-se nervoasă cu părul, îl refuza în cel mai delicat mod posibil. El se bosumfla, dar nu insista. Asta îi plăcea la el. Ştia când să nu întreacă limita.După ce îşi terminară treaba, Elijah ,oftând, îi zâmbi fermecător şi, aşezându-se pe scaunul prăfuit din spatele tejghelei din lemn, îi zise râzând lui Lilith:

-Mi-ar plăcea ca Bob să nu mai creadă că suntem nişte catâri, se plânse el frecându-şi spatele frenetic. Tu ce zici, Lilith?

Lilith închise uşa florăriei, şi se uită timidă înspre Elijah. El o scrută atent, urmărindu-i reacţia. Ea se înroşi şi mai rău şi schiţă un zâmbet, lăsându-şi privirea în pământ.

-Da... e destul de dur..., zise scoţându-şi şorţul plin de pământ şi punându-l pe scaunul de lângă Elijah. Dar măcar ne plăteşte în plus.

După 2 ore, ea îşi luă rămas bun de la Elijah şi Bob, şi plecă de la florărie. Deşi era vineri, şi în mod normal trebuia să ajungă direct acasă la părinţii ei, care o aşteptau cu masa pregătită pentru constanta „masă de vineri", se simţea obosită. Avea nevoie sa se relaxeze. Singură. La lac. Fugi atât de repede, încât ajunsese în doar 20 de minute, un nou record. Era abia 2 după-amiaza; putea sta pe puţin încă 3 ore până când părinţii ei ar începe să se îngrijoreze. Începu să se aproprie de marginea lacului, dar se opri deodată. În faţa ei stătea un băiat. Nu, un bărbat. Era îmbrăcat din cap până în picioare în negru, pantaloni negri, bluza neagră. Păr negru precum o pană de corb. Stătea cu spatele la ea şi cu faţa înspre lac. Obrajii instantaneu i se înroşiră. Îi era greu sa vorbească cu cunoştiinţele sale, darămite cu necunoscuţii? El îi simţi privirea găurindu-i ceafa şi se întoarse încet înspre ea. Ei i se tăiase răsuflarea. Era superb. Superb era un cuvânt prea banal pentru a-l descrie. Era perfect. Trăsăturile erau perfecte, fără cusur. Chiar şi ochii săi erau negri. Îi observă privirea stridentă şi îi zâmbi. Zâmbetul său era ameţitor. Era atât de frumos precum cerul în timpul amurgului, cu norii sângerii ascunzând soarele pe cale să apună. Lilith împietrise, însă el se aproprie de ea. Mişcările lui erau elegante şi îndemânatice. Când ajunge în faţa ei, atât de aproape încât îi putea simţi respiraţia, ea îl întrebă cu o voce spartă:

-Cine eşti?

El râse, un râs melodios şi cristalin, care îţi încânta urechile.

-Ştii cine sunt.

-Ce vrei de la mine...?

Îşi aproprie faţa de a ei. Nasurile aproape li se atingeau.

-Sufletul tău.

Îi înghetă sângele în vene. Acum observa. Era frumos. Dar avea o frumuseţe întunecată. Era precum un înger al morţii. Privindu-l precum un fluture prins într-o pânză de păianjen, ea îi şopti, cu lacrimi în ochi şi o voce subţire, înfricoşată:

-Eşti un înger căzut?

El zâmbi, dezvăluindu-şi dinţii albi, atât de drepţi, atât de inumani.

-Oh, draga mea Lilith. Eu nu cad. Eu mă înalţ.

Îi puse mâna blând pe gât. Era rece. Era liniştitoare. 

Era puternică.

Un sunet ciudat se auzi în pădure. Păsările zburară, croncănind. Lilith privea cu ochii goi, morţi înspre lacul care îi va fi refugiul somnului ei etern. 

Degetele ei mângâiau apa.

-------------------------------------------------------------

If you like it, don't forget to vote it! It would really help me :D Thankies!