Suflet negru (I)

22. Sange

-D-d-dă-mi drumul, mă bălbâi eu, încercând să mă dezlipesc de el.

Însă strânsoarea lui se înteţi şi mai rău. Lacrimi începură să îmi curgă pe obraji din cauza durerii, însă de tot ce îmi păsa în momentul de faţă era faptul că mă făceam de ruşine bocind în faţa lui.

Chiar o luasem razna.

-Oh. Plângi?

-Nu, zic eu cu o voce spartă, încercând să îmi bag lacrimile înapoi în ochi.

El se aproprie mai mult şi îmi linse obrajii. Eu am îngheţat simţindu-i limba fină şi umedă pe faţă. Mă linse pe ambii obraji –acum nu erau umezi doar de la lacrimile mele ci şi de la saliva lui. Însă nu mi se făcuse deloc scârbă, ba chiar m-am înroşit şi mai mult.

Se retrase, ajungând din nou faţă în faţă cu mine, trecându-şi limba peste buze. Mă privi intens –nu, se holba de-a binelea.

Şi deodată, într-o secundă, o amintire din seara beţiei mele îmi revenise în minte de parcă mă străfulgeră un trăznet.

*

-Nu mai vrei? mă întrebă el cu un licăr ciudat în ochi, de parcă numai privirea lui m-ar fi îmbătat peste limită.

-Nu, mi-a ajuns, răspund după al 6-lea pahar.

Am vrut să îl pun pe masă, însă mi-a scăpat din mână şi am scos un ţipăt, aşteptând să aud zgomotul ciocnirii lui de podea, spărgându-se într-o multitudine de cioburi. Însă el, cu nişte reflexe inumane, îl prinse din aer şi îl puse uşor pe masă de parcă era o nimica toată.

-Woah! exclam eu fascinată bătând din palmă extaziată. Vreau şi eu să fac asta!

Înainte ca el să reacţioneze iau paharul, îl ţin în aer şi îi dau drumul, însă de data asta, pocnetul strident mă anunţă că am făcut-o de oaie.

-Oh, rahat, scuze, murmur eu dezamăgită.

Speram că o să pot să fac şi eu o schemă şi să nu se spargă dar presupun că nu sunt un demon.

Mă aplec pregătită să strâng cioburile, însă Vladimir îmi şopteşte în ureche amuzat:

-Lasă-le, o să te tai.

-Nah, am făcut mezerie, strângg, spun eu abia vorbind normal.

Iau un ciob şi imediat mă tai. Am început să râd ca proasta. Bineînţeles că mă tai, atât de idioată sunt. Nici măcar un lucru nu pot să îl fac bine.

Îl aud pe Vladimir oftând în urechea mea şi îmi ia mâinile, aruncând ciobul pe jos, lângă restul. Sângele începu să îmi curgă din degetul mare, însă nu simţeam durerea. Atât de beată eram, eheh.

-Nu poţi să stai o secundă liniştită. Ţi-am zis să le laşi.

-Iar eu trebuie să fac tot ce zici tu pentru că sunt animăluţul tău de companie, nu? zic eu vorbind foarte corect, uimindu-mă pe mine însămi.

Vladimir îmi aruncă o privire ciudată, ridicându-şi o sprânceană.

-Oh? Animalul meu de companie? Drăguţă comparaţie.

-Păi, aşa eeeeeee, chiţăi eu aplecând-mă spre el.

Îşi ridică capul privindu-mă amuzat –în seara asta mă privea mereu amuzat, dracu să-l ia. Ha! Dar îl luase deja, de acolo venea! Eheheh.

Deodată îmi ridică mâna spre gura lui şi îşi bagă degetul meu în gură, sugând sângele. M-am înroşit, respiraţia accelerându-mi-se, simţind cum sângele îmi năvăleşte în vene iar inima îmi bătea mai tare ca niciodată. În tot timpul acesta el îmi observa reacţia, colţul gurii ridicându-i-se într-un zâmbet batjocoritor. Îmi eliberă degetul, totuşi încă ţinându-mă de mână. Îl priveam animalic, alcoolul ridicându-mi-se la cap, făcându-mă să mă gândesc la tot felul de lucruri.... chestie de care el era perfect conştient. Astfel că, ştiind ce voiam, mă trase de mână şi aterizez pe pieptul lui cald, palid, puternic, perfect. Îmi ridic capul înspre el şi el se apleacă presându-şi buzele peste ale mele.