Suflet negru (I)

25. Gabi

Rebecca

Am ajuns acasă îngrijorată, Vladimir nerespunzând în continuare la telefon. Terminasem la 2, iar câţiva prieteni de la alte clase la care preda el mi-au spus că nu a venit toată ziua la ore. A venit un profesor suplinitor care le-a spus că domnul Anton ar fi avut ceva important de rezolvat. Ştiam unde era, însă de când l-am rugat să-i zică tatei că stau la psiholoagă, nu mai avusesem niciun contact cu el.

Am intrat în apartament, cu gândurile în altă parte, când deodată m-a izbit un gând ce nu trebuia gândit. Eram singură în casa lui, iar el nu dădea semne că se întorcea prea devreme. Era timpul să-i violez intimitatea. Adică să rascolesc prin camera lui.

Eşti proastă. Sigur o să-şi dea seama că ai umblat prin lucrurile lui la cât de organizat este. Sau şi mai rău, o să dea peste tine cât tu îi citeşti jurnalul...

Oare avea jurnal?

M-am dus în camera mea, plimbându-mă dintr-o parte în alta, simţind cum curiozitate mă roade neîncetat.

Până la urmă am decis să fac lucrul nechibzuit, care, probabil, mă va costa viaţa.

Mai bine îmi satisfac curiozitatea decât să mor neştiutoare.

Deschid uşa camerei lui, iar parfumul lui specific mă izbeşte din plin, picioarele înmuindu-mi-se. Mirosea superb.

Merg uşor, încercând să nu las amprente pe duşumea. De parcă oricum nu le-ar fi văzut.

Ajung în faţa biroului lui şi mă uit printre primele sertare. Scrisori de la diferite şcoli, din Bucureşti, Constanţa, iar unele erau chiar din ţări străine. Eram mirată; de ce a ales fix şcoala asta?

Restul lucrurilor erau acte pentru diferite chestii, nimic interesant. Câteva buletine cu nume false, paşapoarte şi permise de conducere. Ba chiar şi un permis de port-armă; însă acesta era destul de vechi, de prin 1942. Fusese soldat în al doilea război mondial?

Cobor la penultimul sertar, unde abia acolo începea distracţia. Scrisori de la diferite figuri importante ale istoriei, printre care şi Regina Victoria, Hitler şi chiar –wow- Michael Jackson –deşi el era mai recent. Erau chiar şi un jurnal –ştiam eu!- în care erau ataşate câteva poze cu o multitudine de sate în flăcări –din 1765, 1785, 1805... iar la cea cu 1875, era ataşată şi o poză cu o fată blondă superbă. Fiecare poză avea o mini descriere –„misiune completă", scrisă în engleză şi mai jos în latină. Însă la anul 1875, era scris oraşul Aberdeen din Scoţia, iar în dreptul pozei cu fata frumoasă, numele Lilith. Dau paginile şi ajung la anul 2000 –văzusem că avea un tipar, era din 10 în 10 ani, dar la 1995 era trasă o linie. În 2000 era o poză cu un autobuz în flăcări, oraşul specificat fiind New York. Am mai dat o pagină şi am ajuns la anul curent -2015. Nu era pusă nicio poză, dar era specificat oraşul şi ţara: Constanţa, România.

Iar apoi realitatea mă izbi: în jurnalul acesta erau trecute toate victimele lui. De la persoane, până la sate întregi şi acţiuni teroriste. Iar următoarea lui acţiune va fi aici.

Cel mai probabil la şcoală.

Nu îmi venea să cred. Ştiam că era un demon, iar aceste lucruri doar arătau adevărata lui natură, dar eu îl crezusem... altfel. Chiar eram dispusă să renunţ cu totul la convenţiile impuse de religie despre demoni.

Dar, aparent, aveau dreptate.

Cu greu, pun înapoi jurnalul, încercând pe cât posibil să fac să pară că nu a umblat nimeni acolo. Mă ridic cu greu şi dau să ies din cameră.

Dar Vladimir stătea în tocul uşii cu mâinile încrucişate privindu-mă.

Am înţepenit, neştiind ce să fac. Să fug? Unde? În baia lui? Înspre el, sperând că o să mă lase să trec de el? Să mă arunc pe geam, nădăjduind la o moarte mai puţin brutală?